NEOGREC, -EACĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogrec.

neogrec, ~eacă [At: BARCIANU / P: ne-o~ / Pl: ~eci, ~ece / E: fr néo-grec] 1-2 a Care se referă (la Grecia modernă sau) la poporul grec modern Si: neogrecesc (1- 2). 3 a Care aparține Greciei moderne Si: neogrecesc (3). 4 sf Limbă greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI. 5 a Care aparține limbii neogrecești (4) Si: neogrecesc (5). 6 a Care se referă la limba neogreacă (4) Si: neogrecesc (6). 7 a Care este propriu limbii neogrecești Si: neogrecesc (7).

NEOGREC, -EACĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-grec.

NEOGREC, -GREACĂ, neogreci, -e, adj. Care se referă la Grecia modernă sau la poporul grec modern. Limba neogreacă.

NEOGREC, -EACĂ adj. Referitor la Grecia modernă. // s.f. Limba greacă modernă. [< fr. néo-grec].

NEOGREC, -EACĂ adj. referitor la Grecia modernă. ◊ (s. f.) limba greacă modernă (din sec. XVI până astăzi). (< fr. néo-grec)

NEOGREC ~eacă (~eci, ~ece) Care aparține Greciei moderne sau populației ei; din Grecia modernă. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-grec^[1]

* Neogréc, -eácă s. și greșit adj. Grec modern.

NEOGREACĂ f. mai ales art. Limba populației de bază din Grecia modernă. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-grec

neo-grec a. grec-modern: limba neo-greacă.

neogrec (desp. ne-o-grec) adj. m., pl. neogreci; f. neogreacă [pl. neogrecești]

!neogrec (ne-o-grec) adj. m., pl. neogreci; f. neogreacă

neogrec adj. m. (sil. ne-o-grec) grec

neogrec

neogrec, neogreacă.

neogreacă (limbă) (ne-o-grea-) s. f.

neogreacă (limba) s. f. (sil. ne-o-grea-)

NEOGREC adj. neogrecesc. (Literatura ~.)

NEOGREC adj. neogrecesc. (Literatura ~.)

NEOGREACĂ s. f. (< fr. néogrec): limbă greacă modernă cu caracter popular, care a început să fie vorbită de grecii din Grecia încă din secolul al XVI-lea. Spre deosebire de greaca scrierilor, care e o limbă puristă, apropiată de greaca veche, n. are o structură gramaticală mult mai simplă, iar vocabularul ei este împestrițat cu multe cuvinte franceze, italiene, slave, albaneze, turcești etc. Pe baza ei a luat naștere o nouă limbă literară, neoficială, cu multe împrumuturi turcești – dhimotiki („limba vorbită de popor”), influențată puternic de limba populară, adoptată de unii scriitori și impusă ca limbă a publicisticii, alături de limba literară oficială – katharevoussa („limba pură”), o variantă puristă a limbii koiné (v. greacă și koiné), foarte apropiată de greaca veche, menținută de oamenii cultivați, dar neînțeleasă de masa vorbitorilor (după 150 de ani de neîncetate dispute lingvistice, guvernul grec a declarat în 1977 greaca modernă „dhimotiki” ca limbă obligatorie în toate școlile, universitățile și instituțiile publice). Dusă de savanții refugiați din Bizanț în Italia, n. a devenit o limbă de cultură a Occidentului, oferind - alături de latină – cea mai importantă sursă de creare a terminologiei științifice și tehnice de circulație internațională. Influența ei în țările române s-a făcut simțită la început prin intermediul limbii slavone (înainte de secolul al XVIII-lea). În secolul al XVIII-lea ea a fost promovată de fanarioții din Moldova și Țara Românească drept limbă a comerțului, a afacerilor și a culturii, favorizând astfel crearea în principatele române a unui puternic curent grecizant. Existența unor elemente lexicale neogrecești în limba română și în dialectul aromân și a unor elemente lexicale românești și aromâne în n. – pe baza contactului dintre cele două limbi – i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență neogreacă asupra limbii române (inclusiv asupra dialectului aromân) și, invers, despre o influență română (și aromână) asupra limbii neogrecești (v. și influență). v. greacă.