MĂTRĂGUNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

mătrăgună sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) mat~, ~ulă, ~ăgiune / Pl: ~ne / E: ns cf alb matërgonë, gr μανδραγόρα, lat mandragora] 1 (Șîc ~-doamnă-mare, ~-iarbă-bună, ~-iarbă-mare] Plantă erbacee otrăvitoare cu flori brune-violete, care conțin atropină, și cu fructe negre, lucioase Si: beladonă, (reg) cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, împărăteasa buruienilor, împărăteasă, floarea-codrului, nădrăgulă, țilidonie (Atropa bella-donna). 2 (Fam; îe) Parcă i-a dat cineva ~ Se spune despre cineva care pare să fie nebun. 3 (Fig; dep) Persoană rea.

MĂTRĂGUNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

MĂTRĂGUNĂ s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia solanaceelor, cu flori brune-violete și cu fructe negre, lucitoare, asemănătoare cu cireșele; în corpul său conține atropină și alți alcaloizi; crește în stare sălbatică și cultivată, avînd întrebuințări în medicină (Atropa Belladona); beladonă. Tot în asemenea gărăfioare strînge dumneaei și zamă de mătrăgună. SADOVEANU, N. E. 35. Azi așterne-mi pe sub piept Flori de mătrăgună. COȘBUC, P. I 184. Văzură o babă... săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

MĂTRĂGUNĂ ~i f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre-lucioase, folosite în medicină; beladonă. /cf. alb. matërgonë

mătrăgună f. numele popular al beladonei cu care babele dela țară fac de dragoste și descântă pe cei bolnavi. [Din ital. martagone, varietate de crin, nume confundat cu mandragora, ambele plante având, după credințele poporului, însușiri comune].

mătrăgúnă f., pl. e (cp. cu alb. matărgonă, mandragură, d. gr. mandragóra, de unde probabil și it. martagone și sp. -on și -ona, crin de pădure). O buruĭană solanee veninoasă în toate părțile eĭ (átropa belladónna), numită și ĭarba codruluĭ și beladonă, din ale căreĭ frunze se scoate atropina. – La Cant. mandragóră.

matrăgună sf vz mătrăgună

mătrăgiune sf vz mătrăgună

mătrăgulă sf vz mătrăgună

*BELADONĂ (pl. -one) sf. 1 🌿= MĂTRĂGUNĂ ¶ 2 ☠ Frunzele de mătrăgună, reduse în praf sau preparate în diferite moduri, întrebuințate în medicină [fr.].

mătrăgună (desp. mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

mătrăgună (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

mătrăgună s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. mătrăgunei; pl. mătrăgune

MĂTRĂGUNĂ s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.

MĂTRĂGUNĂ s. (BOT.; Atropa belladona) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului.

mătrăgună (mătrăgune), s. f. – Mandragoră (Atropia belladona). – Mr. mătrăgună. Gr. μανδραγόρα (Philippide, Principii, 17; Diculescu, Elementele, 485), cf. alb. mandragure, it. martagone, sp. martagón. Der. este dificilă (după Pușcariu 1049, prin intermediul unui lat. *mandragona; după Pușcariu, Lr., 265, prin intermediul alb. matërgonë, care poate proveni și el din rom. sau din mr.). Cf. REW 5291 și contra acestei der., Densusianu, Rom., XXXIII, 281.

mătrăgună, mătrăgune, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna). Crește prin păduri umbroase, prin poieni și tăieturile de fag din regiunile montane. ♦ (med. pop.) Utilizată pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza, 1968: 27), dar și pentru excitarea sistemului nervos central și accelerarea ritmului cardiac (Dumitru, 1992: 163). ♦ (mag.) Are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste și fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor, acționează benefic asupra mersului afacerilor, aduce bogăție în general (Eliade, 1970: 215). „Când mătrăguna este culeasă, trebuie să i se descânte (...). Apoi o stropesc cu miere, cu vin, cu țuică etc. și iar îi descântă. Apoi o sapi, o scoți afară și în locul ei pui bani, miere și pască slujită. Ca să poată fi luată din pământ, trebuie să fie două femei îmbrăcate de sărbătoare. După ce o scot din pământ, joacă pe lângă ea în pielea goală (...). O așază pe o față de masă lângă tot felul de bucate. După ce sosești cu ea acasă, trebuie să o pui în cel mai frumos loc, și anume în grădiniță, între flori, unde sapi o groapă, pui miere și bani, apoi descânți: Doamna doamnelor, / Stăpânitoarea florilor, / Ne-am trudit și te-am găsit / Și te-am adus / Și-n grădinuță te-am răsădit. / Și te-am pus în loc de frunte / Ca să ne fii de folos. Nu-i place să stea oriunde și nu-i voie să arunci spre ea spălături, gunoaie; trebuie ținută într-un loc frumos. E năzdrăvană și nu-i place loc urât. Ea poate să meargă dintr-un loc în altul. Fructele ei sunt otrăvitoare și înnebunești dacă le mănânci” (Antologie, 1980: 266-267; Nănești). Plantă erotică prin excelență. Felele de măritat o caută în pădure, mai ales între Paști și Rusalii și, când o găsesc, „se dezbracă și toate, împreună, în pielea goală și despletite, se învârtesc de 9 ori în jurul mătrăgunei, rostind: Mătrăgună, Doamnă bună, / Mărită-mă astă lună...” (Memoria, 2001: 36-37). – Cf. alb. matërgonë (Scriban, DER, DEX, MDA) < gr. mandragóra.

mătrăgună, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brun-violete și cu fructe negre, lucitoare (Atropa belladonna); doamna codrului, doamnă mare, împărăteasă: „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă într-o lună”. În med. pop., se folosește pentru dureri de picioare, șale, mâini, friguri (Borza 1968: 27). – Cf. alb. matërgonë (DEX).

