20 de definiții pentru milă (sentiment)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÍLĂ1, (rar) mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, ajutor, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

mi1 sf [At: PSALT. HUR. 49v/19 / Pl: (rar) ~le / E: slv милъ] 1 (În legătură cu verbe ca „a avea”, „a simți” sau „a i se face”, „a-i fi” etc.) Înțelegere și compasiune față de suferința cuiva Si: (înv) milosârdie (1), milostivnicie (1), (îvp) milostenie (1). 2-3 (Îljv) Fără ~ Neîndurător. 4 (Îlav) De ~ sau de ~la cuiva Din compătimire față de cineva. 5 (Îlc) De ~ să nu... Cu grijă ca nu cumva să... 6 (Îe) De silă, de ~ sau de ~, de silă De voie, de nevoie Si: vrând-nevrând. 7 (Pop; îe) Fără ~ de păcat Fără scrupule. 8 (Îae) Fără teama de a greși. 9 (Îae) A fi vrednic de ~ A fi într-o stare jalnică. 10 (Îe) Mai mare ~la Exprimă starea jalnică a cuiva. 11-12 (Îae; cu valoare de superlativ) (Foarte tare sau) foarte dureros. 13 (Îe) A-i plânge (cuiva) de ~ A compătimi pe cineva. 14 Regret. 15 (C. i. obiecte) Dorință de a cruța. 16 (Îe) A-i fi ~ ca țiganului de pilă A nu cruța pe nimeni. 17 (Pop) Stare jalnică a cuiva. 18 (Rar) Tristețe. 19 (Îlav) Cu ~ Jalnic. 20 Bunătate. 21 (Îe) A da cu ~ (în cineva) A lovi în așa fel încât să nu doară prea tare. 22-23 (Îe) A (nu) avea (sau găsi) ~ (undeva) A (nu) găsi înțelegere din partea cuiva. 24 (Îvp) Sprijin. 25 (Pex) Persoană care acordă sprijin Si: ocrotitor, sprijinitor. 26 (Îvr; îe) A avea ~ de... A avea parte de... 27 (Rel) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului Si: grație divină, har dumnezeiesc, (înv) milosârdie (2), miloste, milostivnicie (2), (îvr) milosârdenie, milostivie, (îvp) milostenie (2), (rar) milostivenie, (nob) milostivitate. 28 (Îe) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune și Dumnezeu ~la Exprimă priceperea și norocul cuiva, care are succes în tot ce întreprinde. 29 (Îe) A lăsa (pe cineva) în (sau la) ~la Domnului A nu se mai interesa de cineva. 30 (Fam; îe) Dumnezeu cu ~la Fie ce-o fi. 31 (Înv) Prin (sau din, cu) ~la lui Dumnezeu (sau Domnului) Formulă de introducere la scrierile vechi, acte administrative, scrisori etc. 32 (Olt; îe) O ~ de ploaie Ploaie căzută la timp. 33 (Îrg) Umilință. 34 (Îrg) Evlavie. 35 (Bot; reg; îc) ~la-domnului Veninariță (Gratiola officinalis). 36 (îvp; lpl sau lsg csc) Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere. 37 (Ccr) Ceea ce se dă drept ajutor Si: pomană, (înv) miluire (3), (îvp) milostenie (5). 38 (Înv; pex) Ajutor bănesc. 39 (Îlv) A cere ~ A cerși. 40 (Înv; îe) A (-și) face ~ (de... sau cu...) A ajuta pe cineva material. 41 Contribuție la un fond de ajutorare. 42 (Înv) Danie sau privilegiu acordat unei persoane sau unei instituții bisericești, mai ales unei mănăstiri.

