monoftongare sf [At: ROSETTI, L. R. I, 65 / Pl: ~gări / E: monoftonga] Reducere a unui diftong la o vocală.

MONOFTONGARE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

MONOFTONGARE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].

monoftongare (desp. -nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

!monoftongare (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

monoftongare s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

MONOFTONGARE s. f. (< monoftonga < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.