naracliță sf [At: (a. 1588) CUV. BĂTR. I, 197/8 / V: ~caviță, ~cvițe sfp, nareclețe sfp, năraclețe sfp, năr~, nărăc~ / Pl: ~țe / E: slv нарѧквица] (Înv, mpl) Fiecare dintre cele două bucăți de stofă cusute cu fir cu care se strâng mânecile stiharului, purtate de preot în timpul cât oficiază slujba Si: rucaviță.

narácliță și -ácviță V. rucaviță.

naracaviță sf vz naracliță

naracvițe sfp vz naracliță

nareclețe sfp vz naracliță

năraclețe sfp vz naracliță

năracliță sf vz naracliță

nărăcliță sf vz naracliță

rucáviță f., pl. e (rus. rukavica, mănușă. V. rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și narácliță și -ácviță (vsl. naronkvica și narakvica). V. mitenă.

NARACLIȚĂ s. v. mânecar, mânecuță, rucaviță.

naracliță s. v. MÎNECAR. MÎNECUȚĂ. RUCAVIȚĂ.

RUCAVIȚĂ s. (BIS.) mînecar, mînecuță, (înv.) naracliță.

naracliță (-e), s. f. – Mînecă la costumul preoțesc. Sl. narąkvica (Tiktin). Sec. XVI, înv.

naracliță, naraclițe, s.f. (înv.; mai ales la pl.) obiecte bisericești; rucavițe (care se îmbracă pe braț).

naracliță, naraclițe s. f. (Înv., mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă, care se poartă peste mâneci; rucaviță. [Var.: naracviță s. f.] – Din sl. narakvița.