29 de definiții pentru măgură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

MĂGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

măgură sf [At: CORESI, EV. 75 / V: (reg) ~ulă / A și: (Trs) măgu / Pl: ~ri / E: cf alb magullë] 1 Munte mai mic sau deal înalt, izolat în șes, având culmea ușor ondulată și de obicei împădurit. 2 Deal nu prea înalt și rotund. 3 Ridicătură mai mică decât dealul Si: colină. 4 Vârf de munte sau de deal bine împădurit. 5 Loc înalt pe care se poate cultiva vie. 6 Pădure situată pe un loc înalt. 7 Movilă. 8 Movilă de 3-5 m ridicată de oameni în preajma fântânilor, a drumurilor. 9 Tumul funerar. 10 (Reg; șîs ~ împietrată, ~ cu piatră) Semn de hotar între două proprietăți. 11 (Reg) Negură.

MĂGURĂ, măguri, s. f. Deal, p. ext. munte mic, izolat; movilă. Amurgul palid a-nceput să scadă... Se ivesc departe măguri de hotar. TOPÎRCEANU, B. 13. Pale de umbră se lățesc pe măguri, VLAHUȚĂ, O. A. 418. Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor. CREANGĂ, P. 220. – Pl. și: (învechit) măgure (ODOBESCU, S. II 141). – Variantă: mắgulă, măgule (ODOBESCU, S. II 141), s. f.

MĂGURĂ ~i f. 1) Deal mare și izolat (de obicei împădurit). 2) Ridicătură de pământ din regiunile de câmpie sau de podișuri, mai mică decât dealul; movilă. /cf. alb. magullë

măgură f. 1. înălțătură de pământ: (3-5 m.), în preajma ruinilor sau a drumurilor vechi, mai adesea morminte sau tumuli funerari; 2. colină. [Albanez MÀGULĂ].

Măgură f. pisc al Carpaților de 17Z2 metri.

mắgură f., pl. ĭ (gep. *mögila, de unde vine și rom. maglă, mîglă și movilă, ca mătură, vsl. metla; vsued. môghe, sued. dial. moge, norv. muge, morman, alsacian mögel, codru de pîne. D. rom. vine alb. mágulĭă, deal, de unde și ngr. magúla și mogúla, movilă, mágulon, obraz [ca fr. mamelon, țîță și deal rătund], rut. pol. ceh. Magúra, numele unuĭ munte. V. măgulesc). Muncel izolat. Ilf. Dîmb.

MĂGULĂ s. f. v. măgură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măgură s. f., g.-d. art. măgurii; pl. măguri

măgură s. f., g.-d. art. măgurii; pl. măguri

măgură s. f., g.-d. art. măgurii; pl. măguri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂGURĂ s. 1. v. movilă. 2. tumul.

MĂGURĂ s. 1. (GEOGR.) movilă, (reg.) grui, (Olt.) glămeie. 2. tumul.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măgúră (mắguri), s. f.1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. și alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui lr se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica și sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s. f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mắgură, măguri, s.f. – Deal înalt și lin, rotund, izolat (de regulă, acoperit cu păduri); movilă, colină: „Păstă deal, păstă măgură, / Vine badea să-i dau gură” (Bilțiu, 2006: 155). ♦ (top.) Măgura, frecvent în Maramureș (v. Vișovan, 2005); Măgureni, sat aparținător de com. Cernești (zona Lăpuș). – Cf. alb. magulë (Șăineanu, DEX, MDA); creație expresivă (DER); cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Rusu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. magullë „movilă”, din rad. i.-e. *gue- „a încovoia, a bolti”, cu elem. ma- (rad. sau prefix) (Russu, 1970). Cuv. rom. > pol. magura, makura, ceh. mahura (DER).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MĂGURA 1. Masiv deluros în Dealurile Năsăudului, între râurile Sălăuța (la V), Telcișor (la N) și Gersa (la E). Alt. max.: 1.112 m (vf. Măgura). Alcătuit din argile marnoase, conglomerate și nisipuri. 2. Vârf în M-ții Berzunți; alt.: 984 m. 3. Peșteră în VNV M-ților Bihor, pe dr. văii Sighiștel; lungimea galeriilor: 1.500 m. Labirint de galerii cu numeroase concrețiuni, stalactite, stalagmite și coloane uriașe (ex. coloana „Palmier”). Faună fosilă (oase de Ursus spelaeus) și actuală (insecte). Monument al naturii. 4. Com. in jud. Bacău, pe dr. văii Bistriței; 3.684 loc. (2000). Expl. de petrol. Până în 1965, satul și com. M. s-au numit Călugăra. Biserica Sf. Nicolae (c. 1786) și conac (1904), în satul M. 5. Com. în jud. Buzău, la poalele dealului Ciolanu, pe râul Buzău; 4594 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.) și haltă de c. f. (în satul Unguriu). Expl. de calcar. Pomicultură. Tabără estivală de sculptură în aer liber (din 1936) pe Dealul Ciolanu. Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1762), în satul Ciuta. Până în 1965, satul și com. M. s-au numit Atârnați. 6. Com. în jud. Teleorman, în Câmpia Găvanu-Burdea, la confl. râului Clanița cu Teleorman; 3.182 loc. (2000). Viticultură.

