14 definiții pentru mocăire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mocăire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: mocăi] 1-6 Mocăială (1-6). 7 (Reg) Moțăire.

MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

A SE MOCĂI mă mócăi intranz. pop. 1) A lucra încet și fără spor; a migăli; a se mocoși; a bichiri. 2) A pierde timpul în zadar. /Orig. nec.

mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].

mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.

mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 mócăie

mocăí vb., ind. prez. 1 sg. mócăi/mocăiésc, 3 sg. și pl. mócăie/mocăiéște, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mócăie/mocăiáscă; ger. mocăínd


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOCĂÍ vb. v. ațipi, dormita, mocni, moțăi, picoti, piroti.

MOCĂÍ vb. a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)

A se mocăi ≠ a se grăbi, a se pripi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mocăí (mocăiésc, mocăít), vb.1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă.Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuri

Intrare: mocăire
mocăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mocăire
  • mocăirea
plural
  • mocăiri
  • mocăirile
genitiv-dativ singular
  • mocăiri
  • mocăirii
plural
  • mocăiri
  • mocăirilor
vocativ singular
plural