14 definiții pentru oștire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȘTIRE, oștiri, s. f. (Înv. și pop.) Armată, oaste, oștime. – V. oști.

oștire sf [At: URECHE, ap. LET. I, 120/12 / Pl: ~ri / E: oști] 1 (Înv) Expediție militară Si: campanie, oștit1 (1), război. 2 Asediu. 3 Armată. 4 (Fig) Mulțime. 5 Serviciu militar.

OȘTIRE, oștiri, s. f. (Pop.) Armată, oaste, oștime. – V. oști.

OȘTIRE, oștiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Armată, oaste. L-ale țării flamuri negre Cîrlova oștirea cheamă. EMINESCU, O. I 32. Istoria zice, la începutul biografiei lui Mihai Viteazul, că el, ca ban al Craiovei, avea o oștire deosebită. BĂLCESCU, O. I 14. Sînt plini munții de oștire, sună zalele de fier. ALEXANDRESCU, M. 21. ◊ Fig. Să cobor stelele ceriului și întinderea albă, ca să se asemene cu oștiri de flori de aur și argint. EMINESCU, N. 59.

OȘTIRE ~i f. pop. Totalitate a forțelor armate ale unei țări; oaste; armată. /v. a se oști

oștíre f. (d. oștesc). Vechĭ. Expedițiune militară. Azĭ. Oaste.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oștire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. oștirii; pl. oștiri

oștire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. oștirii; pl. oștiri

oștire s. f., g.-d. art. oștirii; pl. oștiri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȘTIRE s. v. conflict, război.

OȘTIRE s. (MIL.) armată, oaste, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Oraș cucerit de ~ dușmană.)

Intrare: oștire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oștire
  • oștirea
plural
  • oștiri
  • oștirile
genitiv-dativ singular
  • oștiri
  • oștirii
plural
  • oștiri
  • oștirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oștire, oștirisubstantiv feminin

  • 1. popular Armată, oaste, oștime. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote L-ale țării flamuri negre Cîrlova oștirea cheamă. EMINESCU, O. I 32. DLRLC
    • format_quote Istoria zice, la începutul biografiei lui Mihai Viteazul, că el, ca ban al Craiovei, avea o oștire deosebită. BĂLCESCU, O. I 14. DLRLC
    • format_quote Sînt plini munții de oștire, sună zalele de fier. ALEXANDRESCU, M. 21. DLRLC
    • format_quote figurat Să cobor stelele ceriului și întinderea albă, ca să se asemene cu oștiri de flori de aur și argint. EMINESCU, N. 59. DLRLC
etimologie:
  • vezi oști DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.