21 de definiții pentru marcă (semn)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁRCĂ1, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil.Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

MÁRCĂ1, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil.Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

marcă2 sf [At: (a. 1786) BV II, 311 / Pl: mărci, (înv) ~ce / E: ngr μἀρκα, fr marque cf ger Marke] 1 (Înv) Stemă. 2 Blazon. 3 (Rar) Insignă. 4 Semn, în special făcut pe un obiect sau pe un animal, pentru a-l recunoaște sau a-l deosebi de altele asemănătoare. 5 (Spc; îs) ~ca fabricii sau ~ de fabrică Inscripție, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse, prin indicarea felului, locului de fabricație etc. 6 (D. produse; îla) De ~ De bună calitate. 7 (D. oameni; îal) De seamă Si: marcant (2). 8 (Udp „de”) Model de fabricație. 9 (Îs) ~ de încărcare însemnare făcută de flancul unei nave pentru a indica potențialul ei maxim de încărcare. 10 (Fig) Semn distinctiv. 11 (Fig) Trăsătură specifică. 12 (Fig) Pecete. 13 Fisă de metal, de os, de sidef etc., care, în baza unei convenții, poate înlocui banii Vz jeton. 14-15 (Fisă de metal cu) număr de ordine, asociat unui muncitor, cu care acesta pontează prezența la lucru. 16 (Șîs ~ de siguranță) Bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale, care indică vehiculelor până unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie. 17 (D. trenuri; îe) A face (sau a avea) ~ bună A fi bine garat. corectată

MÁRCĂ1, mărci, s. f. 1. Semn distinctiv (inscripție, cifră, desen) aplicat pe un obiect, pe un arbore, pe un animal, pe un produs industrial sau pe ambalajul lui, pentru a-i indica felul sau proveniența, pentru a-l deosebi de altele, pentru a constitui un punct de orientare etc. Muncitorii și tehnicienii din întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum trebuie să muncească în așa fel, încît marca fabricii lor să se bucure de prestigiu în rîndurile consumatorilor, să constituie o garanție a produselor de calitate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. ◊ Fig. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. E. 58. Pentru noi, zicerile vechi și locale dintr-un cîntic vor fi, în lipsa altor probe mai explicite, marca prin care vom determina, precît se va putea, la ce epocă și pe ce tărîm au născut deosebitele inspirațiuni poetice ale poporului romîn. ODOBESCU, S. I 218. ♦ Tip, model, produs al unei anumite fabrici. Închipuia capitala ca un fabulos garaj, de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. ♦ Fig. (Rar) Particularitate, însușire caracteristică. 2. (Învechit) Semn distinctiv al unei țări; stemă. Marca Moldovei era un zimbru. ◊ Semn distinctiv al unei familii nobile; blazon, emblemă. Fiindcă băietul este curățăl, a să-l îmbrace c-o livrea – pe bumbii căreia a să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I 298. ◊ Loc. adj. De marcă = de seamă, distins, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, la CADE. 3. (Adesea determinat prin «poștală») Mică bucățică de hîrtie pătrată sau dreptunghiulară, pe care este imprimată o efigie și care se aplică pe scrisori, drept plată a transportului poștal. V. timbru. 4. Fisă de metal cu număr de ordine, pe care lucrătorii o lasă în schimbul uneltelor primite sau cu care își dovedesc prezența la lucru în unele fabrici. Îmi dă o marcă. Are un număr pe ea: 1250. Mă dă în primire unuia de la poartă și-i zice să mă ducă la secția XVIII lăcătușerie. V. ROM. decembrie 1953, 169. 5. (Adesea determinat prin «de siguranță») Bucată de șină vopsită în alb așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie; ea indică vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie.

MÁRCĂ1 s.f. 1. Semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricație. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici își marchează prezența la lucru. 4. Șină vopsită în alb, care arată punctul de intersecție a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].

MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ◊ tip, model de fabricație. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ◊ caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii își marchează prezența la lucru. 4. șină vopsită în alb care arată punctul de intersecție a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

MÁRCĂ1 mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei țări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque

marcă f. 1. semn pus pe un obiect spre a-l recunoaște: marcă de hârtie, de fabrică; 2. emblemă, semn distinctiv, stemă: marca României [v. România Mare]; 3. timbru poștal; 4. armoarii, blazon: bani cu mărcile Banului Barbu Basarab OD.; 5. jeton sau fisă la joc; 6. monedă germană, odinioară în valoare de 1 fr. 25 centime.

*márcă f., pl. mărcĭ (fr. marque, d. marquer, a marca; rus. rut. márka. V. marchez, margine). Ștampilă, semn făcut pe un obĭect ca să-l recunoștĭ, emblemă, blazon, herb: marcă pe rufe, marcă de fabrică, marca uneĭ țărĭ. Timbru poștal. Jeton, bucată de metal orĭ alt-ceva în formă de medalie, întrebuințată la joc orĭ la alt-ceva. O monetă de argint germană (mark) în valoare de 1 franc și ¼ la 1916. O veche măsură de greutate, împărțită în Moldova în grivne (Ĭorga, Negoț, 228). Fig. Semn, indiciŭ: marca mizeriiĭ. De marcă, marcant, însemnat, ilustru (de multe orĭ iron.): tanchist de marcă. – Mărcile poștale s’aŭ întrebuințat întîĭa oară la 1831 și chear la 2 Maĭ 18311, în Grecia. În Anglia aŭ apărut la 6 Maĭ 1840.[1]

  1. 1. În original, greșit: 1731. — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

marcă s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci; (marca convertibilă bosniacă) simb. KM

marcă s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci

márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.

MARCĂ s. semn. (~ distinctivă aplicată pe un obiect.)

marcă s. v. ARMOARII. ATRIBUT. BLAZON. CALITATE. CARACTER. CARACTERISTICĂ. EMBLEMĂ. INSIGNĂ. ÎNSEMN. ÎNSUȘIRE. NOTĂ. PARTICULARITATE. PROPRIETATE. SEMN. SPECIFIC. STEMĂ. TRĂSĂTURĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

márcă (mắrci), s. f. – Marcă, sigiliu. – Mr. marcă. It. marca, fr. marque, cf. ngr. μάρϰα, bg., sb., rus. marka). – Der. marca, vb., din fr. marguer, it. marcare; marcant, adj. (notabil), din fr. marquant; marcher, s. m. (marcator), din fr. marqueur; marchetărie, s. f., din fr. marqueterie; remarca, vb. (a observa), din fr. remarquer; remarcă, s. f. (notă, observație), din fr. remarque; remarcabil, adj. (însemnat), din fr. remarquable; mar(c)graf (var. mar(c)grav), s. m., din germ. Markgraf.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

márcă s.f. 1. Legat de distincția marcat/nemarcat, termenul marcă, utilizat la început pentru fonologie, s-a extins și la alte domenii, desemnând o trăsătură a cărei prezență sau absență are capacitatea de a distinge unitatea lingvistică. 2. Orice particularitate din planul expresiei, inclusiv realizare zero, asociată în mod constant cu o anumită semnificație gramaticală și servind la recunoașterea acestuia.