MĂTRĂGÚNĂ s. f. (Și în sintagmele mătrăgună doamnă mare. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50, PANȚU, PL., mătrăgună iarbă bună. BRANDZA, FL. 342, GRECESCU, FL. 422, PANȚU, PL. mătrăgună iarbă mare, N. LEON, MED. 50) Plantă erbacee otrăvitoare cu flori brune-violete, care conțin atropină, și cu fructe negre, lucitoare ; beladonă, (regional) împărăteasă, țilidonie, nădrăgulă, doamnă-mare, împărăteasa-buruienilor, doamna-codrului, floarea-codrului, cireașa-lupului (Atropa bella-donna). Cf. ANON. CAB., COTEANU, PL. 16, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 137. Azi așterne-mi pe sub piept, Flori de mătrăgună; Mamă, vreau să mă deștept, Mîne-n zori nebună. COȘBUC, B. 224. Ia apoi nouă feluri de plante. . . Avrămeasă, cristineasă. . ., mătrăgună. MARIAN, NA. 24, cf. BRANDZA, FL. 342, DAMÉ, T. 185, GRECESCU, FL. 422, N. LEON, MED. 50. Dacă vita a turbat din sete, atunci se dă în mîncare boabe de mătrăgună și se îndreaptă. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 22, cf. 34. Mătrăguna, mătrăguna doamnă mare, mătrăguna iarbă bună, mătrăgiune (Atropa belladonna) se mai numește cireșa lupului, iarba codrului, nădrăgulă, împărăteasa buruienilor. ȘEZ. XV, 78. Mătrăguna, năvalnicul și alte ierburi sînt bune pentru făcut de dragoste. PAMFILE, S. T. 54, cf. id. DUȘM. 246, id. S. V. 2, PĂCALĂ, M. R.17, BULET. GRĂD. BOT. V, nr.3-4, 54. Foaie verde mătrăgună – Veselianu-ia bună! REBREANU, R. I, 130. Și-n toamna umedă, pe stradă, Am plîns cu frunzele-mpreună; Portița veche stă să cadă, Și-n umbră-i crește-o mătrăgună. CAZIMIR, L. U. 61. Tot în luminișurile pădurei tăiate, repede își află loc vestita mătrăgună, alintată și sub numele de împărăteasă ori doamnă-mare de popor. SIMIONESCU, FL. 71. Mătrăguna este cea mai otrăvitoare dintre buruienile ce cresc în țara noastră. VOICULESCU, L. 179, cf. DS. Cîteodată ne vine nebunie, parc-am fi băut zamă de mătrăgună. SADOVEANU, O. XIII, 606. Fructul mătrăgunei e întocmai ca o cireașă neagră, amară. id. N. F. 35, cf. H II 142, IV 52. Și, cum le găti, Mi le și-ndulci, Cu boabe de mătrăgună, Să le fiă voia bună. TEODORESCU, P. P. 263, cf. com. MARIAN. Frunzuleană mătrăgună, Pasăre ce ești nebună, De-mi tot cînți sara pe lună. SEVASTOS, C. 34. Văzură o babă urîtă, despletită, desmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I, 208, cf. 165, II, 133, IV, 124. Foaie verde mătrăgunî, Ia-ți, băieți, ziua bunî. MAT. FOLK. 1364. Celui ce zace de boală grea i se dă mătrăgună. PAMFILE, B.15. Foaie verde mătrăgună, Iubește-mă asta lună. BÎRLEA, C. P. 84, cf. 229, ALR I 1 925/178, 251, 268, 280, 350, 354, 582, 782. ◊ F i g. (Cu aluzie la amăreala, otrava pe care o conține planta) Amețită de mătrăguna amintirii. CAMIL PETRESCU, T. II, 305. Dar tu, fetișcană de făurar. . . Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului, Mătrăguna ocărilor și pelinul oftatului. DEȘLIU, G. 53. Tuturor lumea li-i dragă, Mie mi-e cerneală neagră; Tuturor lumea li-i bună, Dar mie mi-e mătrăgună. DOINE, 295. ◊ E x p r. Parcă í-a dat cineva mătrăgună = parcă e nebun. ZANNE, P. I, 218. ♦ Calificativ depreciativ pentru o persoană rea. Eu am introdus în mijlocul nostru o buruiană, o iarbă rea, care aprinde și întunecă mintea. O mătrăgună. BARANGA, I. 217. – Pl.: mătrăgune (SCRIBAN, D.) și mâtrăguni (CADE). – Și: (regional) mătrăgúlă (ALR I 1925/94, 576, 835), mătrăgiúne, matrăgună s. f. – Cf. alb. matёrgonё, gr. μανδραγόρας, lat. mandragora.

MATRĂGUNĂ s. f. v. mătrăgună.

MĂTRĂGIÚNE s. f. v. mătrăgună.

MĂTRĂGÚLĂ s. f. v. mătrăgună.