năstăvire sf [At: GRECU, P. 64 / Pl: ~ri / E: năstăvi] (Înv) 1 Conducere pe un drum, într-o acțiune etc. 2 Inspirare. 3 Instruire. 4 Îndurare.

NĂSTĂVIRE s. f. (ȚR.) Îndrumare, povățuire. Prin năstăvirea sa au adunat prin noroi pre ucenicii săi ca să le îngroape pe tine. M 1780 aug., I22^v, col. II. Etimologie: năstăvi. Vezi și năstav, nastavnic. Cf. n ă s t a v.

năstăvire, năstăviri, s.f. (înv.) îndrumare, povățuire; instruire.

NĂSTĂVIRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a năstăvi (1) și rezultatul ei; îndrumare, povățuire; instruire. Mai înainte iscusire și copilărească năstăvire către cela ce voiește a-l deprinde meșteșugul zugrăviei (a. 1805). grecu, p. 64, cf. scl 1960, 605. – Pl.: năstăviri. – V. năstăvi.