MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

moștenire sf [At: BIBLIA (1688), 1162/50 / Pl: ~ri / E: moșteni¹] 1 Drept de succesiune. 2 (Ccr) Totalitate a bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva Si: patrimoniu, succesiune, (îvp) moșie¹ (1). 3 (Prc) Bun obținut prin drept succesoral Si: (îrg) moștină¹ (1), (îvr) moșnenie, moștenie, nemestnicie. 4 (Îla) De ~ Ereditar. 5 (Fig) Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. 6 (Pex) Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar Vz ereditate. 7 (Reg; csc) Strămoși. 8 (Csc; bis) Șir de urmași. 9 (îrg) Țară.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. 1. Avere, bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesia altcuiva. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde. ANGHEL, PR. 63. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Expr. A lăsa moștenire = a transmite cuiva un bun după moarte. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru. CREANGĂ, P. 57. Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă mînăstire. BOLINTINEANU, O. 54. 2. Fig. Bunuri, morale, intelectuale, artistice, idei, fenomene de cultură etc. primite de la înaintași. N-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, P. 133.

MOȘTENIRE ~i f. 1) Bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și transmise altei (sau altor) persoane rămase în viață. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generație la alta. /v. a moșteni

moștenire f. 1. succesiune în averea provenită dela alții; 2. lucru moștenit.

moșteníre f. Acțiunea de a moșteni, ereditate. Lucru moștenit. V. patrimoniŭ, succesiune.

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.