MĂGURA BEIUȘELOR, vârf în SE M-ților Pădurea Craiului, reprezentând alt. max. a acestora (1.004 m).

MĂGURA CODLEI, masiv muntos izolat, situat în S M-ților Perșani, alcătuit din calcare jurasice. Domină dinspre V Depr. Brașovului și orașul Codlea. Alt. max.: 1.292 m.

MĂGURA ILVEI, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe râul Ilva; 3.655 loc. (2000). Expl. de dacit. Stații de c. f. (în satele M.I. și Poiana Ilvei).

MĂGURA ODOBEȘTILOR, masiv deluros în Subcarpații Vrancei, între văile Putnei (la N) și Milcovului (la S), alcătuit dintr-o culme masivă, înaltă, cu direcția NV-SE (în componența căreia intră pietrișuri, nisipuri, argile), dominată de mai multe vârfuri (Coarnele Măgurii: 912 m, Dealul Gorunului: 926 m ș.a.). Alt. max.: 996 m, cea mai înaltă din Subcarpații Vrancei.

MĂGURA PRIEI, vârf în M-ții Meseș, alcătuit din șisturi cristaline. Alt.: 996 m.

MĂGURA SLĂTIOAREI, masiv deluros în zona subcarpatică olteană, situat între cursurile superioare ale văilor Cerna (la V) și Luncavăț (la E), alcătuit din depozite argiloase și nisipoase. Mărginește la SV depr. Horezu. Alt. max.: 769 m.

MĂGURA ȘIMLEULUI, masiv deluros situat la E de Dealurile Crasnei, în marea buclă formată de cursul superior al râului Crasna, dominând la la N și E Depr. Șimleului și orașul Șimleul Transilvaniei. Are aspectul unui „muncel” izolat, cu o culme netedă, mărginită de văi adânci. Alcătuit din șisturi cristaline. Alt.: 597 m. Acoperit cu păduri de gorun și carpen pe versantul de N și cu vii și livezi pe cel de S.

OPTAȘI-MĂGURA, com. în jud. Olt, situată în S Piemontului Cotmeana, pe cursul superior al râului Vedea; 3.549 loc. (2003). Reșed. com. unde se află bisericile Adormirea Maicii Domnului (1783-1785, cu picturi originare) și Sf. Nicolae (1833). Popas turistic.

PRISACA, Măgura ~, masiv deluros în V dealurilor Chioarului alcătuit din marne, calcare, tufuri, gresii și conglomerate. Alt. max.: 660 m (Dealu Mare; vf. Prisaca are 625 m alt.). Masivul P., care reprezintă un horst cristalin tipic, mai este cunoscut și sub denumirile de Țicău și Dealu Mare. Acoperit cu păduri de fag și de gorun.

