20 de definiții pentru ocărî

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati.

ocărî vt [At: DEX / V: (îvp) ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv окарꙗти] 1 (Pop) A certa. 2 (Îvp) A denigra.

OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.

OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni (pe cineva). O să mă ocărască mătușa mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Baba scoase alte grăunțe, le aruncă, apoi prinse a ocărî găinile îndrăznețe și inima-i creștea de bucurie privindu-și vietățile. DUNĂREANU, CH. 71. Gazda a să înceapă... a ocărî pe bietul țigan bucătar. NEGRUZZI, S. I 239. ◊ Absol. Se așeză pe scaun, ocărind: nu ești bun de nimic, mă. STĂNOIU, C. I. 101. 2. A vorbi de rău, a defăima. Pîra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. ISPIRESCU, E. 347. Nu-i ca fat-ardelenească, Măcar cine ce gîndește, Măcar cum mi-o ocărăște. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. – Variantă: ocărí (REBREANU, R. I 236) vb. IV.

A OCĂRÎ́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati

OCĂRÍ vb. IV v. ocărî.

ocărắsc, a -î́ și (vechĭ) -résc, -rí v. tr. (vsl. okariati, a defăĭma, uk-, a imputa, ukoriti, koriti, a trata aspru; sîrb. ukoriti, a ocărî. V. ocară). Mustru adresînd cuvinte aspre și chear insultătoare (unuĭ inferior): a ocărî niște copiĭ obraznicĭ. Vechĭ. Compromit: nimic așa nu ocărește pre domn ca cuvîntul nestătător (Cost. 1, 286).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ocărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocăra, perf. s. 3 sg. ocărî, 3 pl. ocărâră; conj. prez. 3 ocărască; ger. ocărând; part. ocărât

ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. și pl. ocăráscă

ocărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărăsc, imperf. ocăra, conj. ocărască)

ocărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, disprețui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.

ocărî vb. v. ADMONESTA. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CERTA. CLEVETI. DĂSCĂLI. DEFĂIMA. DENIGRA. DESCONSIDERA. DISCREDITA. DISPREȚUI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA. NESOCOTI. PONEGRI.

OCĂRÎ vb. a drăcui, a înjura, (livr.) a invectiva, (înv. și pop.) a măscări, (pop.) a stropși, a sudui, (prin Ban.) a tîrtăi, (înv.) a mustra, (fig.) a îmbăla, (înv. și pop. fig.) a spurca, (arg.) a sictiri, a sictirisi. (De ce îl ~ toată ziua?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć.Der. ocară, s. f. (injurie, insultă, oprobiu, rușine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., rușinos); ocarnic, adj. (înv., rușinos).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ocărî, ocărăsc, vb. tranz. – A insulta, a înjura, a ponegri, a blestema: „Oamenii ne ocărăsc, / Părinții nu ne-nvoiesc” (Calendar, 1980: 79). – Din sl. okarjati „a mustra” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

ocărî, ocărăsc, vb. tranz. – A insulta, a înjura, a ponegri, a blestema: „Oamenii ne ocărăsc, / Părinții nu ne-nvoiesc” (Calendar 1980: 79). – Din sl. okarjati „a mustra” (DER).

Intrare: ocărî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocărî
  • ocărâre
  • ocărât
  • ocărâtu‑
  • ocărând
  • ocărându‑
singular plural
  • ocărăște
  • ocăraște
  • ocărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocărăsc
(să)
  • ocărăsc
  • ocăram
  • ocărâi
  • ocărâsem
a II-a (tu)
  • ocărăști
(să)
  • ocărăști
  • ocărai
  • ocărâși
  • ocărâseși
a III-a (el, ea)
  • ocărăște
  • ocăraște
(să)
  • ocărască
  • ocăra
  • ocărî
  • ocărâse
plural I (noi)
  • ocărâm
(să)
  • ocărâm
  • ocăram
  • ocărârăm
  • ocărâserăm
  • ocărâsem
a II-a (voi)
  • ocărâți
(să)
  • ocărâți
  • ocărați
  • ocărârăți
  • ocărâserăți
  • ocărâseți
a III-a (ei, ele)
  • ocărăsc
(să)
  • ocărască
  • ocărau
  • ocărâ
  • ocărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocări
  • ocărire
  • ocărit
  • ocăritu‑
  • ocărind
  • ocărindu‑
singular plural
  • ocărește
  • ocăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocăresc
(să)
  • ocăresc
  • ocăream
  • ocării
  • ocărisem
a II-a (tu)
  • ocărești
(să)
  • ocărești
  • ocăreai
  • ocăriși
  • ocăriseși
a III-a (el, ea)
  • ocărește
(să)
  • ocărească
  • ocărea
  • ocări
  • ocărise
plural I (noi)
  • ocărim
(să)
  • ocărim
  • ocăream
  • ocărirăm
  • ocăriserăm
  • ocărisem
a II-a (voi)
  • ocăriți
(să)
  • ocăriți
  • ocăreați
  • ocărirăți
  • ocăriserăți
  • ocăriseți
a III-a (ei, ele)
  • ocăresc
(să)
  • ocărească
  • ocăreau
  • ocări
  • ocăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocărî, ocărăscverb

  • 1. Batjocori, certa, dojeni, mustra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O să mă ocărască mătușa mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. DLRLC
    • format_quote Baba scoase alte grăunțe, le aruncă, apoi prinse a ocărî găinile îndrăznețe și inima-i creștea de bucurie privindu-și vietățile. DUNĂREANU, CH. 71. DLRLC
    • format_quote Gazda a să înceapă... a ocărî pe bietul țigan bucătar. NEGRUZZI, S. I 239. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Se așeză pe scaun, ocărînd: nu ești bun de nimic, mă. STĂNOIU, C. I. 101. DLRLC
  • 2. A vorbi de rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pîra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. ISPIRESCU, E. 347. DLRLC
    • format_quote Nu-i ca fat-ardelenească, Măcar cine ce gîndește, Măcar cum mi-o ocărăște. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.