MANCIURIAN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

manciurian, ~ă [At: DLR / P: ~ri-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: Manciuria + -ean] 1- 2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Manciuriei. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Manciuria. 5 smp Populație care locuiește în Manciuria. 6-7 a Care aparține (Manciuriei sau) manciurienilor. 8-9 a Referitor (la Manciuria sau) la manciurieni (5).

MANCIURIAN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau populației ei, privitor la Manciuria sau la populația ei, originar din Manciuria. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

MANCIURIAN², -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară din Manciuria. – Pronunțat: -ciu-ri-an.

MANCIURIAN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Manciuria. ◊ (s. f.) limbă tunguză vorbită de manciurieni. (< Manciuria + -ian)

manciurian (desp. -ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciurieni (desp. -ri-eni); adj. f., s. f. manciuriană, pl. manciuriene

manciurian (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciurieni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriană, pl. manciuriene

MANCIURIÁN, -Ă adj. (< n. pr. Manciuria) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație care trăiește în NE Chinei (Dunbei). ♦ Persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria sau la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, ramura tungușă, pe cale de dispariție. Mai are c. 200.000 vorbitori în China.