MÍLĂ1, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

MÍLĂ1, mile, s. f. (Rar la pl.) 1. Sentiment de compătimire pe care îl deșteaptă suferința sau nenorocirea cuiva. V. îndurare. Tu care nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, dispari. ALECSANDRI, T. I 437. Suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila. RUSSO, O. 27. Fugit-am, mîndro, de tine, De trei luni și de trei zile, Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fărmecat. ALECSANDRI, P. P. 306. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = (în mod) nemilos, crud. Sînt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă în pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I 15. Fără milă m-aș junghea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 54. ◊ Loc. adv. Cu milă = cu compătimire, compătimitor. Costea gîndi cu milă: «Nu are curaj să discute». PETRESCU, C. V. 94. Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. El se uită cu milă la ea. EMINESCU, N. 13. ◊ Loc. conj. De milă să nu...= de teamă ca nu cumva să... Nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice. ISPIRESCU, E. 38. ◊ Expr. (Popular) Fără milă de păcat = fără teamă de a greși. Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meșter între megieși. ISPIRESCU, la TDRG. De milă = din compătimire. Începu a se boci, de ți se rupea rărunchii de milă. ISPIRESCU, E. 30. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Fig.) Și frunzele cad de milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 184. De mila cuiva = din compătimire față de cineva; de jalea cuiva. Grăbit poporul cruci făcea De mila ei, și sta-ngrozit. COȘBUC, P. I 150. Au venit la dînsa o mulțime de vulturi, numai de mila ei și au întrebat-o de ce tînguiește. SBIERA, P. 212. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrînd, nevrînd; de voie, de nevoie. De silă, de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an. ISPIRESCU, E. 82. A-i fi milă de cineva = a fi cuprins de compătimire, a compătimi pe cineva. Mi-e milă de mama și nu pot să-i spun nici un cuvînt. SAHIA, N. 51. Fie-ți milă de două suflete nevinovate. CREANGĂ, P. 100. D-tale ți-e milă de mine. NEGRUZZI, S. I 52. Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima, se spune în glumă pentru a arăta că fiecare ține mai mult la el decît la altul. A i se face milă de... = a fi cuprins de compătimire. Mi s-a făcut milă de el și mi-am schimbat vorba. GALACTION, O. I 88. Făcîndu-i-se milă de această nenorocită și struncinată ființă a strigat și sfînta Duminecă o dată din răsputeri și îndată i s-au adunat toate vietățile. CREANGĂ, P. 92. A avea milă de... = a cruța pe cineva, a manifesta grijă față de. Nu avea milă de om nici cît de un cîne. CREANGĂ, P. 247. A simți sau a prinde milă (față de cineva sau pentru cineva) = a se simți înduioșat de suferința cuiva. [Omul] simte milă și pe alții miluiește. CONACHI, P. 288. A-i face cuiva milă sau a provoca mila cuiva = a trezi în cineva sentimentul milei, a-l înduioșa. (Ți-e) mai mare mila = se zice despre cineva care se află într-o stare demnă de compătimit. Gemea copila. Și-apoi plîngea, mai mare mila. COȘBUC, P. I 125. ◊ (Cu privire la o ființă sau la un obiect) Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. Cine nu cruță paraua, nici de galbeni nu-i e milă. se zice despre omul risipitor. 2. (Concretizat) Pomană, milostenie, binefacere. Bătrîna... își trimise copilul chiar la împăratul, ca să ceară ceva milă de la dînsul. BOTA, P. 42. Dăruiește-mi viața, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și cu daruri împărătești, CREANGĂ, p. 268. Dacă Lumînărică ar fi strîns toți banii cîți a împărțit mile... ar fi fost bogat. NEGRUZZI, SX. I 253. ◊ Expr. A cere milă = a cerși. Îi învăță baba să-și ia pălăriile din cap... cînd va cere ea milă. RETEGANUL, P. II 38. Și s-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. (Popular) A-și face milă (de cineva) = a da (cuiva) pomană, a ajuta, a face milostenie. Să vii, bade, și la mine, Ca să-mi fac milă de tine Cu-o cojiță de mălai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 3. Stare jalnică, vrednică de plîns, în care se află cineva; mizerie. V. nenorocire. Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta, ISPIRESCU, E. 40. Harap-Alb [era] înduioșat de mila bietelor păsări. CREANGĂ, P. 246. ◊ (Poetic) Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii. DEMETRESCU, O. 38. ♦ Tristețe, melancolie, jale. A răspuns femeia, ridicînd spre noi mila ochilor ei castanii. Las’ că nici nu-s povești; îs dureri ale vieții mele. SADOVEANU, N. F. 69. ◊ Loc. adv. Cu milă = astfel încît îți provoacă milă (1); cu jale, dureros. Trage-o cătană să moară Ș-așa trage de cu milă, Că moare-n țară străină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Puica mea plînge cu milă. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ Expr. A-i plînge cuiva de milă = a-i părea foarte rău de suferința cuiva. [Lupul] a găsit iezii singuri, i-a ucis și i-a crămpoțit, de le-am plîns de milă. CREANGĂ, P. 30. 4. Bunăvoință, bunătate, îngăduință, indulgență. V. dragoste, iubire. Pe slugile cele bune să le răsplătească c-o vorbă de milăcăci la bani și straie se știa că doamna Anastasia e zgîrcită. SADOVEANU, Z. C. 215. Orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părintească la mijloc! CREANGĂ, P. 286. Că mila de la părinți Anevoi-o s-o mai uiți. TEODORESCU, P. P. 270. ◊ Expr. (Popular) A nu avea sau a nu afla milă (undeva) = a nu găsi bunăvoință (undeva). Străinu-s ca pasărea, N-am milă nicăierea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care dumnezeu îl acordă omului; grație, îndurare divină. Peste cîte multe ți-a dat mila cea bogată, Nimic n-ai. CONACHI, P. 264. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mîna, pune și dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. Pe ce punea mîna, punea și dumnezeu mila. ISPIRESCU, L. 209. (Formulă întrebuințată mai ales în limbajul bisericesc) Dumnezeu (sau domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = dumnezeu să se îndure (de cineva). Dumnezeu cu mila = (apoi) ce-o da dumnezeu. (Mai ales formula cu care încep actele emanate de la domnii țărilor romînești) Prin (cu sau din) mila lui dumnezeu = de la dumnezeu. Mila domnului! = slavă domnului! v. slavă. Mîncarea cam pe sponci, dar apa, mila domnului. CREANGĂ, A. 197. Mila domnului, ne aflăm bine. TEODORESCU, P. P. 172.

