năclad sn [At: DDRF/ V: ~az, na~, ne~, no~ / Pl: ~uri, ~azuri^[1], (rar, sm) ~azi / E: slv накладъ „camătă”] 1 (Pop) Butuc gros de lemn, care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului pentru ca, aprinzându-se cu încetul, să întrețină focul multă vreme Si: (reg) năcăruș. 2 (Reg; pex) Fiecare dintre pietrele, lespezile sau suporturile de fier care se așază pe vatră, sub lemne, pentru a asigura tirajul. 3 (Mar) Scorbură de copac. 4 (Pop) Grindă de stejar care se așează la baza unei construcții de lemn, sub o stivă de scânduri, sub fundul unei căzi etc., spre a servi ca suport și a feri de umezeală. 5 (Reg; fig) Greutate sufletească.

năclád n., pl. urĭ și e (vsl. na-kladŭ, camată, lucru provenit din banĭ depușĭ, d. klasti-kladon, a pune, a clădi. V. clădesc). Vest. Butuc pus ca să ardă încet și să întreție focu. Bucată de lemn de care se reazemă altele ca să ardă maĭ bine. V. tăcĭunar.

naclad sn vz năclad

năclaz sn vz năclad

neclad sn vz năclad

noclad sn vz năclad

NĂCLAD s. v. scorbură.

năclad s. v. SCORBURĂ.

năclad (-azi), s. m. – (Trans., Olt.) Buștean. Sl., cf. sl. naklasti, nakladą „a îngrămădi” (Cihac, II, 60; Tiktin). – Der. năcladă, s. f. (grămadă, morman), cf. claie.

năclad, năcladuri și năclazuri, s.n. (reg.) 1. butuc gros de lemn; năcăruș. 2. scorbură de copac. 3. grindă groasă de stejar. 4. (fig.) greutate, povară sufletească.

năclad, năclazi, s.m. – (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu, 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu, 1999). 4. Grămadă, stivă de lemne (Biserica Albă). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni, 1936: 73). – Cf. sl. naklasti, naklada „a îngrămădi” (Cihac, Tiktin, cf. DER).

năclad, năclazi, s.m. – 1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C. 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu 1999). 4. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni 1936: 73). – Cf. sl. naklada „a îngrămădi” (DER).