27 de definiții pentru mănușă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă.

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă.

mănușă sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 73r/27 / V: mân~ / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: mână + -ușă] 1 Accesoriu de îmbrăcăminte confecționat din piele, lână, cauciuc etc., care protejează mâna de frig, de căldură, de murdărie etc. 2 (Fam; îe) A umbla (sau a se purta cu cineva) cu ~și A se purta cu atenție și îngăduință, cu multă politețe. 3 (Îe) A arunca (cuiva) ~șa A provoca la duel. 4 (Pgn; îae) A provoca pe cineva. 5-6 (Îe) A ridica ~șa A primi provocarea cuiva. 7 (Îvr; determinat prin „ascuțit” sau „de fier”) Instrument de tortură care probabil strivește mâna Si: (îvr) brâncă. 8 (Pop) Toartă la oale, vase, căni. 9 (Pop) Mâner la sucală, la tocilă etc. 10 (Mol) Clanță la ușă, la poartă. 11 (Rar) Plăsea a cuțitului. 12 (Reg) Coadă, în formă de lopățică, a pieptenului folosit la pieptănarea fuioarelor de cânepă. 13 (Rar) Coadă a maiului2 (1). 14 Fiecare dintre cele două lemne verticale de la războiul de țesut care sunt unite în partea de sus cu arțarul, iar în cea de jos cu vatalele Si: (reg) braț, mână. 15 (Reg) Fofează la vârtelniță. 16 (Reg) Mână a coasei Si: măsea (29). 17 (Reg) Cocârlă la plug. 18 Fiecare dintre cele două stinghii strâmbe prevăzute cu scobituri la egală distanță, în care se fixează scândurile pentru a alcătui codârla la căruță sau la car Si: cotoi, mână, stâlpușor. 19 Parte de sus a leucei, umăr de la leucă, de care se leagă loitra. 20 (Pgn) Leucă. 21 Fiecare dintre cei patm stâlpușori fixați în podul osiilor, de care se sprijină leucele. 22 Fiecare dintre lemnele înfipte vertical în oplenele saniei, pentru a sprijini loitra Si: mână, picior, țepușă. 23 (Pop) Cantitate de fire de cânepă, de in etc. legată, cât se poate cuprinde dintr-o dată cu palma deschisă. 24-26 (Pgn; reg) Mănunchi (1, 2, 4). 27 (Fam; îe) A se potrivi (ca o) ~ A se potrivi perfect.

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele, lînă, cauciuc etc., care acoperă mîna, ferind-o de frig, de murdărie etc. Își scoase mănușile și își apropie palmele să le dezmorțească. C. PETRESCU, A. 280. În cea țară de păpuși Tîlharii poartă mănuși, Și se jură pe dreptate, Că le-s mînile curate! ALECSANDRI, T. I 96. Dă-mi, Marițo, un fulg de lînă Să-mi fac o mănușă-n mînă. BIBICESCU, P. P. 365. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a se purta cu menajamente (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. ext. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea cuiva (la duel). 2. (Regional și ca termen tehnic în arheologie) Toartă. Mănușile unei amfore. Olarul unde voiește, acolo pune mănușa. 3. Cantitate de fire de cînepă, in, grîu etc. cît poți cuprinde cu mîna. V. mănunchi. – Variantă: mînúșă (CAMIL PETRESCU, N. 55, BOTEZ, ȘC. 124) s. f.

MĂNÚȘĂ ~i f. 1) Obiect confecționat din lână, din piele, care se îmbracă pe mână, acoperind-o până la încheietură (în scop protector). ~ cu degete. ~ de mireasă. ◊ A arunca cuiva ~a a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva ~a a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu ~i cu cineva a avea o atitudine binevoitoare și politicoasă față de cineva. 2) rar Parte a unui obiect (vas, instrument, ușă etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; mâner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subțire care poate fi cuprinsă cu mâna; mănunchi. [G.-D. mănușii] /mână + suf. ~ușă

mănúșă f., pl. ĭ (dim. d. mînă, saŭ d. lat. manucia, pl. d. manucium, mănușă, d. manus, mînă). Îmbrăcăminte a mîniĭ și a fie-căruĭ deget în parte și care se întinde pînă la încheĭetura pumnuluĭ saŭ puțin maĭ mult saŭ (cum poartă damele la bal) pînă dincolo de cot. Cătușĭ de mînă. Fascicul, mănuchĭ, chită, legătură (de in, de cînepă). A arunca cuĭva mănușa (după obiceĭu cavalerilor din evu mediŭ), a-l sfida, a-l provoca la duel. A rîdica mînușa, a răspunde la o sfidare, a primi o provocare. – Și mî- (nord), ĭar în Munt. est mî- și mu-.

MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

mănúșă-răzătoáre s. f. (gosp.) Tip de mănușă cu dosul aspru, care funcționează ca o răzătoare ◊ „Lista noutăților e atât de lungă: mănuși-răzătoare, care curăță cartofi noi.” Cont 28 X 60 p. 10 (din mănușă + răzătoare)

mânușă f. 1. obiect ce acopere mâna: mânuși de mătase; 2. mâner, toartă: mânușa urciorului; 3. unitate de măsură a cânepei cu un diametru de 10 – 12 cm, [Derivat din mână; Lit. mână mică].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mănușă s. f., art. mănușa, g.-d. art. mănușii; pl. mănuși

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂNÚȘĂ s. 1. v. toartă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) *2. (înv.) brânca. (Vechiul instrument de tortură numit ~.) 3. v. bată. 4. (TEHN.) (reg.) cotoi, mână, stâlpușor. (~ la căruță.) 5. (TEHN.) (reg.) mână, picior, popic, țepușă. (~ la sanie.)

MĂNÚȘĂ s. v. coarbă, cocârlă, fofează, leucă, mănunchi, măsea, mâner, schimbătoare.

mănușă s. v. COARBĂ. COCÎRLĂ. FOFEAZĂ. LEUCĂ. MĂNUNCHI. MĂSEA. MÎNER. SCHIMBĂTOARE.

MĂNUȘĂ s. 1. toartă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) 2.* (înv.) brîncă. (Vechiul instrument de tortură numit ~.) 3. (TEHN.) bată, băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mînă, spetează. (~ la războiul de țesut.) 4. (TEHN.) (reg.) cotoi, mînă, stîlpușor. (~ la căruță.) 5. (TEHN.) (reg.) mînă, picior, popic, țepușă. (~ la sanie.) erată

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mănúșă (mănúși), s. f.1. Îmbrăcăminte pentru mîini. – 2. Toartă, mîner. – 3. Coadă de unealtă. – 4. Clanță, ivăr. – 5. Snop, mănunchi de cînepă. – 6. Fiare (pentru deținuți). – Var. mînușe. De la mînă, cu suf. dim. -uș; sing. s-a reconstituit după pl. mănuși.Der. mănușar, s. m. (fabricant, negustor de mănuși); mănușat (var. înmănușat), adj. (cu mănuși); mănușerie, s. f. (fabrică, magazin de mănuși); înmănușa, vb. (a pune, a purta mănuși).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mănușă, mănuși s. f. (intl.) cătușă.

a ridica mănușa expr. a primi provocarea (cuiva) la duel sau la o dispută.

a se potrivi ca mănușa expr. a se potrivi perfect.

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva).

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva).

