13 definiții pentru mojic (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOJIC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujic, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

mojic, ~ă s, a [At: (a. 1648) GCR I, 133/2 / V: muj~ / Vc și: (reg) mojice / Pl: ~ici, ~ice / E: rs мужик] 1 smf (Îvr) Țăran. 2 sm (Înv; pex) Om de rând, care nu facea parte din cinurile boierești. 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de educație, de maniere Si: bădăran, mitocan. 5 sm (Liv; îf mujic) Țăran rus înainte de revoluția rusă din octombrie 1917.

MOJIC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujic, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

mojic a. foarte grosolan. ║ m. 1. țărănoiu; 2. om brutal și obraznic. [Rus. MUJIKŬ, țăran, bădăran].

mojíc, -ă adj. și s. (rus. mužik, țăran, țopîrlan, pol. mužyk, d. vsl. monžikŭ, d. monžĭ, bărbat, om). Fam. Om din clasa de jos (de la oraș orĭ de la sat), țopîrlan, mitocan, modoran: un mojic. Prost crescut, fără educațiune (indiferent din ce clasă socĭală ar fi): un om mojic. Adv. Ca mojicu: s’a purtat foarte mojic. Prov. Apa trage la matcă, și mojicu la treaptă, omu fără educațiune, tot prost se poartă, orĭ-ce ĭ-aĭ face.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mojic adj. m., s. m., pl. mojici; adj. f., s. f. moji, pl. mojice

mojic adj. m., s. m., pl. mojici; adj. f., s. f. mojică, pl. mojice

mojic s. m., adj. m., pl. mojici; f. sg. mojică, g.-d. art. mojicei, pl. mojice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MOJIC adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc.

MOJIC adj., s. 1. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 2. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mojic (mojici), s. m.1. Țăran, om simplu. – 2. Bădăran, țopîrlan. – 3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut., rus. mužik (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf. pol. muzyk, ceh. muzik. Este dubletul lui mujic, s. m. (țăran rus), cultism din sec. XIX. Der. mojicesc, adj. (grosolan); mojicește, adv. (cu mojicie); mojicie, s. f. (grosolănie, obrăznicie); mojicime, s. f. (țărănime, plebe); mojicos, adj. (țărănesc).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MOJIC, -Ă subst., adj. 1. S. m. și f. (Învechit și regional) Țăran; p. e x t. om de rînd, care nu făcea parte din cinurile boierești. Cei ce sînt meșteri, îi țin mujici, iar pre cei ce sînt de război, îi țin viteji în cinste. HERODOT (1 645), 141, cf. 16, 335. Pe toți-i cinsti cu daruri, cîți era sveatnicii lui și cîți era cu deregătorii. . . și cîți era de cei proști (mojici) (a. 1648). GCR I, 133/2, cf. II, 77/19, 118/13. Și era Isaf. . . mojic (r ă s c o l i t o r a l c î m p i e i B 1938). BIBLIA (1688), 181/20, cf. 102/29. În divan îi suduia mojicii pre boiari (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 334/10, cf. I, 90/21, M. COSTIN, LET. I, 290/4. Cu mulțimea mojicilor ce-i scotea fără voia lor înaintea imbrihorului. . . au făcut de au perit Costandin Vodă. IST. Ț. R. 120, cf. 103. Și-i sărăciră de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojici. NECULCE, L. 119, cf. 109. Fiind de neam prost și varvar, întîi au silit de au omorît pe toți cîți îl știa că iaste din mojici născut. CANTEMIR, HR. 206. Trecea pe lîngă dînsul ca pe lîngă un mojic sau și nebun. AETHIOPICA, 17r/2. Cu aceste finețe vor s-arate noblețea lor. Ocolesc, fug de cei mici, Nu-i cruț, zic că sînt mojici. MUMULEANU, C. 97/18, cf. 106/17. Aceasta face pe fiii boierilor să ocupe posturile publice, ca înșiși să capete rang: alminteri le-ar ajunge copiii mojici (proști). CODRU-DRĂGUȘANU, C. 58. Cîteva sute de mojici. NRGRUZZI, S. I, 153, cf. 246, II, 229. Un oarecare boieri întîmpină atunci pe moș Roată, zicîndu-i cu glas poruncitor și răutăcios:Dar ce nevoie mare este să înțelegi tu, mojicule ! CREANGĂ, A. 155. Ia pune-te, măi Gheorghe, cu parul pe mojici. MACEDONSKI, O. II, 56. Tu, o mojică, să mi te fasolești de un ceas. MiLLE, V. P. 127. Sîngele mojicului nu contează în materie de petreceri regale. LIT. ANTIMONARHICĂ, 170. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I, 182, cf. id. N. F. 7, 8. Mâi mojice, mojic rău, Las'că mi te-oi drege eu Cînd a veni birul greu. ALECSANDRI, P. P. 250, cf. TEODORESCU, P. P. 333. Nu mă tăia pe pămînt, Că nu-s ficior de mojic, Ci mă taie pe covor, C-am fost ficioraș de domn. MAT. FOLK. 183. Haide, haide, piei d-aici, Vodă nu-i pentru mojici. ANT. LIT. POP. I, 559. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) lipsită de educație, de maniere, (om) prost crescut; bădăran, mitocan. A să mă scoată din răbdare mojicu ista. ALECSANDRI, T. 611, cf. 41. Era mojic Busuioc, cînd îi sărea țandăra. SLAVICI, O. I, 257. Ieși afară, țăran viclean și mojic ce ești. ISPIRESCU, L. 178, cf. 203. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 16. În gîndul lui, mă făcu mojic. HOGAȘ, DR. I, 175. Era guraliv și mojic, spunînd fiecăruia din jurul lui ce crede despre el. CAMIL PETRESCU, O. II, 110. Nici salcea pom, Nici mojicul om. ZANNE, P. IV, 456. 3. S. m. (Livresc; în forma mujic) Țăran rus dinaintea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. [La Kiev] au depus marile bogății Romanovii, la care s-a mai adăogat și ultima copeică a mujicului credincios. SAHIA, U.R.S.S. 41. [Grigorie Melehov] își dă seama că pentru nobilii ofițeri care-l comandă nu este de fapt decît un „mujic grosolan”, un „om de rînd”. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/4. – Pl.: mojici, -ce. Voc. și: (regional) mojice. - Și: mujic, -ă s. m. și f. – Din rus. мужик.

Intrare: mojic (adj.)
mojic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mojic
  • mojicul
  • mojicu‑
  • moji
  • mojica
plural
  • mojici
  • mojicii
  • mojice
  • mojicele
genitiv-dativ singular
  • mojic
  • mojicului
  • mojice
  • mojicei
plural
  • mojici
  • mojicilor
  • mojice
  • mojicelor
vocativ singular
plural
mujic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mujic
  • mujicul
  • mujicu‑
  • muji
  • mujica
plural
  • mujici
  • mujicii
  • mujice
  • mujicele
genitiv-dativ singular
  • mujic
  • mujicului
  • mujice
  • mujicei
plural
  • mujici
  • mujicilor
  • mujice
  • mujicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mojic, mojiadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.