MÍLĂ1 ~e f. 1) Sentiment de compătimire față de suferințele și nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compătimire. * (A fi) vrednic de ~ (a se afla) într-o situație jalnică. A-i plânge (cuiva) de ~ a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grijă față de cineva. 2) Dar făcut unui nevoiaș. 3) rar Atitudine binevoitoare față de cineva; bunăvoință; îngăduință. * A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu găsi bunăvoință undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

milă f. 1. îndurare, sentiment de compătimire pentru durerile altuia și pornire de a le ușura: îți era milă de dânsul; 2. caritate: trăiește din mila oamenilor; 3. grație: din mila lui D-zeu; 4. milostonie: a cere milă, casa milelor. [Slav. MILŬ, mizerabil].

1) mílă f., pl. e (vsl. milŭ, fem. mila, demn de milă. V. milostenie). Compătimire, mizericordie, participare la suferința altuĭa: mĭ-e milă de lume. Îndurare, grație: din mila luĭ Dumnezeŭ. Caritate, pomană, milostenie: a trăi din mila publică. A cere milă, a cere de pomană, a fi cerșitor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+milă (de ~, de silă) (mai mult de silă decât de bunăvoie) loc. adv.

mi1 (sentiment) s. f., g.-d. art. milei

mílă (sentiment) s. f., g.-d. art. mílei; (pomeni, ajutoare) pl. míle

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÍLĂ s. 1. v. îndurare. 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. v. compătimire. 4. bunăvoință, îngăduință, înțelegere, mărinimie, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Și-a manifestat întreaga ~.) 5. v. binefacere. 6. v. pomană.

MÍLĂ s. v. smerenie, umilință.

MI s. 1. îndurare, milostivire, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel aflat în nenorocire.) 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. compătimire, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.) 4. bunăvoință, îngăduință, înțelegere, mărinimie, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Și-a manifestat întreaga ~.) 5. binefacere, caritate, filantropie. (Act de ~.) 6. milostivire, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.)

Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mílă (míle), s. f.1. Compasiune, pietate. – 2. Grație, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s. m. (care cerșește), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s. f. (cerșetorie); milogie, s. f. (cerșetorie); milogime, s. f. (mulțime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s. f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între milostenie și milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloșa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”; milcuitură, s. f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -și. Cf. umili.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MILĂ. Subst. Milă, miluță (dim., pop.), milostivire, îndurare, milostenie (înv.), milosîrdie (înv.), mizericordie (livr.), mizerație (livr.), comizerație (rar), compătimire, părere de rău, compasiune (livr.); iertare, iertăciune (înv. și pop.), indulgență, îngăduință, toleranță, clemență (livr.); caritate, filantropie. Bunătate, bunăvoință, blîndețe, generozitate, mărinimie. Adj. Milos, milostiv, cu inimă, îndurător, mizericordios (livr.), compătimitor; iertător, indulgent, tolerant, clement (livr.); uman, caritabil, filantropic. Bun, binevoitor, blînd, generos, mărinimos. Vrednic de milă, vrednic de plins, deplorabil, jalnic, lamentabil. Vb. A fi milos, a avea inimă bună (de aur), a fi bun la inimă (cu inima bună), a-i fi milă de cineva, a se îndura, a-i părea rău de cineva, a compătimi, a căina, a deplînge, a deplora (rar), a plînge cuiva de milă; a i se face milă, a se muia la inimă, a fi cuprins de milă, a i se rupe cuiva inima (sufletul), a se înduioșa, a se milostivi, a se îndura; a ierta. A găsi milă, a găsi compasiune, a găsi îndurare. A fi vrednic de milă, a fi vrednic de plîns, a face (a produce) cuiva milă, a înduioșa. Adv. Din milă, de mila cuiva; cu milă, cu compasiune. V. bunătate, iertare, omenie, regret.

Intrare: milă (sentiment)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mi
  • mila
plural
  • mile
  • milele
genitiv-dativ singular
  • mile
  • milei
plural
  • mile
  • milelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mi, milesubstantiv feminin