a-i merge cuiva (ceva) ca o mănușă expr. a i se potrivi (ceva) cuiva foarte bine.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÁNUȘĂ s. f. I. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte confecționat din piele, lînă, cauciuc etc., care protejează mîna (de frig, de căldură, de murdărie etc.). Moscalii mai lupta cu mănușele. N. COSTIN, LET. II, 66/16. Mănuș cusute cu aur (a. 1 754). IORGA, S. D. XII, 67. Mănuși fămeești albe (a. 1778). id. ib. VIII, 3. Doao părechi mănuși de piiale (a. 1 782). id. ib. 8. Mănuși de piele de bivol care agiungea până la coate. IST. CAROL XII, 36r/24. Mânuși albe de mătasă (a. 1 796). IORGA, S. D. VIII, 33. Copilul. . . rodea o bucată de mănușă de piele. DRĂGHICI, R. 26/21. Tîlharii poartă mănuși Și se jură pe dreptate Că le-s mînile curate. ALECSANDRI, T. I, 96. Mănușile de lînă cu cinci degete sau numai cu unul. PAMFILE, I. C. 317. Sudorul are nevoie de următoarele accesorii: mască . . . , mînuși de azbest sau de piele, costum protector. IOANOVICI, TEHN. 170. Își scoase mănușile și își apropie palmele să le dezmorțească. C. PETRESCU, A. 280, cf. id. C. V. 90. Poartă In mîini mănuși de ață cenușie. I. BOTEZ, ȘC. 124, cf. CAMIL PETRESCU, N. 45. Mă spăl pe mîini cu benzină și-mi pun imediat mînușile. STANCU, R. A. I, 261. Dă-mi, Marițo, un fulg de lînă Să-mi fac o mănușă-n mînă. BIBICESCU, P. P. 365, cf. ȘEZ. II, 4. Despuiatului mănuși îi lipsesc, se spune, în ironie, despre cineva care, lipsit de lucruri de primă necesitate, aleargă după altele inutile. Cf. ZANNE, P. III, 223. Parcă-i cu mănuși în mînă, se spune despre un om leneș. Cf. id. ib. 224. ◊ Sportul cu mănuși = boxul. În cadrul finalelor campionatelor republicane de box. . . amatorii sportului cu mănuși vor avea prilejul să urmărească o serie de întîlniri deosebit de interesante. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 836. ◊ E x p r. A umbla (sau a se purta cu cineva) cu mănuși = a se purta cu atenție și îngăduință, cu multă politețe (față de cineva). DICȚ. A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel ; p. gener. a provoca (pe cineva). Cf. LM, ZANNE, P. III, 224. A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. g e n e r. a primi provocarea (cuiva). Cf. COSTINESCU, ZANNE, P. III, 224. 2. (Învechit, rar, determinat prin „ascuțit” sau „de fier”) Numele unui instrument de tortură (care prindea probabil mîna) ; (învechit, rar) brîncă. Cu mînuși ascuțite, brînci de her îi strujiră coastele. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73r/27. Strujind pe sv[î]nt[u]l cu aceale brînci au mănuș de her. id. ib. 97r/11. II. 1. Parte a unui obiect, a unei unelte sau a unui instrument de care se apucă pentru a putea mînui obiectul, unealta sau instrumentul respectiv: a) (popular ; și ca termen tehnic, în arheologie) toartă (la oale, vase, căni). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Se dau. . . de pomană și olcuțe nouă cu apă ori vin, și la mănușa oalei se leagă flori. MARIAN, Î. 383. Găleata este frumos împodobită cu flori și la mănușe-s legate buruienile. LIUBA-IANA, M. 109. Donițele (cofele) cu sau fără capac (clapă sau ploapă) au o coadă ce se cheamă mănușă sau toartă. DAMÉ, T. 85, cf. DDRF, TDRG. Chitele de oglicie, puse la mănușa oalei. I. CR. III, 176. Oala mare, cu două torți sau mănuși se mai numește și lăscăiță. PAMFILE, I. C. 389. Oale, cofe (donițe) împodobite la mănuși cu diferite flori. H II 40. Gălețile au două mănuși în părți opuse, cari sînt două doage ridicate mai mult (mai lungi) și cari sînt găurite. CHEST. V 61/29, cf. ALR I 696/720, 803, 898, 960, 706/744, ALRM II/I H 400, ALR II 3833/848, 3 923/29, 928. Olarul, unde voiește, acolo pune mînușa. ZANNE, P. V, 458. Urcior fără mănușă, se spune despre un om deștept și abil. Cf. id. ib. IV, 166 ; b) (popular) mîner la sucală, la tocilă etc. Cf. DAMÉ, T. 140. Tocilă n-au toți gospodarii. Cea mai simplă. . . se compune dintr-o piatră de ascuțit pusă pe un ax de fier, cu un mîner sau mănușă. PAMFILE, I. C. 158 ; c) (prin Mold.) clanță (la o ușă sau la o poartă). Cf. TDRG, ALR II 3808/414 ; d) (rar) plăseaua cuțitului. COSTINESCU; e) (regional) coadă, în formă de lopățică, a pieptenilor de pieptănat fuioarele de cînepă. Pieptenii se întrebuințează și la pieptănatul fuioarelor de cînepă. Ei au o coadă sau o mănușă de lemn în formă de lopățică. PAMFILE, I. C. 7 ; f) (rar) coada maiului2. LM. 2. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a strînge, a apuca ceva: a) fiecare dintre cele două lemne verticale de la războiul de țesut care sînt unite în partea de sus cu arțarul iar în cea de jos cu vatalele ; (regional) braț, mînă. Cf. DAMÉ, T. 135, VICIU, GL. ; b) (regional) fofează (la vîrtelniță). În capătul răscrucilor sînt cele patru fofeze numite și fuse, ciocane, cui, mâni, mănușe, raze. PAMFILE, I. C. 259 ; (regional) mîna coasei. Cf. I. CR. III, 226. La coasă deosebim. . . coada, măseaua, mănușa sau mîna, care se îndreaptă de-a curmezișul pe pînză. PAMFILE, A. R. 125 ; d) (regional) cocîrlă (la plug). Cf. H VI 8, VIII 120, 206, 215, 261, ALR II 5 004/27 ; e) fiecare dintre cele două stinghii strîmbe prevăzute cu scobituri (la egală distanță) în care se fixează scîndurile pentru a alcătui codîrla (la căruță sau la car) ; cotoi, stîlpușor, mînă. Cotoaiele, cotocii, cotogii, stîlpușorii, mănușile sau mînile șușletului. DAMÉ, T. 11, cf. PAMFILE, I. C. 135, H XI 178, XIV 152, 157, VICIU, GL ; f) partea de sus a leucei, umărul de la leucă, de care se leagă loitra (A I 13, 20, 23, 35, III 19) ; p. g e n e r. leucă (ALR I 820/512, 526, 528, 530, 592, 600, 610, 614, 675, 677, 684, 690, 704, 708, 748, 988) ; g) fiecare dintre cei patru stîlpușori fixați în podul osiilor (de care se sprijină leucele). Ghiociurile n-au loitre, au numai două mănuși înfipte în podul de dinainte și două în cel de dinapoi. Unele au leuce, altele nu au. DAMÉ, T. 7, cf. PAMFILE, I. C. 131, PRIBEAGUL, P. R. 85 ; h) fiecare dintre lemnele înfipte vertical în oplenele săniei, pentru a sprijini loitra ; țepușă, picior, mînă. De tălpi sînt prinse niște picioare care se încheie în opleni; aceste picioare se mai numesc mîni sau mănuși. DAMÉ, T. 22. Sania de boi se compune din două tălpi. . . tălpile au câte două dăltuituri în cari se fixează picioarele, mînile sau mănușile prin ajutorul unor cuie de lem.. PAMFILE, I. C. 153. III. (Popular) Cantitate de fire de cînepă, de in etc. legată, cît se poate cuprinde dintr-o dată cu palma deschisă ; p. g e n e r. (regional) mănunchi (I 1). Claia de fîn, cîte 3 lei. Mănușa de cînepă, cîte 2 bani (a. 1 736). IORGA, S. D. XIV, 55. Cînd s-a copt inul. . . se smulge și se leagă mănuși. ECONOMIA, 46/2. Mănușa de cînepă, cu un diametru de 10-12 cm pentru cînepă de vară și mai mică pentru cea de toamnă. ȘEZ. IX, 140. Firele de cînepă scuturată de sămânță. . . se leagă mănuși cu legături sucite. BREBENEL, GR. P. Mănușa de cînepă de vară . . . se leagă în trei locuri. PAMFILE, I. C. 203. 12 mănuși compun o chită; unele chite au 13 mănuși. id. ib. 204. Cînepă smulsă și legată în snopi numiți mănuși. PRIBRAGUL, P. R. 93. Mînușe [este] o mînă de grîu secerat. GR. S. VI, 240. Zece mănuși (mănunchiuri) de cînepă se numesc, cu un singur cuvînt, sarcină. CV 1 949, nr. 7, 34. Mănușa de cînepă e un snop de cînepă, dar nu se face așa gros ca snopii de grîu, ci numai cît cuprinde mîna. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD, cf. ALR I 1302, A I 12, 21, 22, 23, 24, 31, 35, 36, II 3, 8, 12, III 1, 2, 3, 4, 12, 18. – Pl.: mănuși și (învechit și regional) mănușe. – Și: mînúșă s. f. – Mănă (mînă) + suf. -ușă.

