23 de definiții pentru miasmă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

miasmă sf [At: POV. HOL. 52/12 / V: (rar) miasm sn, miazmă / P: mi-as~ / Pl: ~me / E: fr miasme] 1 (Mpl) Emanație rău mirositoare Si: duhoare, exalație, putoare. 2 (Iuz) Microorganism provenit mai ales din descompunerea substanțelor animale sau vegetale din bălți. 3 Agent al unor boli infecțioase. 4 Boală cauzată de agenți patogeni.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare, provenită din descompunerea corpurilor organice; putoare, duhoare. Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miasme înțepătoare. SADOVEANU, O. VI 12. ♦ Miros rău. Răsuflarea vîntului venea însă arzătoare, tîrînd miasmele gazelor de benzină. C. PETRESCU, A. 362. – Pronunțat: mi-as-.

MIÁSMĂ s.f. Emanație nesănătoasă, miros urât provenit din materii organice în descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma – murdărie, pată].

MIÁSMĂ s. f. emanație urât mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma)

MIÁSMĂ ~e f. livr. Miros neplăcut; emanație rău mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme

miasmă f. 1. emanațiune contagioasă; 2. exalațiune de putrezime.

*miázmă f., pl. e (vgr. miasma, d. miaino, spurc. V. amiant). Emanațiune vătămătoare din mocirle saŭ din mortăcĭunĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

miasmă (desp. mi-as-) s. f., g.-d. art. miasmei; pl. miasme

miasmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miasmei; pl. miasme

miásmă s. f. (sil. mi-as-), g.-d. art. miásmei; pl. miásme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MIASMĂ s. duhoare, infecție, împuțiciune, putoare, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea o ~ insuportabilă.)

Miazmă ≠ aromă, balzam, mireasmă, parfum

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

miásmă (miásme), s. f. – Duhoare. Fr. miasme.Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; înmiasma, vb. (a răspîndi mirosuri urîte).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MIASMĂ s. f. (Mai ales la pl.) Emanație rău mirositoare, duhoare, putoare, exalație ; (ieșit din uz) microorganism provenit mai ales din descompunerea substanțelor animale sau vegetale din bălți, agent al unor boli infecțioase; boală (cauzată de agenți patogeni). Se naște o deosebită miasmă otrăvitoare. POV. HOL. 52/12. Spre nimicirea miazmei (smerduiri) să afumă vița cu un amestic făcut din pucioasă, . . . selitră și sare pisată, AR (1829), 112/14. Miasma ciumei. ib. 1632/46. Miasme și epidemii grele. BOLLIAC, O. 247. Aerul era iute, infectat de miasme și omorîtor. FILIMON, O. I, 294. Miasmele pestilentifere din bălțile ce se afla în partea de jos a județului. IONESCU, P. 177. Unde mai sînt astăzi cele treisprezeci urbi ale Dobrogii. . . dintre cari unele, spulberate de miasmul maremelor, nu mai ființau nici chiar în epoca lui Pliniu? HASDEU, I. C. I, 224. Atmosfera e împuțită de miasme fetide. ALECSANDRI, ap. CADE. Miasmele sînt emanațiuni cari iasă din corpurile vegetale și animale, să răspîndesc în aer, putînd fi transportate la oarecari depărtări și producînd la cei ce le absorb diferite boale. BIANU, D. S. Singurul lucru cuminte ar fi să se scurgă acel rîuleț murdar . . . ale cărui ape. . . sînt, răstimp de nouă luni pe an, un izvor de miazme ucigătoare. .N A. BOGDAN, C. M. 86. Toate curțile . . . par una și aceeași, cu același miros greu, taninos, ce plutește în aer ca miasmele mortăciunilor. ARDELEANU, D. 10. Răbufni o vântoasă rece, nâpustindu-se asupra tîrgului încins de arșița amiezii, dospit în miasme. C. PETRESCU, R. 6, cf. id. C. V. 129. Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miazme înțepătoare. SADOVEANU, O. II, 11. Un vînt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mîlului. id. ib., 567. Pe străzile pe care astăzi treci, Nu mai străbat miazmele de ieri. V. ROM. decembrie 1 954, 147. ◊ F i g. Apără gustul publicului de miasmele producerilor artificiale. VLAHUȚĂ, O. A. 210. O viață fără miasme, de muncă dreaptă, de satisfacții cinstite. H. LOVINESCU, C. S. 87. - Pronunțat: mi-as-. - Pl.: miasme. – Și: (rar) miasm s. n., miazmă s. f. – Din fr. miasme.

Intrare: miasmă
  • silabație: mi-as-mă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miasmă
  • miasma
plural
  • miasme
  • miasmele
genitiv-dativ singular
  • miasme
  • miasmei
plural
  • miasme
  • miasmelor
vocativ singular
plural
miasm
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miazmă
  • miazma
plural
  • miazme
  • miazmele
genitiv-dativ singular
  • miazme
  • miazmei
plural
  • miazme
  • miazmelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

miasmă, miasmesubstantiv feminin

  • 1. Emanație rău mirositoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miasme înțepătoare. SADOVEANU, O. VI 12. DLRLC
    • format_quote Răsuflarea vîntului venea însă arzătoare, tîrînd miasmele gazelor de benzină. C. PETRESCU, A. 362. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.