17 definiții pentru mărturisitor (s.m.)
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- altele (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MĂRTURISITOR, -OARE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.
mărturisitor [At: PSALT. 46 / V: ~setoriu, ~iu, ~rusitoriu / Pl: ~i / E: mărturisi + -tor] (Înv) 1 sm Persoană care susține, propagă o credință, o învățătură morală Si: propovăduitor, propagator. 2 sm (Pex) Mucenic (1). 3 sm Persoană care afirmă, arată, susține, probează ceva. 4 sm (Spc) Persoană care depune mărturie în fața unei instanțe Si: martor (5). 5 a Care adeverește. 6 sm Duhovnic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂRTURISITOR, mărturisitori, s. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. – Mărturisi + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
mărturisitor m. martir: Cuviosul prooroc Vasile Mărturisitorul.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir: sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
mărturisetoriu sm vz mărturisitor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mărturisitoriu sm vz mărturisitor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
mărturusitoriu sm vz mărturisitor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mărturisitor (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitori; adj. f. sg. și pl. mărturisitoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mărturisitor (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitori; adj. f. sg. și pl. mărturisitoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mărturisitor adj. m., s. m., pl. mărturisitori; f. sg. și pl. mărturisitoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
MĂRTURISITOR s. v. confesor, duhovnic, martir, martor, mucenic, predicator, propagator, propovăduitor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
mărturisitor s. v. CONFESOR. DUHOVNIC. MARTIR. MARTOR. MUCENIC. PREDICATOR. PROPAGATOR. PROPOVĂDUITOR.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MĂRTURISITOR s. m. (Învechit) 1. Persoană care susține, propagă o credință, o învățătură morală, propovăduitor, propagator; p. e x t. martir2 (2), mucenic. Și-l voiu da celor doi mărturisitori ai miei carii vor proroci. . . o mie doao sute și 60 de dzile. N. TEST. (1648), 311r/23. De sînt mărturisitoriu dereptâțîi eu, scoală-te sănătoasă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 153r/2, cf. februarie 53r/21, noiembrie 155r/13. Și i-ai dat lui în mînă turma ta și l-ai făcut mărturisitoriu împărăției tale. MINEIUL (1 776), 23v1/1. La sfîrșit s-au adaos și doao învățături cătră preoți, a sf[î]ntului Vasilie cel Mare și a sf[i]ntului Maxim mărturusitoriul (a. 1 818). BV III, 217. Goții, în războiul acela, au găsit pre mărturisitorii cei mai dinainte din Goția pe carii mai de mult îi izgonise din țeara sa pentru credință. ȘINCAI, HR. I, 62/12, cf. MURNU, GR. 36. 2. Persoană care afirmă, arată, susține, probează, adeverește ceva ; s p e c. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe ; martor (2, 3). Se sculară spre mere mărturii (mărturisitori H) nedereapte. PSALT. 46. Mărturisitoriul mincinos cu spurcăciunea și cu hitleniia minciunilor lui piiarde oamenii. CORESI, EV. 164, cf. 39, 510, id. PS. 246/12. Mai apoi venind doi mărturisitori strîmbí, zisărâ: acesta au zis, pociu răsipi beseareca lui Dumnedzău și a treia zi o voiu dzidi. N. TEST. (1 648), 36r/12. În sfîrșit, mărturisitorii celor adevărate văzură sosind ziua răsplătirii desăvîrșite. IORGA, L. II, 619. ♦ (Adjectivai) Care adeverește, care probează. Ispita din toate zilele arătătoare și mărturisitoare ne easte. CANTEMIR, IST. 85. Dobîndiră de la obșteasca adunare a țării un act mărturisitor de nevinovăția părintelui lor. ODOBESCU, S. I, 445. 3. Duhovnic, confesor. Cf. KLEIN, D. 377, LB. Mărturisitorul meu, căruia încredințasem deciziunea, cu toată vîrsta sa înadîncită, ș-au propus a merge cu mine în această călătorie. ASACHI, S. L. II, 21, cf. DDRF, BARCIANU. – Pl.: mărturisitori. – Și: mărturisitoriu, mărturisetóriu (CORESI, EV. 164), mărturusitóriu s. m. – Mărturisi + suf. -tor.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂRTURISETÓRIU s. m. v. mărturisitor.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂRTURISITORIU s. m. v. mărturisitor.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂRTURUSITÓRIU s. m. v. mărturisitor.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
mărturisitor, mărturisitorisubstantiv masculin
- 1. Persoană care arată, susține, probează ceva. DEX '09 DEX '98
- 1.1. Persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe. DEX '09sinonime: martor
-
etimologie:
- Mărturisi + sufix -tor. DEX '98 DEX '09