Intrare: mănușă
mănușă substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mănușă
  • mănușa
plural
  • mănuși
  • mănușile
genitiv-dativ singular
  • mănuși
  • mănușii
plural
  • mănuși
  • mănușilor
vocativ singular
plural
mânușă substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânușă
  • mânușa
plural
  • mânuși
  • mânușile
genitiv-dativ singular
  • mânuși
  • mânușii
plural
  • mânuși
  • mânușilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mănușă, mănușisubstantiv feminin

  • 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Își scoase mănușile și își apropie palmele să le dezmorțească. C. PETRESCU, A. 280. DLRLC
    • format_quote În cea țară de păpuși Tîlharii poartă mănuși, Și se jură pe dreptate, Că le-s mînile curate! ALECSANDRI, T. I 96. DLRLC
    • format_quote Dă-mi, Marițo, un fulg de lînă Să-mi fac o mănușă-n mînă. BIBICESCU, P. P. 365. DLRLC
    • chat_bubble A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. popular Mănunchi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mănunchi
  • 3. regional (Ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: toartă
    • format_quote Mănușile unei amfore. Olarul unde voiește, acolo pune mănușa. DLRLC
    • 3.1. prin generalizare Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. DEX '09 DEX '98
      sinonime: mâner
etimologie:
  • Mână + sufix -ușă. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.