MOȘTENITOR, -OARE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

moștenitor, ~oare [At: N. COSTIN, L. 146 / V: (înv) ~iu, muștin~ / Pl: ~i, ~oare / E: moșteni¹ + -tor] 1 sm Persoană care moștenește bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept Si: succesor. 2 smf Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate etc. Si: succesor, urmaș, (îrg) moștean (1), (îvr) moșan (1). 3 a Care moștenește¹ ceva. 4 a Care se transmite prin moștenire, ereditar. 5 a (îs) Prinț ~ (În monarhiile ereditare) Prinț destinat să urmeze la domnie după moartea suveranului. 6 smf (Fig; lpl) Posteritate. 7 smf (Fam) Copil. 8 smf (Reg) Proprietar de case. 9 smf (Reg) Băștinaș. 10 sm (Reg) Colăcel care se dă colindătorilor în ajunul Crăciunului.

moștenitoriu, ~oare smf vz moștenitor

MOȘTENITOR, -OARE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = prinț care urmează să se urce pe tron după moartea suveranului. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

MOȘTENITOR, -OARE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește bunuri materiale; urmaș. Tînărul Crețescu a rămas singurul moștenitor al celor o sută cincizeci de hectare, mîhnit că tatăl nu i-a putut lăsa moștenire și șefia partidului. BUJOR, S. 158. ◊ (În monarhiile ereditare, adesea în expr.) Prinț moștenitor (sau moștenitorul tronului, al regelui, al împăratului) = prințul care urmează să se urce pe tron după moartea unui suveran. Îl primesc cu toată cinstea cuvenită unui fiu de crai și moștenitor al împăratului. CREANGĂ, P. 208. 2. (Glumeț) Fiu, copil.

MOȘTENITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care devine posesor al unui bun material prin drept de moștenire; succesor. /a moșteni + suf. ~tor

moștenitór, -oáre adj. și s. Care moștenește, erede, clironom. Fam. Fiŭ: i s’a născut un moștenitor.

moștenitoare s. f., g.-d. art. moștenitoarei; pl. moștenitoare

moștenitoare s. f., g.-d. art. moștenitoarei; pl. moștenitoare

moștenitoare s. f., g.-d. art. moștenitoarei; pl. moștenitoare

MOȘTENITOARE s. (JUR.) succesoare, urmașă, (înv.) moșancă.

MOȘTENITOARE s. (JUR.) succesoare, urmașă, (înv.) moșancă.

MOȘTENITOR s. (JUR.) succesor, urmaș, (livr.) erede, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) clironom, moșan, ocinaș, ocinătoriu, următor. (Averea a revenit unicului ~.)

MOȘTENITOR s. (JUR.) succesor, urmaș, (livr.) erede, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) clironom, moșan, ocinaș, ocinătoriu, următor. (Averea a revenit unicului ~.)