marț¹ [At: CORESI, EV. 144 / V: (înv) ~i, ~ius / E: ml martius (mensis)] (Îvp) 1 ss Luna martie. 2 sn Mărțișor (2).

MARȚ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărțișor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărțișor. /<lat. martius

Marț m. numele popular al lunei lui Martie. [Lat. MARTIUS (MENSIS)].

1) marț n., pl. urĭ (d. lat. martius, adj. d. Mars, Martis, Marte; mrom. marțu. V. martie). Munt. est. Mărțișor, breloc (monetă, medalie) pe care-l poartă fetele de la 1 Martie pînă la 1 April atîrnat la gît cu o sfoară roșie cu alb în credință că nu se vor pîrli de soare în acel an.

marți² s vz marț¹

marțiu s vz marț¹

marț³ (mărțișor) (înv., pop.) s. n., pl. marțuri

!marț² (martie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui marț (luna ~)

marț² (martie) (pop.) s. n., g.-d. lui marț

marț³ (mărțișor) (pop.) s. n., pl. marțuri

marț (martie, mărțișor) s. n., (mărțișoare) pl. marțuri

MARȚ s. v. martie, mărțișor.

marț s. v. MARTIE. MĂRȚIȘOR.

marț s. m. – 1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53).

MARȚ¹ subst. 1. Subst. sg. (învechit și popular) Luna martie. Praznicul paștilor, în luna lu marți. CORESI, EV. 144. Luna lu marț. LEX. MARS. 227, cf. ANON. CAR. Începutu lui marț (a. 1813). IORGA, S. D. XIII, 86, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Guștere omorît în marț. JIPESCU, O. 74, cf. MARIAN, S. R. I, 96. Dar să-l terminați Din luna lui marți. MAT. FOLK. 18. După crăsun vine luna lu cârindar, dup-aia să pune faur, dup-aia marț. DENSUSIANU, Ț. H. 172. Marț. . . se aude în. . . Prahova, GR. S. II, 313, cf. CIAUȘANU, V. 178, ALR II 2409/27, 95, 833. 2. S. n. (Popular) Mărțișor (I 2). Cf. COSTINESCU. Legătura marțului este făcută dintr-un fir de bumbac roșu și unul de mătasă albă. MARIAN, S. R. II, 137. Hai să punem mărfuri la mînă să him sănătoși! ALR II/I MN 112, 2833/769, cf. ib. 2833/723, 762, 928. – Pl.: (2) marțuri și (regional) mărfuri. - Și: marți, márțiu (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, MARIAN, S. R. I, 96) Subst. - Lat. martius [mensis].

MARȚI³ subst. v. marț².

MARȚI² subst. v. marț¹.

MÁRȚIU subst. v. marț¹.