NECONTENIT, -Ă, neconteniți, -te, adj., adv. (Care se întâmplă, are loc) fără întrerupere, continuu, neîncetat. – Pref. ne- + contenit.

necontenit, ~ă [At: (a. 1748) URICARIUL, I, 66 / V: (înv) ~cunt~ (reg) ~nat / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + contenit] 1 a Care nu se oprește Si: (reg) necunten (1). 2 a Care se desfășoară fără întrerupere Si: continuu, necurmat (3), neîncetat, neîntrerupt, (înv) neîncentenit, (reg) necunten (1). 3 a Permanent. 4 a Constant. 5 a În număr mare și fără întrerupere. 6 av (Pre) Fără întrerupere Si: (reg) necunten (2).

NECONTENIT, -Ă, neconteniți, -te, adj., adv. (Care se întâmplă, are loc) fără întrerupere, continuu, neîncetat. – Ne- + contenit.

NECONTENIT, -Ă, neconteniți, -te, adj. Care nu contenește, fără întrerupere, continuu, necurmat, neîncetat. Totul era, pe aceste străzi și bulevarde, luminos și aerian, chiar mișcarea necontenită și îmbrăcămintea trecătorilor. CAMIL PETRESCU, N. 85. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet. COȘBUC, P. I 95. Erau necontenite jalobele obștiei pentru jăfuirile lui Moțoc. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ (Adverbial) Nicoriță își purta ochii de guzgan cînd la vodă, cînd la Șoimaru, necontenit. SADOVEANU, O. VII 69. Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit O veche melodie. IOSIF, PATR. 39. Pe drum necontenit ceream apă. CREANGĂ, A. 15.

NECONTENIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial (negativ de la contenit) Care nu mai contenește; care se desfășoară fără contenire; neîntrerupt; neîncetat; neobosit; continuu. /ne- + contenit

necontenit a. și adv. neîncetat.

* necontenít, -ă adj. Care nu contenește, neîncetat, mereŭ, continuŭ. Adv. Ploŭă necontenit. – În Olt. și necóntin (NPl. Ceaur, 123), în est și necúntin.

necontenat, ~ă a, av vz necontenit

necuntenit, ~ă a, av vz necontenit

necontenit adj. m., pl. neconteniți; f. necontenită, pl. necontenite

necontenit adj. m., pl. neconteniți; f. necontenită, pl. necontenite

necontenit adj. m., pl. neconteniți; f. sg. necontenită, pl. necontenite

NECONTENIT adj., adv. 1. adj. v. continuu. 2. adv. v. continuu.

NECONTENIT adj., adv. 1. adj. continuu, etern, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adv. continuu, încontinuu, întruna, mereu, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veșnic, (înv. și reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mișcă ~.) 3. adv. continuu, încontinuu, întotdeauna, întruna, mereu, neîncetat, permanent, pururi, totdeauna, veșnic, (pop.) necurmat. (Eram ~ împreună.)