NEATÂRNARE, neatârnări, s. f. Independență (politică). [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + atârnare.

neatârnare sf [At: HELIADE, O. ap. DLR / P: ne-a~ / E: ne- + atârnare] (Asr) Independență politică Si: autonomie.

NEATÂRNARE, neatârnări, s. f. (Înv.) Independență (politică). [Pr.: ne-a-] – Ne- + atârnare.

neatârnare f. independență.

ATÎRNARE sf. 1 Faptul de a (se) atîrna ¶ 2 Supunere, lipsă de libertate deplină: starea de ~ și de supunere desăvîrșită în care se aflau cultivatorii (BĂLC.) ¶¶ contr. NEATÎRNARE.

NEATÎRNARE s. f. (Învechit) Independență. V. autonomie. Țin la țară, țin la neatîrnare; Țin ca să-mi fac neamul lăudat și mare. BOLINTINEANU, O. 46. Am cunoscut ce plătesc moldovenii la luptă, cînd își apără țara și neatîrnarea lor. ALECSANDRI, T. II 16.

neatîrnáre (ea 2 sil.) f. Independență.

neatârnare (înv.) (desp. ne-a-) s. f., g.-d. art. neatârnării; pl. neatârnări

neatârnare (înv.) (ne-a-) s. f., g.-d. art. neatârnării; pl. neatârnări

neatârnare s. f. (sil. ne-a-), g.-d. art. neatârnării; pl. neatârnări

NEATÂRNARE s. 1. v. independență. 2. v. autocefalie.

Neatârnare ≠ dependență

NEATÎRNARE s. 1. independență, libertate, suveranitate, (înv. și pop.) slobozenie, (înv. și reg.) slobozie, (înv.) nedependență, volnicie. (~ unui stat.) 2. (BIS.) autocefalie, independență. (~ bisericii ortodoxe.)