MÂNZATĂ ~e f. Vițică înțărcată (a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

MÂNZAT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÂNZAT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÎNZATĂ, mînzate, s. f. Vițea înțărcată (pînă la un an). Mînzatele... la un loc, mînzații și gonitorii la altul. I. IONESCU, D. 370.

mînzát, -ă s. (d. mînz; alb. măzat). Vițel saŭ vițea în etate de vre-un an. V. junc.

mânzată (pop.) s. f., g.-d. art. mânzatei; pl. mânzate

mânzată (pop.) s. f., g.-d. art. mânzatei; pl. mânzate

mânzată s. f., pl. mânzate

MÂNZATĂ s. v. mânzare.

MÂNZAT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

MÎNZAT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

mînzată s. v. MÎNZARE.

mânzată, -e, s.f. – Vacă fără vițel de lapte. Mânzata, toponim în Oarța de Sus-Codru, descoperire arheologică, epoca bronzului. – Cuvânt autohton, cf. alb. mëzat.

mânzat, s.m., f. – (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ♦ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ♦ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.