14 definiții pentru măreție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.

măreție sf [At: EMINESCU, O. IV, 113 / Pl: ~ii / E: măreț + -ie] 1 Ansamblu de calități care trezesc admirație, care impresionează Si: grandoare, splendoare. 2 Atitudine plină de mândrie, de încredere în calitățile proprii Si: semeție, trufie.

MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; sumă de calități care trezesc admirație, uimire, splendoare. Sta cu ochii spre stele și se gîndea la măreția veșniciei. SADOVEANU, O. VI 431. Măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. VLAHUȚĂ, la TDRG. Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV 113. 2. (Arhaizant și regional) Mîndrie, fală, semeție, orgoliu, trufie, îngîmfare. Trase de la brîu o năframă de borangic și se șterse cu măreție la nas. SADOVEANU, P. M. 32.

MĂREȚÍE f. 1) Caracter măreț; grandoare; splendoare. 2) depr. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; fală; îngâmfare; înfumurare. /măreț + suf. ~ie

măreție f. caracterul și starea celor mărețe: tot a apei, a pustiei și a nopții măreție EM.

mărețíe f. (d. măreț). Calitatea de a fi măreț: măreția măriĭ înfuriate, măreția domniiĭ unuĭ rege. Rar. Mîndrie, trufie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măreție s. f., art. măreția, g.-d. măreții, art. măreției

măreție s. f., art. măreția, g.-d. măreții, art. măreției

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. art. mărețíei; pl. mărețíi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂREȚÍE s. 1. v. grandoare. 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. v. fast. 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. v. glorie.

MĂREȚÍE s. v. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate.

MĂREȚIE s. 1. grandoare, monumentalitate, splendoare. (~ unui palat.) 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semeție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 4. fast, lux, pompă, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 5. splendoare, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 6. glorie, grandoare, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

măreție s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. TRUFIE. VANITATE.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂREȚÍE s. f. 1. Ansamblu de calități care trezesc admirație, care impresionează ; grandoare, splendoare. Aleasa măreție a poporului. JIPESCU, O. 2. Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV, 113. E în liniștea aceasta o măreție de eroi de prin cărți. VLAHUȚĂ, R. P. 77, cf. 21, 23. În măreția acelei zile de toamnă. . . se simțea cuprins de un farmec adînc. SĂM. VI, 371, cf. SADOVEANU, O. VI, 261, BENIUC, V. 65. Mesenii înțepeniseră în scaune, covîrșiți de măreția acestui moment. VORNIC, P. 39. Înconjurați de munți întunecați, stăteam copleșiți de măreția țării noastre. V. ROM. aprilie 1 955, 247. Nu mai pridideau alergînd de la o moschee la alta, vrăjiți mereu de măreția lor de piatră nudă. CAMIL PETRESCU, O. III, 104. 2. Atitudine plină de mîndrie, de încredere în calitățile proprii, semeție, trufie. Surîdeau nepăsători, ca o măreție care-i depărta de lumea obicinuită, ridicîndu-i. . . deasupra celorlalți oameni. VORNIC, P. 172. Boțoghină, porunci el cu măreție, fuga la sfat. PREDA, D. 208. - Pl.: măreții.Măreț + suf. -ie.

Intrare: măreție
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măreție
  • măreția
plural
genitiv-dativ singular
  • măreții
  • măreției
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mărețiesubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; fast. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sta cu ochii spre stele și se gîndea la măreția veșniciei. SADOVEANU, O. VI 431. DLRLC
    • format_quote Măreția uimitoare a vechilor castele de pe malurile Rinului. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • format_quote Toat-a apei ș-a pustiei și a nopții măreție Se unesc să-mbrace mîndru vechea-acea împărăție. EMINESCU, O. IV 113. DLRLC
  • 2. învechit regional Fală, mândrie, orgoliu, semeție, trufie, îngâmfare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trase de la brîu o năframă de borangic și se șterse cu măreție la nas. SADOVEANU, P. M. 32. DLRLC
etimologie:
  • Măreț + sufix -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.