5 definiții pentru natimă
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NATIMĂ, natime, s. f. (Regional) Ființă uriașă, înspăimîntătoare; namilă, colos. În poala dealului a întors capul și a zărit natima departe, înfiptă acolo, în gura pădurii, ca un duh rău. POPA, V. 241. – Variantă: natemă (CONTEMPORANUL, VII 486) s. f.
NATIMĂ, natime, s. f. (Reg.) Ființă uriașă; namilă. – Din anatima (puțin folosit).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
nátimă f., pl. e și ĭ (din. anatima. V. nătimană). Vest. Morman de petre care simulează mormîntu unuĭ dușman și pe care o femeĭe îl face la hotaru uneĭ moșiĭ și-l tămîĭază pronunțînd blesteme 40 de zile în credință că așa va muri acel dușman. Bubă mare și rea. Monstru, namilă: (și’n est): natima ceĭa de aeroplan.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NATEMĂ s. f. v. natimă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
natimă, natime, s.f. (reg.) 1. morman de pietre la hotarul unui loc. 2. namilă, matahală, arătare, monstru. 3. bubă mare și rea.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
natimă, natimesubstantiv feminin
-
- În poala dealului a întors capul și a zărit natima departe, înfiptă acolo, în gura pădurii, ca un duh rău. POPA, V. 241. DLRLC
-
etimologie:
- anatima (puțin folosit). DLRM