MÁRCĂ s. f. (< ngr. márka, fr. marque, it. marca, rus. marka, germ. Marke): semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică, particularitate a unei categorii sau a unei unități gramaticale. Se vorbește astfel despre m. diatezei reflexive (care este pronumele reflexiv, formă neaccentuată de dativ și de acuzativ), despre m. unui anumit mod (de exemplu, m. modului gerunziu este sufixul modal -ind sau înd) sau a unui anumit timp (de exemplu, m. timpului mai mult ca perfect este sufixul temporal -se-), despre m. unei propoziții (reprezentată prin existența unui singur predicat, prin predicație unică), despre m. unei fraze (reprezentată prin existența a două sau a mai multor propoziții, prin predicație multiplă) etc.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MÁRCĂ2 (< ngr., fr.) s. f. Semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; semnele distinctive care pot fi înregistrate ca m. sunt cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne. Dreptul la m. aparține persoanelor fizice sau juridice care a depus cererea de înregistrare a m. la autoritatea națională investită prin lege cu procedura de înregistrare a m. (în România există Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM). M. reprezintă un activ necorporal inclus în categoria proprietății intelectuale. ♦ Fișă (ex. fișă numerotată cu ajutorul căreia fiecare lucrător își marchează, pe un panou special amenajat, prezența la lucru). ♦ (INFORM.) Număr sau cuvânt asociat unei instrucțiuni, care o distinge de celelalte instrucțiuni ale programului.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

marcă, mărci s. f. (intl.) participant la activitățile din lumea interlopă, mafiot, șmecher.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARCĂ2 s. f. I. 1. (Învechit) Stemă. Soarele și luna ce în marcă sînt arătate Bine ne vesteaște de a măriii sale vrednicie și dreptate (a. 1786). BV II, 311. Mi-au dat răspuns că. . . ar fi fost marcă austriecească într-un brad și locuitorii Moldovei ar fi scos-o (a. 1804). URICARIUL, IV, 91/16, cf. VII, 83. Pe bourul. . . și noi românii Moldovei în marca țărei noastre de la strămoși îl clironomirăm. AR (1829), 2002/9, cf. GENILIE, G. 141/5. În carul de transport al lui Bem. . . s-au aflat și un sigiliu, în care se vedeau săpate alăturea marcele (armele, insigna) Ungariei și ale Poloniei. BARIȚIU, P. A. II, 431. Pe acoperământul de stofă. . . se vede cusută pajura cu două capete, marca imperiului bizantin. XENOPOL, I. R. IV, 114. Ospățul avea loc în odaia spătăriei. Era o sală împodobită. . . cu mărcile ținuturilor Moldovei zugrăvite de jur-împrejur pe păreții albi. SADOVEANU, O. X, 143, cf. IX, 250. ♦ Blazon, emblemă. Două paveze, din care pe una era marca generalului feldmareșal. CR (1830), 3012/16. Fiindcă băietul este curățăl, o să-l îmbrace. . . c-un frac nu știu mai cum, pe bumbii căruia să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I, 298. Marca de familie a Băsărăbeștilor era trei capete de arab. XENOPOL, I. R. III, 118. ♦ (Rar) Insignă. Cf. POLIZU. Epoleturile, palașca și marca de la chiveră vei putea să mi le trimeți pe Dunărea la Viena. KOGĂLNICEANU, s. 111. 2. Semn (NEGULICI, STAMATI, D., LM, DDRF), în special semn făcut pe un obiect sau pe un animal, pentru a-l recunoaște sau a-1 deosebi de altele asemănătoare (POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U.). ♦ S p e c. (De obicei în sintagma marca fabricii sau marcă de fabrică) Inscripție, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse (prin indicarea felului, locului de fabricație etc.). Camera insistă ca enunțarea și înregistrarea mărcilor de fabrică să rămînă și pe viitor în atribuțiunea Camerelor. GOLOGAN, C. R. 119. Ne strîngeam roată în jurul lui Buium, privind cu ochii lacomi la bogățiile nepomenite ce le scotea. . . sticle verzi, mirositoare, pînzeturi cu mărci aurite. BRĂESCU, A. 26. Baloturile. . . poartă pe dînsele mărci, contra-mărci și semne care arată locul de origine, societatea exploatatoare. SADOVEANU, O. IX, 320, cf. 297. Colectivul uzinei. . . trebuie să ridice mereu prestigiul mărcii fabricii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2397. Marca fabricii constituie garanția. . . pentru calitatea bună a produselor. ib. 1960, nr. 4830. ◊ L o c. adj. De marcă = a) (despre produse) de bună calitate. Vin de marcă; b) f i g. (despre oameni) de seamă, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, ap. CADE. Un orator de mare marcă. . . numea odată orașul Ploiești, Atena. id. O. V, 225. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd produsul în discuție) Tip, model de fabricație. Nellu. . . închipuia capitala ca un fabulos garaj de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. O nouă marcă de coniac. CONTEMP. 1950, nr. 224, 2/6. ◊ (Eliptic) Automobilul viră. . . făcînd front cu alte mașini așezate pe două rînduri, toate lucioase și noi, toate uriașe și scumpe, ca o expoziție de mărci. C. PETRESCU, C. V. 78. ♦ Marcă de încărcare = însemnare făcută pe flancul unei nave pentru a indica potențialul ei maxim de încărcare. 3. F i g. Semn distinctiv, trăsătură specifică; pecete. Cuvintele sînt țărușile, idiotismul este marca, iar stilul este naționalitatea unei limbi. RUSSO, S. 93. Brezeanu este. . . unul dintre rarele fenomene cari pune adine marca lor pe o întreagă epocă artistică. CARAGIALE, O. III, 186, cf. ODOBESCU, S. I, 218. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. L. 58. Acolo unde există caracteristici gramaticale, desigur nu se poate spune că topica e singura marcă. SCL 1957, 443, cf. 1956, 195. II. 1. Fisă de metal, de os, de sidef etc., care, in baza unei convenții, poate înlocui banii. V. j e t o n. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Păscarii. . . cereau bani și nu mai vroiau să ieie mărci, cum era pînă acum. CONTEMPORANUL, VI1; 117, cf. ȘĂINEANU, D. U. ♦ Fisă de metal cu număr de ordine, cu care muncitorii pontează prezenta la lucru. Cf. V. ROM. decembrie 1953, 169. 2. (Adesea determinat prin „de siguranță”) Bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie. DICȚ. ◊ E x p r. A face (sau a avea) marcă bună = (despre trenuri) a fi bine garat. CV 1950, nr. 5, 30. – Pl. : mărci și (învechit) marce. – Din ngr. μάρκα, fr. marque. – Cf. germ. M a r k e.

