MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

moț¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri și (13, 14) moațe / E: nct] 1 Smoc, șuviță de păr mai lung și mai des, din frunte sau din creștetul capului, la oameni și la animale Si: motoc (3). 2 Smoc de pene, uneori de altă culoare, de pe capul unor păsări Si: (reg) moțochină (1). 3-4 (Irn; Îljv) (Mai) cu ~ (Într-un mod) mai deosebit, mai iscusit, mai grozav decât altcineva. 5-6 (Îal) (Într-un mod) mai îngrijit. 7-8 (Îal) (Într-un mod) mai hazliu. 9 (Îe) ~ și el! Se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. 10 (Gmț; îlv) A lua (sau a apuca) de ~ A trage de păr. 11 (Reg; îe) A face (pe cineva) cu ~ A defăima. 12 (Îc) ~ul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 13 Șuviță de păr la copii, legată cu o panglică. 14 (Pex) Panglică cu care se leagă moțul (9) copiilor. 15 (Mpl) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cârpă, de hârtie sau pe o clamă, pentru a se încreți. 16 (Pex) Șiret, cârpă, hârtie folosită în acest scop Vz bigudiu. 17-18 (Reg) (Barbă mică sau) cioc. 19 Panaș. 20 Ciucure. 21 Piele roșie care atârnă ca un ciucure deasupra ciocului curcanului. 22 (Îc) ~ul-curcanului Plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice ce atârnă Si: (reg) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). 23 (Reg; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 24 (Reg; îae) Levănțică (Lavandula officinalis). 25 (Reg) Inflorescență. 26 (Spc) Floare de papură. 27 (Spc) Spic din vârful porumbului. 28 (Spc) Boabe, grăunțe în spic. 29 (Reg) Con de brad. 30 (Mun) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 31 (Pan) Parte mai de sus a unui obiect Si: vârf 32 (Mun; Olt; fig) Parte mai bună a unui lucru Si: lamură. 33 (Pan) Vârf ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. 34 (Reg) Căciulă. 35 (Reg; pan) Gurgui al opincii. 36 (Trs; pan) Prâsnel la fus. 37 (Reg; pan) Feștilă a lumânării. 38 (Reg; pan) Matiță (1).

MOȚ¹, moțuri și (2) moațe, s. n. 1. Șuviță de păr la femei și copii, ondulată și lăsată pe frunte, sau, la copii, prinsă în creștetul capului cu o panglică, cu o fundă; p. ext. panglică sau fundă cu care se leagă această șuviță. Poartă moț albastru. ▭ Să-ți fac o coadă ș-un moț. ȘEZ. I 237. ◊ Expr. A lua de moț (pe cineva) = a apuca, a trage de păr (pe cineva). (Ironic) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = a fi cu vază, însemnat, iscusit, breaz, grozav. Să-l vezi pe Martin: el cu moțu-n frunte. DAVIDOGLU, M. 83. Cum te-ai brodit tu mai cu moț, Mai firoscos decît noi toți? TEODORESCU, P. P. 111. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori o expunere. ◊ (Familiar, cu valoare de interjecție, la adresa unei persoane care se amestecă nechemată în vorbă) Eh! moț! săriși și tu. Moț și el! ◊ (Rar, la animale) De pe vîrful prelins al moțului său din frunte, cele de pe urmă picături de apă ale potopului ceresc se strecurau domol și rar. HOGAȘ, M. N. 179. 2. (La pl.) Bucată de șiret, hîrtie sau metal pe care se înfășoară o șuviță de păr pentru a o ondula. V. bigudiu. 3. Smoc de pene de pe capul unei păsări. Pupăza are moț. Moțul ciocîrlanului. 4. Pielea roșie care atîrnă (ca un ciucure) de pe capul curcanului. V. creastă. Un curcan stă sus, pe-o bîrnă. Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atîrnă Moale ca un ciucure. TOPÎRCEANU, M. 39. ♦ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee cu flori roșii în formă de spice care atîrnă în jos (Poligonum orientale); b) plantă erbacee cu flori mici și roșii așezate în spice lungi și mari, care atîrnă ca o coadă (Amarautus Caudatus). Moțul-curcanului tivea cu violet șanțurile. I. BOTEZ, ȘC. 102. 5. Ciucure de fire de mătase, de lînă sau de bumbac, care atîrnă la fes, la scufie etc. Cu căciuli moțate, Cu moțuri vărgate, Lăsate pe spate. TEODORESCU, P. P. 497. 6. Partea superioară, ascuțită sau bulbucată a unor lucruri. Îmi aduc aminte de fiecare fir de păpădie al cărui moț l-am retezat cu nuiaua. STANCU, D. 24. Moțurile capelelor se înălțau țanțoșe către tavan. SAHIA, N. 73.

moțul-curcanului (plantă) s. m. art.

!moțul-curcanului (plantă) s. m. art.

moțul-curcanului (bot.) s. n.

MOȚUL-CURCANULUI s. v. busuioc-roșu, răculeț.

moțul-curcanului s. v. BUSUIOC-ROȘU. RĂCULEȚ. ȘTIR.