11 definiții pentru marț (martie)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marț1 [At: CORESI, EV. 144 / V: (înv) ~i, ~ius / E: ml martius (mensis)] (Îvp) 1 ss Luna martie. 2 sn Mărțișor (2).

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].

MARȚ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărțișor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărțișor. /<lat. martius

Marț m. numele popular al lunei lui Martie. [Lat. MARTIUS (MENSIS)].

1) marț n., pl. urĭ (d. lat. martius, adj. d. Mars, Martis, Marte; mrom. marțu. V. martie). Munt. est. Mărțișor, breloc (monetă, medalie) pe care-l poartă fetele de la 1 Martie pînă la 1 April atîrnat la gît cu o sfoară roșie cu alb în credință că nu se vor pîrli de soare în acel an.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marț2 (martie) (pop.) s. n., g.-d. lui marț

marț3 (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri

marț (martie, mărțișor) s. n., (mărțișoare) pl. márțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARȚ s. v. martie, mărțișor.

marț s. v. MARTIE. MĂRȚIȘOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

marț s. m.1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53).

Intrare: marț (martie)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ma
  • marțul
  • marțu‑
plural
  • marțuri
  • marțurile
genitiv-dativ singular
  • ma
  • marțului
plural
  • marțuri
  • marțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marț (martie)

etimologie: