MEGIEȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din sb. medjaš, magh. megyés.

MEGIEȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din scr. medjaš, magh. megyés.

MEGIEȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f. (Regional) Vecin. Împărecherile boierilor și oștile megieșilor au dus țara în risipire. SADOVEANU, O. VII 50. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulele-n pămînt. TOPÎRCEANU, P. 249. Copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi. CREANGĂ, A. 34. ◊ (Adjectival) Tata era fiul unui împărat mare din părțile megieșe. POPESCU, B. II 37. Îndată după întocmirea lor în state neatîrnate, îi vedem luptîndu-se cu popoarele megieșe. KOGĂLNICEANU, S. A. 71. – Pronunțat: -gi-eș. – Variantă: megiaș, -ă (PĂSCULESCU, E. P. 113, TEODORESCU, P. P. 617) s. m. și f.

MEGIEȘ¹ ~ă (~i, ~e) și substantival pop. Care stă, se află alături sau în apropiere de cineva sau de ceva; vecin. [Sil. -gi-eș] /<sb. medjaš, ung. megyés

megiáș (vest) și megiéș (est), -ă adj. (sîrb. mèğaš, vecin, alăturat, d. méğa, hotar, med, între, vsl. meždu, între, rudă cu lat. medius, mijlociŭ, mediŭ. De aicĭ și ung. megyés, regional, mesgés, vecin, megye, regiune, comitat, județ, mesgye, hat, hotar de vie. Formele rom. ar putea veni și d. ung., maĭ ales că tot acolo vine și răzeș. V. mejdină, mezuină, pri-mejdie. Cp. cu lăĭaș). Vechĭ. Mold. Vecin, limitrof. Munt. S. m. Proprietar de pămînt, moșier, (de pe la 1550) mic coproprietar. (După actele privitoare la hotărniciĭ, vînzărĭ, jurătorĭ și marturĭ, „megiaș” era tot una cu „boĭer” [Gĭur. 45 și 50]. Megiașiĭ formaŭ boĭerimea fără dregătoriĭ și aŭ dispărut în rîndurile clăcașilor și țăranilor fără pămînt [Giur. 70]. Cp. și cu moșnean, care înseamnă și „moștenitor”, și cu răzeș, care înseamnă „părtaș”, adică „la moșie”).

megieș (înv., reg.) (desp. -gi-eș) adj. m., s. m., pl. megieși; adj. f., s. f. megieșă, art. megieșa, pl. megieșe

!megieș (pop.) (-gi-eș) adj. m., s. m., pl. megieși; adj. f., s. f. megieșă, art. megieșa, pl. megieșe

megieș, -ieșă.

MEGIEȘ adj., s. v. vecin.

megieș adj., s. v. VECIN.