16 definiții pentru ocară

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

oca sf [At: CORESI, EV. 197 / V: ~re / Pl: ocări și (înv) ~re, ocără, ocăruri / E: pvb ocărî] 1-3 Vorbă sau faptă care (mustră) (rușinează sau) supără pe cineva Si: umilire (înv) înfruntare. 4 Defăimare. 5 Batjocură. 6 (Înv; îlav) Cu ~ În chip jignitor. 7 (Îla) De ~ Compromițător. 8-9 (Pop; îe) A ajunge (sau a (se) face, a fi etc.) de (râs și de) ~ A ajunge sau a (se) face, a fi etc. demn de dispreț, de batjocură Si: a (se) compromite. 10 (Înv; îe) A ridica pe cineva ~ A defăima. 11 (Rar; îe) A da de ~ cu... A se face de râs. 12 Situație rușinoasă, dezonorantă, în care se află cineva Si: dezonoare, rușine. 13 (Îs) ~ra lumii Persoană demnă de dispreț.

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

OCÁRĂ, ocări, s. f. Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, supără pe cineva; rușinare, umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă. Limbuta-i vanitate... nu mai putea îndura asemenea ocară. C. PETRESCU, A. R. 31. Începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi și cu ocări pînă acasă, NEGRUZZI, S. I 225. Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, rușinos. Țin ei. de ocară numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O.II 176. ◊ Expr. A ajunge (sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămîne de rîs și) de ocară = a ajunge (sau a (se) face etc.) demn de dispreț, de batjocură. Era de rîs și de ocară pretutindeni. GALACTION, O. I 86. O învăță să nu se lase... căci altfel se face de ocară. STĂNOIU, C. I. 213. Aceste creaturi Nice rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151. A da de ocară = a ajunge, a se face de rîs. Fără prietenia și ocrotirea lui Mușat, Constantin ar fi dat de ocară cu milităria. GALACTION, O. I 135.

OCÁRĂ ocări f. Mustrare umilitoare; dojană jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~.A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî

ocară f. rușine mare, necinste. [Slav. OKARŬ, mustrare].

ocáră f., pl. ărĭ (vsl. *u-kara, kara, ceartă, d. karati, a lovi, a pedepsi, sîrb. [rut. rus.] kára, pedeapsă, kárati, a ocărî. V. ocărăsc). Vechĭ. Rușine, înjosire: a suferi o ocară, ocărĭ. Azĭ. Mustrare cu vorbe aspre (unuĭ inferior): a trage o ocară unor copiĭ obraznicĭ. A ajunge (de rîs și) de ocară, a ajunge într’o stare proastă. A da, a face de ocară, a compromite, a face să simtă rușine.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oca (pop.) s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări

oca (pop.) s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări

ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observație, reproș, rușine.

OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecație, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.) 2. batjocură, rușine, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

OCA s. 1. blestem, imprecație, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.) 2. batjocură, rușine, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă, jignire, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

oca s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DEZONOARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. ÎNJURĂTURĂ. MORALĂ. MUSTRARE. NECINSTE. OBSERVAȚIE. REPROȘ. RUȘINE.

Intrare: ocară
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oca
  • ocara
plural
  • ocări
  • ocările
genitiv-dativ singular
  • ocări
  • ocării
plural
  • ocări
  • ocărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oca, ocărisubstantiv feminin

  • 1. popular Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Limbuta-i vanitate... nu mai putea îndura asemenea ocară. C. PETRESCU, A. R. 31. DLRLC
    • format_quote Începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi și cu ocări pînă acasă, NEGRUZZI, S. I 225. DLRLC
    • format_quote Duceți-vă de muriți mai bine slobozi, decît să trăiți în robie și ocară. RUSSO, O. 34. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Țin ei... de ocară numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O.II 176. DLRLC
    • chat_bubble A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: compromite
      • format_quote Era de rîs și de ocară pretutindeni. GALACTION, O. I 86. DLRLC
      • format_quote O învăță să nu se lase... căci altfel se face de ocară. STĂNOIU, C. I. 213. DLRLC
      • format_quote Aceste creaturi Nice rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară. EMINESCU, O. I 151. DLRLC
    • chat_bubble rar A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Fără prietenia și ocrotirea lui Mușat, Constantin ar fi dat de ocară cu milităria. GALACTION, O. I 135. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.