mitenă sf [At: COSTINESCU / V: ~tană / Pl: ~ne, (rar) ~nuri / E: fr mitaine] (Mpl) Mănușă care lasă descoperite ultimele două falange ale degetelor.

MITENĂ, mitene, s. f. (Franțuzism învechit) Mănușă care acoperea numai o parte a mîinii, lăsînd liber vîrful degetelor. [Roșeața mîinilor] n-o pitea îndestul mitenele lor de mătase neagră. ODOBESCU, S. I 385.

MITENĂ s.f. Mănușă care acoperă numai în parte mîna, lăsînd liber vîrful degetelor. [< fr. mitaine].

MITENĂ s. f. mănușă care lasă liber vârful degetelor. (< fr. mitaine)

MITENĂ ~e f. Mănușă care acoperă numai palma și primele falange ale mâinii, lăsând descoperite vârfurile degetelor. /<fr. mitaine

*miténă f., pl. e (fr. mitaine, it. miténa). Mănușă care nu acopere degetele. V. rucaviță.

mitană sf vz mitenă

mitenă (rar) s. f., g.-d. art. mitenei; pl. mitene

mitenă s. f., g.-d. art. mitenei; pl. mitene

mitenă s. f., g.-d. art. mitenei; pl. mitene

MITÉNĂ s. f. (De obicei la pl.) Mănușă care lasă descoperite ultimele două falange ale degetelor. Cf. COSTINESCU. Roșața [mîinilor] n-o pitea îndestul mitenele lor de mătase neagră. ODOBESCU, S. I,385, cf. ALEXI, W. Mitene de lînă împletite. NICA, L. VAM. 159. Bățoase în rochii bătrînești de mătase, cu umbreluțe și mitene. . . s-au oprit la colț. BRĂESCU, M. B. 86. ◊ F i g. Estetica asta cu mitene și perucă au răsturnat-o de mult atîți scriitori iluștri ai secoluluI. I. BOTEZ, B. I, 168. – Pl.: mitene și (rar) mitenuri. $COSTINESCU. – Și: mitánă s. f. COSTINESCU. – Din fr. mitaine.