năvăli [At: PALIA (1582) / Pzi: ~lesc, (reg) năvăl, 3 și: (reg) navăle, năvală, năvale / E: slv навалꙗти] 1 vi A se repezi la cineva sau undeva cu intenții agresive sau criminale. Si: a tăbărî, (îvp) a năbuși (1). 2 vi (Mil) A se repezi asupra dușmanului într-o luptă, într-un război Si: a asalta, a ataca. 3-4 vi (Mil) A pătrunde (pe neașteptate) pe un teritoriu străin, cu scopul de a-l cotropi. Si: a cotropi, a invada. 5 vi (D. ființe) A se repezi undeva sau spre ceva. 6 vi A fugi în grabă la cineva. 7 vi A da buzna. 8 (De obicei cu determinări locale care indică un spațiu închis sau considerat ca atare) A intra sau a ieși în grabă (și pe neașteptate). 9 vi A da buzna. 10 vi (Rar; urmat de un verb la infinitiv) A sta gata să izbucnească cu putere. 11 vi A amenința să... 12 vi A veni în grabă și în mare număr undeva sau la cineva Si: (Olt) a nooti (2). 13 vi A se îngrămădi. 14 vi (D. sânge) A se strânge în cantitate mare într-un organ sau într-o parte a corpului. 15 vi (Înv; udp „la”) A recurge la cineva pentru protecție etc. Si: a alerga. 16 vt (Rar; fig) A umple.

NĂVĂLI, năvălesc, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva cu intenții dușmănoase, a tăbărî asupra cuiva, a ataca; (despre forțe armate) a invada, a năpădi. De-i vedea... că s-a trezit și năvălește la tine... fugi încoace spre mine. CREANGĂ, P. 215. De cîte ori un vrăjmaș puternic năvălea în țară, toți locuitorii cîmpiilor pustiau orașele și satele și se strîngeau cu turmele și bucatele lor la munți. BĂLCESCU, O. I 27. ◊ Tranz. În tinerețele noastre, dam război dușmanului cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Nu știi, maică, ciobanii Rătăcit-au cîrlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit? ALECSANDRI, P. P. 59. ◊ Refl. (Învechit, rar) Împărăția turcească asupra noastră se năvălește. ARHIVA R. I 47. 2. A se revărsa, a pătrunde tumultuos. Asupra singurătății în care vegheau uimiți cei doi camarazi năvăli o suflare rece, aripă depărtată a furtunii. SADOVEANU, M. C. 95. Noaptea luminoasă Ca o undă de parfum Năvălește-n casă. TOPÎRCEANU, P. O. 99. Un zgomot de trăsuri depărtate năvăli în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. ♦ Tranz. A învălui, a copleși. Eu simț cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre. CARAGIALE, O. II 268. ♦ Tranz. Fig. A asalta. Dacă m-ai năvălit cu întrebările, cînd era să-ți spui? CARAGIALE, O. III 53. Este cam indiscret din parte-mi a vă năvăli astfel cu poezii. ALECSANDRI, S. 43. 3. A se repezi într-o anumită direcție sau spre un anumit punct, a da buzna; (despre o mulțime) a se îmbulzi, a se îngrămădi. Către patru după amiază, năvăli în odaie un gradat. CAMIL PETRESCU, U. N. 248. Vara năvălesc mulțime de bolnavi la cură. NEGRUZZI, S. I 317. ◊ Fig. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. SADOVEANU, O. I 330. 4. (Despre lichide) A se revărsa cu forță, în cantitate mare. Asupra lumii năvăli o ploaie cumplită. SADOVEANU, O. VI 513. Sîngele năvăli în obrajii tînărului. Indignarea se amesteca și cu temerea. CĂLINESCU, E. O. I 56. În zguduirea sufletească în care vibra, simțea cum îi năvălește sîngele la inimă. BART, E. 22.

NĂVĂLI, năvălesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Adesea fig.) A tăbărî asupra cuiva cu scopuri dușmănoase; a ataca; a invada. 2. Intranz. A se revărsa, a pătrunde tumultuos. 3. Intranz. A se repezi într-o anumită direcție; (despre o mulțime) a se îmbulzi. 4. Intranz. (Despre lichide) A se revărsa în cantitate mare, cu forță. – Sb. navaliti, bg. navaljam.

A NĂVĂLI ~esc 1. intranz. 1) A da năvală; a intra în număr mare și cu scopuri agresive (pe un teritoriu străin). 2) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a se năpusti; a tăbărî; a se repezi; a năpădi. 3) (despre lichide, mase de aer etc.) A răzbate cu putere, ieșind de undeva. 4) fig. (despre persoane) A intra pe neașteptate în mare grabă; a da buzna. 5) (mai ales despre mulțimi)A ieși în mare grabă și în neorânduială. 6) (despre sânge) A curge cu putere și în cantitate mare (dintr-un organ sau dintr-o parte a corpului). 2. tranz. 1) A ataca mereu și insistent; a năpădi. ~ cu întrebări pe cineva. 2) (despre stari sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a podidi. /<sl. navaljati

năvălì v. 1. a da năvală, a se arunca deodată asupra cuiva; 2. a face invaziune. [Slav. NAVALITI].

năvălésc v. intr. (vsl. *na-valiti, a năvăli, na-valĭati, a rostogoli spre, d. valĭati, a învălătuci, valŭ, val, undă, talaz; sîrb. navaliti, a năvăli. V. val). Daŭ năvală, mă arunc, mă răped, sar. Invadez.

năvăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năvălesc, 3 sg. năvălește, imperf. 1 năvăleam; conj. prez. 1 sg. să năvălesc, 3 să năvălească

năvăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năvălesc, imperf. 3 sg. năvălea; conj. prez. 3 să năvălească

năvăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năvălesc, imperf. 3 sg. năvălea; conj. prez. 3 sg. și pl. năvălească

NĂVĂLI vb. 1. v. năpusti. 2. a veni, (pop.) a da. (Stai puțin că doar nu ~ barbarii!) 3. v. îmbulzi. 4. a erupe, a irupe, a izbucni, a răbufni, a țâșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pământ.)

NĂVĂLI vb. 1. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra dușmanului.) 2. a veni, (pop.) a da. (Stai puțin că doar nu ~ barbarii!) 3. a erupe, a irupe, a izbucni, a răbufni, a țîșni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. și Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a bușni, (Transilv. și Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pămînt.)

năvăli (năvălesc, năvălit), vb. – 1. A invada, a intra. – 2. A se repezi, a asalta. – Mr. năvălire „a coborî”. Sl. navaljati „a tîrî” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 398; Cihac, II, 443), cf. val și bg. navalen „atîrnat”, bg. navališu „a aduna”, rus. navalitĭ „a îngrămădi”. – Der. năval, s. n. (rar, avalanșă); năvală, s. f. (invazie; atac, asalt; adv., repede); năvălitor, adj. (agresor); năvalnic, adj. (impetuos, irezistibil; s. m. plante, Scolopendrium vulgare, Polystichum filix mas, Pteridium aquilinum), cu suf. -nic (după Conev 43, din bg. navalinče; după Cihac, se cheamă așa pentru că i se atribuie în popor puterea de a face să alerge pretendenții după tinerele care poartă cu ele această plantă).

Cita mors ruit (lat. „Moartea năvălește iute”) – vezi Les morts vont vite. LIT.