nacaradă sf [At: ALEXANDRIA, 161/2 / Pl: ~de / E: ns cf srb nakarada] (Înv) Țambal care se folosea în muzica militară Si: (înv) nagara.

NACARADĂ s. f. (ȚR) Țambal. Alixandru dete în trîmbițe și în surle și în tobe și în nacarade. A 1746, 28^v; cf. A 1717, 36^v. Etimologie necunoscută. Cf. scr. nakarade. Cf. n a g a r a.