  • 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tu care nu cunoști pe lume nici mila, nici iubirea, dispari. ALECSANDRI, T. I 437. DLRLC
    • format_quote Suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila. RUSSO, O. 27. DLRLC
    • format_quote Fugit-am, mîndro, de tine, De trei luni și de trei zile, Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fărmecat. ALECSANDRI, P. P. 306. DLRLC
    • 1.1. Este folosit uneori și cu privire la o ființă sau la un obiect. DLRLC
      • format_quote Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. DLRLC
      • 1.1.1. Cine nu cruță paraua, nici de galbeni nu-i e milă, se zice despre omul risipitor. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Sînt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă în pustiuri lepădată. ALECSANDRI, P. I 15. DLRLC
      • format_quote Fără milă m-aș junghea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 54. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu milă = cu compătimire. DLRLC
      sinonime: compătimitor
      • format_quote Costea gîndi cu milă: «Nu are curaj să discute». PETRESCU, C. V. 94. DLRLC
      • format_quote Nu uita, Făt-Frumos, că pe cît vei fi tu departe, eu oi tot plînge. El se uită cu milă la ea. EMINESCU, N. 13. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Începu a se boci, de ți se rupea rărunchii de milă. ISPIRESCU, E. 30. DLRLC
      • format_quote Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I 47. DLRLC
      • format_quote figurat Și frunzele cad de milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 184. DLRLC
      • format_quote Grăbit poporul cruci făcea De mila ei, și sta-ngrozit. COȘBUC, P. I 150. DLRLC
      • format_quote Au venit la dînsa o mulțime de vulturi, numai de mila ei și au întrebat-o de ce tînguiește. SBIERA, P. 212. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune conjuncțională De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice. ISPIRESCU, E. 38. DLRLC
    • chat_bubble De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De silă, de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an. ISPIRESCU, E. 82. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi milă de cineva = a fi cuprins de compătimire, a compătimi pe cineva. DLRLC
      sinonime: compătimi
      • format_quote Mi-e milă de mama și nu pot să-i spun nici un cuvînt. SAHIA, N. 51. DLRLC
      • format_quote Fie-ți milă de două suflete nevinovate. CREANGĂ, P. 100. DLRLC
      • format_quote D-tale ți-e milă de mine. NEGRUZZI, S. I 52. DLRLC
      • chat_bubble Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima, se spune în glumă pentru a arăta că fiecare ține mai mult la el decât la altul. DLRLC
    • chat_bubble A i se face milă de... = a fi cuprins de compătimire. DLRLC
      • format_quote Mi s-a făcut milă de el și mi-am schimbat vorba. GALACTION, O. I 88. DLRLC
      • format_quote Făcîndu-i-se milă de această nenorocită și struncinată ființă a strigat și sfînta Duminecă o dată din răsputeri și îndată i s-au adunat toate vietățile. CREANGĂ, P. 92. DLRLC
    • chat_bubble (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Lupul] a găsit iezii singuri, i-a ucis și i-a crămpoțit, de le-am plîns de milă. CREANGĂ, P. 30. DLRLC
    • chat_bubble A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: înduioșa
    • chat_bubble A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: cruța
      • format_quote Nu avea milă de om nici cît de un cîne. CREANGĂ, P. 247. DLRLC
    • chat_bubble A simți sau a prinde milă (față de cineva sau pentru cineva) = a se simți înduioșat de suferința cuiva. DLRLC
      • format_quote [Omul] simte milă și pe alții miluiește. CONACHI, P. 288. DLRLC
    • chat_bubble (Ți-e) mai mare mila = se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Gemea copila. Și-apoi plîngea, mai mare mila. COȘBUC, P. I 125. DLRLC
    • chat_bubble (Ți-e) mai mare mila = (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble popular Fără milă de păcat = fără teama de a greși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am putea zice, fără milă de păcat, că era cel mai bun meșter între megieși. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
  • 2. Ajutor, binefacere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bătrîna... își trimise copilul chiar la împăratul, ca să ceară ceva milă de la dînsul. BOTA, P. 42. DLRLC
    • format_quote Dăruiește-mi viața, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și cu daruri împărătești. CREANGĂ, P. 268. DLRLC
    • format_quote Dacă Lumînărică ar fi strîns toți banii cîți a împărțit mile... ar fi fost bogat. NEGRUZZI, SX. I 253. DLRLC
    • chat_bubble A cere milă = cerși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: cerși
      • format_quote Îi învăță baba să-și ia pălăriile din cap... cînd va cere ea milă. RETEGANUL, P. II 38. DLRLC
      • format_quote Și s-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. DLRLC
    • chat_bubble A cere milă = a cere îndurare, iertare. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble popular A-și face milă (de cineva) = a da (cuiva) pomană, a face milostenie. DLRLC
      sinonime: ajuta
      • format_quote Să vii, bade, și la mine, Ca să-mi fac milă de tine Cu-o cojiță de mălai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DLRLC
  • 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mizerie
    • format_quote Se făcu un rîs de mila lor în toată nunta. ISPIRESCU, E. 40. DLRLC
    • format_quote Harap-Alb [era] înduioșat de mila bietelor păsări. CREANGĂ, P. 246. DLRLC
    • format_quote poetic Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii. DEMETRESCU, O. 38. DLRLC
    • 3.1. Jale, melancolie, tristețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A răspuns femeia, ridicînd spre noi mila ochilor ei castanii. Las’ că nici nu-s povești; îs dureri ale vieții mele. SADOVEANU, N. F. 69. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială Cu milă = astfel încât îți provoacă milă; cu jale. DLRLC
        sinonime: dureros
        • format_quote Trage-o cătană să moară Ș-așa trage de cu milă, Că moare-n țară străină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. DLRLC
        • format_quote Puica mea plînge cu milă. TEODORESCU, P. P. 325. DLRLC
  • 4. Bunătate, bunăvoință, indulgență, îngăduință, înțelegere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe slugile cele bune să le răsplătească c-o vorbă de milă – căci la bani și straie se știa că doamna Anastasia e zgîrcită. SADOVEANU, Z. C. 215. DLRLC
    • format_quote Orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părintească la mijloc! CREANGĂ, P. 286. DLRLC
    • format_quote Că mila de la părinți Anevoi-o s-o mai uiți. TEODORESCU, P. P. 270. DLRLC
    • 4.1. (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Peste cîte multe ți-a dat mila cea bogată, Nimic n-ai. CONACHI, P. 264. DLRLC
      • chat_bubble Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Pe ce punea mîna, punea și dumnezeu mila. ISPIRESCU, L. 209. DLRLC
      • chat_bubble (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble familiar Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble familiar Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Mîncarea cam pe sponci, dar apa, mila domnului. CREANGĂ, A. 197. DLRLC
        • format_quote Mila domnului, ne aflăm bine. TEODORESCU, P. P. 172. DLRLC
      • chat_bubble învechit Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble popular A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Străinu-s ca pasărea, N-am milă nicăierea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.