menționare sf [At: PONTBRIANT, D. / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: menționa] 1 Mențiune (1). 2 Indicație specială, specificare.

MENȚIONARE, menționări, s. f. Acțiunea de a menționa și rezultatul ei; semnalare, pomenire, mențiune. Primele menționări de populație romînească, la nordul Dunării și anume în Ardeal și în Moldova, sînt din secolul al XI-lea (ipotetic) și al XII-lea (1164). ROSETTI, I. SL. 17.

MENȚIONARE s.f. Acțiunea de a menționa și rezultatul ei; pomenire, semnalare. [Pron. -ți-o-. / < menționa].

menționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. menționării; pl. menționări

menționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. menționării; pl. menționări

menționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. menționării; pl. menționări

MENȚIONARE s. 1. v. semnalare. 2. consemnare, înregistrare, precizare, specificare, (înv.) scriptură. (~ acelui eveniment în...) 3. v. indicare.

MENȚIONARE s. 1. amintire, citare, indicare, mențiune, pomenire, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. consemnare, înregistrare, precizare, specificare, (înv.) scriptură. (~ acelui eveniment în...) 3. indicare, precizare, specificare. (~ unui anumit lucru.)

MENȚIONARE s. f. Faptul de a m e n ț i o n a ; mențiune (1). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Primele menționări de populație românească. ROSETTI, I. SL. 17. ♦ Indicație specială, specificare. [Lenin] a suprimat definitiv din toate actele oficiale menționarea care indica religia fiecărui cetățean. SAHIA, U.R.S.S. 51. - Pronunțat: -ți-o-. – Pl.: menționări. – V. menționa.