meioză sf [At: DEX / P: me-io~ / Pl: ~ze / E: fr méiose] (Blg) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți.

MEIOZĂ s.f. (Biol.) Diviziune celulară mitotică, în care celulele formate au jumătate din numărul cromozomilor celulei-mamă. [Pron. -me-io-. / < fr. méiose, cf. gr. meiosis – scădere].

MEIOZĂ s. f. diviziune celulară în cursul căreia are loc reducerea numărului de cromozomi. (< fr. méiose)

meioză s. f., g.-d. art. meiozei; pl. meioze

meioză s. f., g.-d. art. meiozei; pl. meioze

meioză s. f. (sil. me-io-), g.-d. art. meiozei; pl. meioze

MEIOZĂ s. (BIOL.) diviziune reducțională.

MEIÓZĂ (< fr. {i}; {s} meiosis „diminuare”) s. f. (HIST.) Tip de diviziune celulară care implică două fisiuni ale nucleului, în urma căreia dintr-o celulă diploidă (cu număr dublu de cromozomi) rezultă patru celule fiice haploide (având jumătate din numărul de cromozomi ai celulei inițiale); proces caracteristic organismelor care se reproduc sexuat, celulele haploide rezultante se numesc spori la plante și gameți la animale. Sin. diviziune reducțională.