SÂRBII-MĂGURA, com. în jud. Olt; 2.159 loc. (2005).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂGURĂ s. f. 1. Munte (CUV. D. BĂTR. I, 288, HEM 458, DDRF) mai mic (CIHAC, I, 152, TDRG, BÎRLEA, C. P. 47, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI) sau deal înalt (DR. IV, 495, H XI 321), izolat în șes (DR. IV, 494), cu culmea ușor ondulată și de obicei împădurit (LB, TDRG, H II 78, 176, IX 387, GRAIUL, I, 299, BUD, P. P. 47); deal nu prea înalt și rotund („de forma căciulii” CHEST. IV 91/70, ALR SN III h 809), ridicătură mai mică decît dealul (CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 78/147), colină (DDRF, ȘĂINEANU, D. U., DR. II, 537) ; p. r e s t r. vîrf de munte (COSTINESCU, ALEXI, W.) sau de deal (H XVI 95) bine împădurit (CHEST. IV SUPL.), „loc ridicat pe dealuri” (H XVI 41), pe care se poate cultiva vie (CHEST. IV supl.). Va arde tot pămîntul și toți munții și toate măgurile (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 455/14. Cum se-au aflat cu nusul atunce Pâtru și Iacov și loan într-acea măgură sfîntă așa și atunci află-se vor cu nusul toți sfinții și drepții. CORESI, EV. 75, cf. COD. TOD. 215. Merse în măgura Eleonului și să rugă lu Dumnedzeu (cca 1 580). CUV. D. BĂTR. II, 312/9. Și-l dusără la o măgură unde să cheamă Golgota. VARLAAM, C. 105r/17. Părinții noștri într-aceasta măgură s-au închinat (a. 1 643). GCR I, 108/21. Și să sui pre măgură, de ședea acolo. N. TEST. (1648), 20v/16, cf. 6v/7, 69v/10, 301v/3, HEM 458. De voiu căuta munții, iată că trămur și toate măgurile să clătesc (cca 1650). GCR I, 141/32. Să salte Ca cerbul pe dealuri, preste măguri nalte. DOSOFTEI, PS. 54/2, cf. 16/21. Nu mai părăsiră cerând munții și dealurile și plaii măgurilor și părțile ceale mai dedesupt. id. V. S. decembrie 208v/30. Va fi tărie pre pămînt pînă în vîrvul măgurilor (a. 1710). GCR I, 367/31. Vor arde munții și dealurile și măgurile să vor topi ca ceara (a. 1 815). id. ib. II, 219/2, cf. DRĂGHICI, R. 31/3. Mâgurile-nălbite a munților. DACIA LIT. 146/4. Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate. NEGRUZZI, S. II, 6. Alții spuneau că au mai săpat în acea măgură și nu s-a găsit nimic. BOLLIAC, O. 269. Țugulea cu ai săi sta pe o măgură și se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimiși să aducă apa. ISPIRESCU, L. 324.0 măgură mare ocolită cu pîraie. ODOBESCU, S. III, 176. Pale de umbră se lățesc pe măguri, lacuri sclipesc în depărtări. VLAHUȚĂ, O. A. 418, cf. id. D. 244. Se văzu păscînd vitele albe pe măgură. AGÎRBICEANU, L. T. 340. Sub măgura din capul satului era țintirimul. SADOVEANU, O. XII, 190, cf. IX, 19. L-a împodobit Dumnezeu Cu munții și măgurile. TEODORESCU, P. P. 166. Verde de-o mălură, L-al vîrf de măgură, I. CR. iv, 201. Cine trece pă măgură? Costandin cu șuba sură. DENSUSIANU, Ț. H. 199. Ploauâ, ploauâ pe măguri Vin feciori pe săcături, Tot la noi, să le dăm guri. BÎRLEA, C. P. 47. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). Să șază într-a ta casă, în măgura cea deasă. DOSOFTEI, PS. 41/20. Cinele începe a alerga prin măgură; și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. POLIZU. Am să zbor: Pe deasupra codrilor, Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. CREANGĂ, P. 220. Aide, mîndro, aide dragă, Să trecem măgura neagră. JARNIK-BÎRSEANU, D. 62, Cf. CHEST. IV SUPL. 2. Movilă. Hotarul merge pre măguri pînă în Teișel. I. IONESCU, M. 672. Rareori găsește cineva un părîu, o măgură sau un arbure. HASDEU, I. C. I, 245, cf. PAMFILE, J. II, 152. Cîmpul. . . e plin de măguri. Are un nume fiecare măgură. STANCU, D. 227, cf. id. U.R.S.S. 105, id. R. A. II, 401, ALR SN III h 809. Măgura cea gurguiată N-o doboară vînt vrodatâ; Dar șoarecii o scobesc, Pe dedesubt, ș-o găuresc. ZANNE, P. I, 207. ♦ Movilă (de 3-5 m) ridicată de mîna omului în preajma fîntînilor, a drumurilor ; tumul funerar. Acei tumuli se cheamă, mai pretutindeni, de către locuitori, măgure sau mâgule; ei n-au, în genere, mai mult de trei pînă la cinci metri înălțime. ODOBESCU, S. II, 141, cf. BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U., ROSETTI, L. R. II, 105. ♦ (Regional, și în sintagmele măgură împietrată. ALR II 5 069/ 791, măgură cu piatră. ib. 5 069/872) Semn de hotar între două proprietăți. Cf. PONTBRIANT, D., CHEST. IV SUPL., ALR II 5 069/876, 886. 3. (Regional) Negură. H IV 132, cf. CHEST. IV supl. – Accentuat și: (prin Transilv.) măgură. - Pl.: măguri și (învechit) măgure. – Și: (regional) măgulă s. f. – Cf. alb. m a g u l l ë.

Intrare: măgură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măgură
  • măgura
plural
  • măguri
  • măgurile
genitiv-dativ singular
  • măguri
  • măgurii
plural
  • măguri
  • măgurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măgulă
  • măgula
plural
  • măguli
  • măgulile
genitiv-dativ singular
  • măguli
  • măgulii
plural
  • măguli
  • măgulilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măgură, măgurisubstantiv feminin

  • 1. Deal mare izolat (tăiat de ape). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: deal diminutive: măgurică
    • format_quote Amurgul palid a-nceput să scadă... Se ivesc departe măguri de hotar. TOPÎRCEANU, B. 13. DLRLC
    • format_quote Pale de umbră se lățesc pe măguri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. DLRLC
    • format_quote Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor. CREANGĂ, P. 220. DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: măgure, măgule. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.