15 definiții pentru mitocan


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mitocan sm [At: FILIMON, O. I, 394 / Pl: ~i / E: mitoc + -an] 1 (înv) Locuitor, în special, meseriaș, de la periferia unui oraș Si: mahalagiu1 (1). 2 (Pex) Om de rând. 3 (Prt) Om cu comportări grosolane Si: bădăran, mojic.

MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

MITOCÁN, mitocani, s. m. Om cu comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic. ♦ (Înv.) Locuitor de la periferia unui oraș. – Mitoc + suf. -an.

MITOCÁN, mitocani, s. m. Om lipsit de delicatețe, grosolan, bădăran, mojic; (în trecut) orășean de condiție socială modestă, cu maniere simple. Ce caut eu aici? Stăm în pustiu... cu mitocanii de arendași. DUMITRIU, F. 45. Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sînt o persoană delicată. CARAGIALE, O. I 59. Cîte un mitocan cu capul. lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vîntul. EMINESCU, N. 34.

MITOCÁN ~i m. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; bădăran; mârlan; mojic; mahalagiu. /mitoc + suf. ~an

mitocan m. 1. om de rând cu apucături de mahalagiu; 2. mojic, bădăran. [Lit. călugăr locuitor de mitoc, deci extraurban, de unde sensul peiorativ].

mitocán, -ncă s. (d. mitoc. Cp. cu cĭofligar). Locuitor din mitoace, adică din dependențele saŭ mahalalele orașelor (saŭ după locuitoriĭ de pe lîngă fostu mitoc al Rîmniculuĭ în Bucureștĭ, unde e astăzĭ Ateneu, și de pe la biserica Ceauș Radu). Fig. Iron. Mahalagiŭ, mojic, ghĭorlan, țopîrlan, om necĭoplit: mitocan din dealu Spiriĭ. Munt. vest. Cărăuș. V. magopeț și metec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mitocán s. m., pl. mitocáni

mitocán s. m., pl. mitocáni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MITOCÁN adj., s. bădăran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârtan, modârlan, pădureț, râtan, țopârcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modârlău, modoran, mogâldan, necunoscător, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

MITOCÁN s. v. mahalagiu.

MITOCAN adj., s. bădăran, grosolan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

MITOCANCĂ s. bădărancă, mîrlancă, mojică, țoapă, țopîrlancă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mitocan, -că, mitocani, -ce s. m., s. f. om necioplit / grosolan

Intrare: mitocan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mitocan
  • mitocanul
  • mitocanu‑
plural
  • mitocani
  • mitocanii
genitiv-dativ singular
  • mitocan
  • mitocanului
plural
  • mitocani
  • mitocanilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)