MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

mărar ssg [At: BIBLIA (1688), 768 716 / V: (înv) ~iu, (reg) mor~, morareu / E: cf ngr μαράθριον, μάραθρον, alb mëraj] 1 Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). 2 (Pfm; îe) A se băga în vorbă ca ~u-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca ~ul în bucate A interveni nepoftit în treburile cuiva. 3 (Îae) A participa nepoftit la o discuție. 4 (Reg; îc) ~iu-păsăresc Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și cu fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvaltica). 5 (Reg; îc) ~u-porcului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene-deschis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). 6 (Reg; îc) ~u-ursului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vârful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate, ce crește pe stânci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). 7 (Îae) Plantă erbacee umbeliformă, cu flori albe, dispuse în umbele mari, care crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). 8 (Bot; reg; îae) Brioală (Meum mutellina). 9 (Bot; reg; îc) ~iul-cânelui Romaniță-puturoasă (Anthemis cotula). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Nemțișori-de-câmp (Delphinium consolida). 11 (Bot; reg; îc) ~iu-bălților Mărăraș (Oenanthe phellandrium). 12 (Bot; reg; îc) ~u-muntelui Asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). 13 (Bot; reg; îc) ~iul-cel-tare Anason (Pimpinella anisum). 14 (Bot; reg; îc) ~iu-calului Odagaci (Saponaria officinalis). corectat(ă)

MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, întrebuințată drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, ale cărei frunze se întrebuințează drept condiment (Anethum graveolens).

MĂRAR m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunze mărunte și cu flori galbene-verzui, folosită drept condiment. /Cuv. autoht.

mărar m. plantă cu miros aromatic (Anethum graveolens). [Cf. lat. MARATHRUM].

mărár (vest) și marár (est) m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. maráthrion, dim. d. márathron și málathron, d. vgr. marathron și márathon, de unde și lat. marathrum; alb. maráĭ, măraĭă, vsl. molotrŭ. V. molotru). O plantă umbeliferă aromatică culinară (anéthum [saŭ peucédanum] gravéolens).

mărariu ssg vz mărar corectat(ă)

morar² s vz mărar

morareu s vz mărar

mărar s. m.

mărar s. m.

mărar s. m.

mărar

mărar s. m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puțin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. Cf. molotru. – Der. mărăraș, s. m. (plantă, Phellandrium aquaticum).

mărar (pe șanuri) expr. (vulg.) părul de pe picioare.

MĂRAR subst. sg. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). Și-i scot bărdanul de-l înplă cu chiperi, tămiie, sămînță de selină și de mărariu și, așa, íl pun înlăuntrul. HERODOT (1 645), 229. Zeciuiți izma și mărariul și chimenul. BIBLIA (1 688), 768¹/16. Turtă de său făcută întru asămănare de om cu dafin și cu mărariu încununînd, au aruncat-o în groapă,. AETHIOPICA, 11^v/3. Băiatul. . . era dus în grădină ca să culeagă cimbru și mărariu. MARIAN, O. II, 136, cf. N. LEON, MED. 49, BIANU, D. S. Trunchiurile întregi de mărar se pun deasupra murăturilor, sub teasc. PAMFILE, A. R. 197. Copiii, în diferite timpuri ale anului, mănîncă: . . . cotor de mărar tînăr. id. J. II, 88. Sub o tufă de mărar. JARNIK-BÎRSEANU, D. 102, cf. 388, 446. I-au poroncit. . . să păzască zama din oală să fiarbă la foc și să puie într-însa cîte o coadă de mărariu, de cimbru și de pintrejel. SBIERA, P. 14. Frunzuliță de mărar, S-au ivit un ghenerar, Cu cinci sute de sortări. SEVASTOS, C. 276, cf. ȘEZ. I, 141. Un borș făcut numai cu sare, leuștean, marariu, pătrunjel și ceapă se zice borș holtei. ȘEZ . XV, 68, cf. V, 133, RĂDULESCU-CODIN, Î. 250, VASILIU, C. 54. ◊ E x p r. A se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a interveni nepoftit în treburile cuiva, a participa nepoftit la o discuție. Cf. BARONZIi, L. 59, ZANNE, P. III, 645. ♦ Compuse: (regional) mărariu-păsăresc = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvatica). PANȚU, PL. ; măraru-porcului = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene- descbis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). Cf. DDRF, PANȚU, PL., H IX 436 ; măraru-ursului = a) plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vîrful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate ; crește pe stînci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). PANȚU, PL. ; b) plantă erbacee umbeliferă, cu flori albe, dispuse în umbele mari ; crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). id. ib. ; c) brioală (Meum mutellina). id. ib. ; mărariul-cîneIui = romoniță-puturoasă (Anthemis cotula. COTEANU, PL. 30, cf. LB., BRANDZA, FL. 283, DAMÉ, T. 39, 188, PANȚU, PL. ; mărarul-cîmpului = nemțișori-de-cîmp (Delphinium consolida). BRANDZA, FL. 519, cf. GRECESCU, FL. 39, BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărariu-bălților = mărăraș (Oenanthe phellandrium). BRANDZA, FL. 225, cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; măraru-muntelui = asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). PANȚU, PL. ; mărariul-cel-tare = anason (Pimpinellaanisum). ECONOMIA, 124/10 ; mărariu-calului = odagaci (Saponaria officinalis). Cf. ALR I 1 911/530. - Și: (învechit) măráriu subst. sg.; (regional) morár (ALR I 844, MAT. DIALECT. I, 81), moraréu (ALR I 844/295, 298, 302, 305) subst. sg. – Cf. ngr. μαρáθριον (diminutiv al lui μáραθρον), alb. m ë r a j.

MĂRÁRIU subst. sg. v. mărar.