negoț sn [At: CORESI, EV 302 / V: (înv) ~gațiu, (reg) ~guț / Pl: (rar) ~uri, (îvp) ~oațe / E: ml negotium] 1 (Înv; lpl) Afaceri. 2 (Înv; lpl) Ocupații profesionale. 3 Activitate economică privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor, schimbul de produse sub formă de vânzare-cumpărare Si: comerț, negustorie. 4 (Înv; îla) De ~ Destinat vânzării. 5 (Înv; îal) Comercial. 6 Tranzacție comercială Si: învoială, târg. 7 (Îvp; ccr) Marfă. 8 (Trs; Mar) Bunăstare. 9 (Trs; Mar) Avere. 10 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

NEGOȚ, negoțuri, s. n. 1. Comerț, negustorie. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. GHEREA, ST. CR. II 136. Pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. NEGRUZZI, S. I 144. 2. (Învechit și regional) Marfă. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Să face-o boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20. – Pl. și: (rar) negoațe (SEVASTOS, N. 137).

NEGOȚ ~uri n. Comerț particular; negustorie. /<lat. negotium

negoț n. comerț, trafic. [Lat. NEGOTIUM].

1) negóț n., pl. urĭ și (vechĭ) oațe (lat. nĕgotium, din nec, nicĭ, nu, și ótium, repaus,răgaz; it. negozio). Comerciŭ. Vechĭ. Rar azĭ (Trans. Ban.) Marfă.

negoțiu sn vz negoț

neguț² sn vz negoț

!negoț (înv.) s. n., pl. negoțuri

negoț (înv.) s. n.

negoț s. n., pl. negoțuri

negoț, -țuri.

NEGOȚ s. v. afacere, chestiune, interese, marfă, problemă, produs, treabă.

NEGOȚ s. v. comerț.

NEGOȚ s. comerț, negustorie, (rar) prăvălie, (înv. și reg.) sfîrnărie, (turcism înv.) pazarlîc. (Se ocupa cu ~.)

negoț s. v. AFACERE. CHESTIUNE. INTERESE. MARFĂ. PROBLEMĂ. PRODUS. TREABĂ.

negoț (negoțuri), s. n. – Comerț. Lat. nĕgōtium (Pușcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it. negozio. Se poate presupune o origine it. (Pascu, Beiträge, 11), dar prezența din sec. XVI a unui pl. negoațe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradițional. Der. neguța, vb. (a tîrgui; a cumpăra; a vinde), de la negoț (după Pușcariu 1165 și Candrea-Dens., 1217, din lat. *nĕgōtiāri); neguțător, s. m. (comerciant), cu suf. -tor (după REW 5880 și Rosetti, I, 169), din lat. nĕgōtiātor; după Pascu, Beiträge, 11, din it.); neguțătoresc, adj. (de negoț); neguțătorește, adv. (în chip negustoresc); neguțători, vb. (a face comerț); neguțătorie, s. f. (comerț); neguțitor (mr. neguțitor), s. m. (înv., cupeț); negustor, s. m. (comerciant; Arg., înșelat), reducere a formei anterioare; negustoreasă (var. înv., neguțitoreasă), s. f. (soție de negustor); negustoresc (var. înv., neguțitoresc), adj. (comercial); negustorește, adv. (în chip negustoresc); negustori (var. înv., neguțitori), vb. (a face negoț); negustorie (var. înv., neguțitorie), s. f. (comerț, trafic); negocia, vb., din fr. négocier; negociator, s. m., din fr. négociateur; negociați(un)e, s. f., din fr. négociation.

negoț, negoțuri, s.n. (înv. și pop.) 1. (la pl.) treburi, afaceri, ocupații; daraveri. 2. marfă. 3. bunăstare, avere, bogăție. 4. numele unui joc de copii.