năstav¹ [At: MAG. IST. II, 134 /22 / V: nas~, (reg) ~ă sf / Pl: ~uri / E: drr năstrăvi cf slv наставъ^[1]] (Îrg) 1 sn Călăuzire venită din partea divinității. 2 sn Imbold interior. 3 sn Înclinație. 4 sn (Reg; îe) A avea ~ă la cap A fi deștept, priceput. 5 av Cu putere. corectat(ă)

năstav² sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~uri / E: ns cf năstrăvit] (Nob) 1 Boală grea. 2 Dureri ale nașterii.

NĂSTAV, năstavuri, s. n. (Învechit) 1. Îndemn, imbold, impuls. De îndată cu năstavul acel plin de bunătate S-au apropiat [amorul] de dînșii. CONACHI, P. 87. 2. Înclinare, pornire către ceva, aptitudine, talent.

NĂSTAV, năstavuri, s. n. (Înv.) 1. Îndemn, imbold. 2. Aptitudine, talent. – Slav (v. sl. nastavŭ „îndrumare”).

NĂSTAV s. n. (Mold., ȚR) Îndrumare, călăuzire, povățuire. A: Sultan Mustafa, din năstav dumnezeiesc, vrînd să mînglie bătrînețile bătrînului Ioan-Vodă ... au poroncit de s-au dat domnia Moldovei fiului său celui mai mare. GHEORGACHI. B: Dat-au Dumnezeu și împărăției năstav și au lăsat după a țării poftă, alegere și rugăciune. R. GRECEANU. Singur Dumnezeu care au făcut ceriul și pământul au dat năstav Isaii<i> prorocul de au poroncit pentru tine. LET. 1758, 113^v. Igumenul mănăstirii, dîndu-i-se năstav de la Dumnezeu, deate știre patriarhului. MINEIUL (1776). ♦ (Mold.) Impuls, îndemn, imbold (interior); înclinație. Poate fi nastavul firii spre aceasta orînduită. CANTEMIR, IST. Etimologie: năstăvi. Cf. sl. nastavŭ. Vezi și năstavnic, năstăvire. CL n ă s l i t u r ă, n ă s t ă v i r e, s t r ă m u r a r e.

năstav n. Mold. inspirațiune divină. [Slav. NASTAVŬ, instituțiune].

năstáv n., pl. urĭ (vsl. nastavŭ, instituțiune, direcțiune. V. postav). Est. Rar azĭ. Îndemn, îmboldire, poruncă (misiune) divină saŭ inspirațiune: vai mĭe, năstav de sus! (Beld. 968, Let. 3,359 și Con. 263 și 275). Noroc, șansă: dă-ĭ, Doamne, năstav bun! Boală grea: l-a păcălit năstavu. Munt. Durerile nașteriĭ: a apucat-o a apucat-o năstavu.

nastav sn vz năstav¹

năstavă sf vz năstav¹

NĂSTAV s. v. imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent.

năstav s. v. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT.

năstav (năstavuri), s. n. – 1. Întemeiere. – 2. Impuls, inspirație. Sl. nastavŭ „întemeiere; dirijare” (Cihac, II, 723). Sec. XVIII. – Der. năstăvi, vb. (a dirija, a conduce, a inspira), din sl. nastaviti; năstavnic, s. m. (șef, director), sec. XVII, înv.; năstăvitor, s. m. (conducător, șef), înv.

năstav² s.n. (reg.) boală grea.