Intrare: marcă (semn)
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marcă
  • marca
plural
  • mărci
  • mărcile
genitiv-dativ singular
  • mărci
  • mărcii
plural
  • mărci
  • mărcilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

marcă, mărcisubstantiv feminin

  • 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Muncitorii și tehnicienii din întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum trebuie să muncească în așa fel, încît marca fabricii lor să se bucure de prestigiu în rîndurile consumatorilor, să constituie o garanție a produselor de calitate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. DLRLC
    • format_quote figurat Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. E. 58. DLRLC
    • format_quote figurat Pentru noi, zicerile vechi și locale dintr-un cîntic vor fi, în lipsa altor probe mai explicite, marca prin care vom determina, precît se va putea, la ce epocă și pe ce tărîm au născut deosebitele inspirațiuni poetice ale poporului romîn. ODOBESCU, S. I 218. DLRLC
    • 1.1. Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Închipuia capitala ca un fabulos garaj, de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. DLRLC
    • 1.2. învechit Semn distinctiv al unei țări, al unei familii nobile. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Marca Moldovei era un zimbru. DLRLC
      • format_quote Fiindcă băietul este curățăl, a să-l îmbrace c-o livrea – pe bumbii căreia a să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I 298. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adjectivală De marcă = (despre oameni) de seamă. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
        • format_quote Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, la CADE. DLRLC
  • 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Îmi dă o marcă. Are un număr pe ea: 1250. Mă dă în primire unuia de la poartă și-i zice să mă ducă la secția XVIII lăcătușerie. Vezi ROM. decembrie 1953, 169. DLRLC
  • 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. figurat Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 NODEX
    • format_quote Marca talentului (cuiva). NODEX
    • 4.1. Caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale. MDN '00
  • 6. informatică Număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii