MARAMĂ, marame, s. f. Văl de pînză foarte subțire, de bumbac sau de borangic (brodat), cu care se îmbrobodesc femeile de la țară, lăsîndu-i capetele să atîrne pe spate, pînă aproape de pămînt. V. năframă. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Își acoperi fața cu marama muiată în lacrime. DELAVRANCEA, S. 174. O maramă albă cu aur semănată îi învăluiește păru-i răsfățat. BOLINTINEANU, O. 51. ◊ Fig. Copacii somnoroși ne cheamă S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. VLAHUȚĂ, O. A. 80. Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă. EMINESCU, O. I 84. ♦ Pînză de bumbac sau de cînepă, folosită ca prosop sau ca batistă. Cu țesala-l țesăla Cu marama Că-l ștergea. TEODORESCU, P. P. 534. – Variantă: mahramă (TEODORESCU, P. P. 16) s. f.

MARAMĂ ~e f. Broboadă din țesătură fină de borangic, fiind parte componentă a costumului național femeiesc. [G.-D. maramei] /<turc. mahrama

maramă f. 1. ștergar. În genere: o maramă de Țarigrad OD. cu țesala îl țesăla, cu marama că-l ștergea POP.; 2. fășie lungă de pânză, din bumbac sau borangic, împodobită la margini cu flori colorate: țărancele poartă marama dela prima zi de căsnicie; 3. broboadă elegantă de mireasă (a-și pune marama, a se mărita): îi luă inelul din degetul cel mic și marama de pe față ISP.; 4. în special, broboadă dăruită de mireasă tinerilor nuntași, vornicilor și de soacră mirelui; 5. (poetic) văl: ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă EM.; 6. pl. horă ce se joacă la cununie (se joacă cu mărâmi când; se duce copaciul înaintea miresei). [Turc. MAHRAMA, de unde varianta Munt. mahramă (redusă la maramă), arhaic măfrămă (disimilată Mold. în năframă)]. V. năframă.

marámă (Munt.), mahrámă și mafrámă (vechĭ), nafrámă și năfrámă (Mold. Trans.) f., pl. e și ă...ămĭ (turc. ar. mahramá, basma de buzunar, de unde și ngr. mahramás, văl femeĭesc; bg. mahramá, maramá, rut. bahráma, rus. bahramá. Cp. cu cataramă). Basma maĭ mare, ștergar orĭ broboadă supțire. La țară, broboadă de mireasă și basma de mire orĭ de vornicel. Fig. Poet. Văl de mireasă. A-țĭ pune marama, a te mărita. Pl. Hora de după cununie și melodia eĭ, numită și nuneasca. – Și măr-, vechĭ măhr-. În Olt. și hramă.

hramă³ sf vz maramă

mahramă f. V. maramă: o mahramă roșie ISP.

hrámă, V. mahramă.

mahrámă, V. maramă.

mărámă, V. maramă.

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

maramă s. f., g.-d. art. maramei; pl. marame

maramă, pl. marame

maramă, -rămi.

MARAMĂ s. năframă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pânzătură, (Maram.) șirincă. (Purta pe cap o ~.)

MARAMĂ s. năframă, (reg.) șervet, (Transilv.) pinten, (Transilv., Maram. și Bucov.) pînzătură, (Maram.) șirincă. (Purta pe cap o ~.)

maramă (marame), s. f. – Văl. – Var. mahramă, năframă. Tc. (arab.) mahrama (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 248; Berneker, II, 5; Lokotsch 1361), cf. ngr. μαχραμᾶς, alb. maram, bg., sb. marama, pol. machram. Pentru var., cf. sb. maframa.

maramă, marame, s.f. (pop.) 1. fâșie lungă de voal fin (borangic), cu franjuri la capete, cu care își acoperă capul femeile de la țară. 2. (înv.) ștergar. 3. broboadă subțire de mireasă. 4. văl. 5. (la pl. art.) horă la cununie.

MARÁMĂ (< tc.) s. f. Țesătură dreptunghiulară de borangic alb sau gălbui-crem (lungă de 3-5 m și lată de c. 0.5 m), împodobită cu motive geometrice sau florale, uneori colorate; piesă componentă a costumului popular din Oltenia și Muntenia, cu care femeile își înfășoară capul, lăsând marginile să atârne până aproape de pământ.