11 definiții pentru mormăit (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MORMĂIT1, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

MORMĂIT1, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăit1 sn [At: DDRF / V: (reg) ~ră~, ~rnă~ / P: ~mă-it / Pl: ~uri / E: mormăi1] 1 Șir de sunete caracteristice pe care le scoate ursul Si: mormăială (1), mormăire (1), mormăitură (1). 2 (Îlav) Pe ~te Fără plăcere, fără voie, cârtind. 3 Vorbire nedeslușită, pe ton scăzut sau nazal care arată nemulțumire, indignare Si: bombănecilă, mârâit, mormăială (2), mormăire (2), mormăitură (2).

MORMĂIT, mormăituri, s. n. 1. Sunet caracteristic pe care îl scoate ursul. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea). De trei luni moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite. GHICA, S. 524. 2. Rostirea cuvintelor cu glas scăzut și nedeslușit, de obicei arătînd nemulțumire. V. bombăneală. Cu mormăitul meu numai cu urșii m-aș putea lua la întrecere. SADOVEANU, N. F. 17. Mi se mai părea că și un mormăit plin de rele prevestiri străbate depărtările pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 161. – Formă gramaticală: (în expr.) mormăite.

mormăít, mornăít, -ă adj. Care vorbește mormăind. Adv. Mornăind: a vorbi mornăit (V. fornăit). S. n., pl. urĭ. Mormăĭală repetată.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mormăit s. n., pl. mormăituri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MORMĂIT s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. v. bombăneală.

MORMĂIT s. 1. mormăire, mormăitură. (~ de urs.) 2. bodogăneală, bolboroseală, bombăneală, bombănit, bombănitură, boscorodeală, mormăială, mormăire, mormăitură, (prin Olt.) șondoroială, șondoroit. (~ de om nemulțumit.)

Intrare: mormăit (s.n.)
mormăit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mormăit
  • mormăitul
  • mormăitu‑
plural
  • mormăituri
  • mormăiturile
genitiv-dativ singular
  • mormăit
  • mormăitului
plural
  • mormăituri
  • mormăiturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mormăit, mormăiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a mormăi; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, prin extensiune, alte animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bombăneală
      • format_quote Cu mormăitul meu numai cu urșii m-aș putea lua la întrecere. SADOVEANU, N. F. 17. DLRLC
      • format_quote Mi se mai părea că și un mormăit plin de rele prevestiri străbate depărtările pînă la mine. HOGAȘ, M. N. 161. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea). DLRLC
      • format_quote De trei luni moș Martin înghițea această umilință, dar pe mormăite. GHICA, S. 524. DLRLC
  • comentariu expresie Formă gramaticală: mormăite. DLRLC
etimologie:
  • vezi mormăi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.