MĂSURĂTOR, -OARE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

măsurător, ~oare [At: LB / V: (reg) (3-6) ~rit~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: măsura + -(ă)tor] 1 a Care măsoară. 2 a Cu care se măsoară. 3 sm Persoană care măsoară ceva. 4 sm Lucrător care efectuează măsurători la cherestea, textile etc. 5 sm (Pop; îs) ~ de pământ Inginer hotarnic. 6 sm (Nob; determinat prin „de lume”) Persoană care călătorește mult, umblă, colindă. 7 s (Reg) Cot (42) de măsurat. 8 sf (Reg) Cumpănă cu apă folosită de zidari și dulgheri. 9 s Zgârieci. 10 sf (rar) sm (Reg) Vas tronconic de lemn, având capacitatea de 10 kg, cu care se măsoară laptele la stână. 11 sf sm (Reg) Vas cu care se ia vama la moară. 12 sf Țrar) sm (Reg) Vas de metal cu care se măsoară încărcătura de pușcă. 13 smf (Ent; reg) Repede (Ciciudela campestris$).

MĂSURĂTOR, -OARE, măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor.

MĂSURĂTOR, -OARE, măsurători, -oare, adj. (Rar) Care măsoară. (Substantivat) Domnul Negru-vodă... măsurător de lume, Ce vrea pe-a ei măsură ca să-și croiască-un nume! ALECSANDRI, P. III 133. ♦ Care ajută la măsurat, cu care se măsoară. Compas măsurător. ♦ (Substantivat, n.) Calibru sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect.

MĂSURĂTOR³ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care efectuează operații de măsurare. /a măsura + suf. ~ător

măsurătór, -oáre adj. și s. Acela care măsoară. S. m. Cotar (o omidă).

măsuritor sm vz măsurător

măsurător² (rar) adj. m., s. m., pl. măsurători; adj. f., s. f. sg. și pl. măsurătoare

măsurător¹ (rar) adj. m., s. m., pl. măsurători; adj. f., s. f. sg. și pl. măsurătoare

măsurător (persoană) s. m., pl. măsurători

MĂSURĂTOR s. v. repede.

măsurător s. v. REPEDE.

MĂSURĂTOR, -OÁRE adj., subst. I. Adj. Care măsoară ; cu care se măsoară. Cf. LB, POLIZU, LM, BARCIANU, SCRIBAN, D., DM. II. Subst. 1. S. m. Persoană care măsoară ceva ; s p e c. nume dat la diferiți lucrători care efectuează lucrări de măsurătoare (la cherestea, textile etc.). Cf. NOM. PROF. 31, 35, 42. ◊ (Popular) Măsurător de pămînt = inginer hotarnic. Cf. LB, PONTBRIANT, D., ALR SN III h 897. ♦ (Neobișnuit) (Determinat prin „de lume”) Persoană care călătorește (mult), umblă, colindă. Domnul Negru-vodă. . . măsurător de lume, ce vrea pe-a ei măsură ca să-și croiasc-un nume! ALECSANDRI, POEZII, 327. 2. Subst. (Regional) Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat: a) Subst. Cot (Tîmboiești-Rîmnicu Sărat). H XII 228. b) S. f. Cumpănă cu apă folosită de zidari și dulgheri (Toplița). ALRM SN I h 378/228. c) Subst. Zgîrieci (Secășeni-Oravita). ALR II 6 675/29. d) S. f. și (rar) m. Vas tronconic de lemn, avînd capacitatea de 10 kg, cu care se măsoară laptele la stînă. Cf. STOIAN, PĂST. 49, H XVIII 140. ♦ Vas cu care se ia vama la moară (Balș). ALR SN I h 181/876. ♦ Vas de metal cu care se măsoară încărcătura de pușcă. Cf. PAMFILE, I, C, 64. 3. S. m. și f. (Entom. ; regional) Repede (Cicindela campestris). Cf. H X 30, 44, 498. ALR I 1 888/252. – Pl.: măsurători, -oare. – Și: (regional, II 1) măsuritór s. m. ALR SN III h 897/374. – Măsura + suf. -(ă)tor.

MĂSURITÓR s. m. v. măsurător.