OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțeți vb. IV] – Din oțet.

oțeti vrt [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~eți / Pzi: ~tesc / E: oțet] 1-2 (D. vinuri, alimente) A (se) transforma în oțet (1) Si: a (se) înăcri. 3-4 (Fig) (A-și ieși sau) a scoate pe cineva din sărite Si: a (se) mânia, a (se) supăra.

OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțeți vb. IV] – Din oțet.

OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțeți vb. IV.

A SE OȚETI mă ~esc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțeți v vz oțeti

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.

oțeti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetește, 3 pl. se oțetesc, imperf. 3 sg. se oțetea; conj. prez. 3 să se oțetească; ger. oțetindu-se

!oțeti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetește, imperf. 3 sg. se oțetea; conj. prez. 3 să se oțetească

oțeti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetesc, imperf. 3 sg. oțetea; conj. prez. 3 sg. și pl. oțetească

oțeti

oțetesc, -team 1 imp.

OȚETI vb. v. acri.

OȚETI vb. a (se) acri, a (se) înăcri. (Vinul s-a ~.)