5 definiții pentru obrăcire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
obrăcésc, V. obrocesc 2.
2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m’am obricit să nu maĭ fumez.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
obrăci (-c-esc, -it), vb. – A promite căsătorie. – Var. obroci. Sl. obrąčiti (Titkin). Sec. XVI, înv., împrumut cult.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
obrăci, obrăcesc, vb. IV (înv.) 1. a se logodi. 2. a se lega să postească. 3. a se feri, a evita.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
obrăci, obrăcesc vb. IV Refl. 1. (Reg., în forma obrici) A se lega să țină post, să nu lucreze în zilele socotite neprielnice etc. 2. (Înv.) A se făgădui soț sau soție; a se logodi [ Var.: obrici vb. IV] – Din sl. obreciti.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |