16 definiții pentru monstru (s. m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monstru [At: CANTEMIR, HR. 360 / Pl: ~nștri, (rar) ~ri, (înv, sn) ~uri / E: fr monstre, lat monstrum] 1 sm Ființă fantastică sau reală a cărei conformație iese din comun, speriind, îngrozind, producând repulsie datorită proporțiilor, aspectului urât etc. 2 sm Obiect, construcție de proporții uriașe. 3 a (Fam) De mare amploare, de mari proporții, de mare răsunet. 4 sm Ființă care se naște cu mari anomalii fizice Si: pocitanie. 5 sm Persoană cu mari defecte morale, în special cruzime.

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale deosebite sau din unele părți de om și altele de animal. V. dihanie. ♦ Ființă care se naște cu o anomalie fizică; pocitanie, om diform, foarte urît. Sosește ucigașul. șchiop, ghebos, uscat, monstru moral și fizic. GHEREA, ST. CR. II 279. 2. Ființă extraordinar de mare, namilă, matahală. Sub biciuirile vîntului din larg, norii negri veneau goniți așa de jos, încît păreau turme de monștri marini care se încălecau tîrîndu-se pe fața apei. BART, E. 237. ♦ Fig. Voinicul, frumosul rîu se smulge din brațele monștrilor și pleacă hăulind devale. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. ♦ (Adjectival) De proporții neobișnuit de mari; extraordinar, colosal, excesiv. Țăranii care ar vedea cheful monstru permanent de-aici, ce-ar zice? REBREANU, R. I 264. 3. Fig. Om josnic din punct de vedere moral, om rău, crud, denaturat. Damele însă din contră îi descoperiră multe defecte închipuite, cari erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru înspăimîntător. ALECSANDRI, O. P. 131.

MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].

MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)

MÓNSTRU ~ștri m. 1) (în mitologia antică) Ființă imaginară cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2) Ființă urâtă cu defecte fizice; pocitură; momâie. 3) Persoană cu mari devieri de la comportarea normală. 4) Ființă imaginară, fioroasă de dimensiuni mari și neproporționale; matahală; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre

monstru m. 1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei; 2. fig. om grozav de urît; 3. ființă crudă și denaturată: monstru de ingratitudine.

*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.

copíl-mónstru s. m. Copil născut cu anomalii fizice ◊ „O tânără americană explică ziariștilor situația sa dramatică. Consumând mari doze de «Thalidomidă» în timpul sarcinii, ea este îngrozită la gândul că ar putea da naștere unui copil-monstru. Sc. 18 VIII 62 p. 4; v. și T.N. 48/62 p. 22 (din copil + monstru; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 329)

film-mónstru s. n. Superproducție ◊ „Producătorii italieni au realizat unul din acele filme-monștri menite să obțină cel mai mare succes de casă cu cele mai îndoielnice mijloace.” Cont. 29 III 63 p. 5 //din film + monstru//


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii

mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÓNSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bâzdâganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ din basme, cu două capete.) 2. hâdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)

MONSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mónstru (mónștri), s. m.1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Monstruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.

Intrare: monstru (s. m.)
monstru (s. m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monstru
  • monstrul
  • monstru‑
plural
  • monștri
  • monștrii
genitiv-dativ singular
  • monstru
  • monstrului
plural
  • monștri
  • monștrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)