10 definiții pentru molfăit (s.n.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MOLFĂIT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.
molfăit sn [At: REBREANU, I. 201 / Pl: (rar) ~uri / E: molfăi] 1-4 Molfăială (1-4). 5 Bolborosire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MOLFĂIT s. n. Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MOLFĂIT s. n. Acțiunea de a molfăi; molfăială, molfăitură. Un răstimp nu se mai auziră decît sorbiturile lui flămînde și molfăitul fălcilor. REBREANU, R. I 205.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
molfăit (fam.) s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
molfăit (fam.) s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
molfăit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MOLFĂIT s. v. clefăit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MOLFĂIT s. clefăială, clefăit, molfăială, molfăire, molfăitură, plescăială, plescăit. (Se aude un ~ cînd mănîncă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MOLFĂIT s. n. Faptul de a m o l f ă i; p. e x t. zgomot produs de mestecarea1 anevoioasă a alimentelor în gură. In casă se înstăpînise o tăcere frâmîntată doar de molfăitul flăcăului. REBREANU, I. 201. Un răstimp nu se mai auziră decît sorbiturile lui flămînde și molfăitul fălcilor. id. R. I, 205, cf. ȘEZ. III, 71. V. molfăi.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
molfăitsubstantiv neutru
- 1. Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clefăit molfăială molfăire molfăitură
- Un răstimp nu se mai auziră decît sorbiturile lui flămînde și molfăitul fălcilor. REBREANU, R. I 205. DLRLC
-
etimologie:
- molfăi DEX '98 DEX '09