măguleală sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~eli, (reg) ~ele / E: măguli + -eală] 1-2 Vorbă, gest de măgulire Si: lingușeală, (pop) amăgeală, (îvr) măguliciune.

MĂGULEALĂ, măguleli și măgulele, s. f.. Vorbă care măgulește, lingușeală. Mama... crezîndu-le toate lăptoase după răbuș cum i le spusesem eu cu măgulele, mi-a dat și de mîncare. CREANGĂ, A. 61. Trimițîndu-i măgulele. Ș-un poclon de zece pungi. ALECSANDRI, P. P. 179.

MĂGULEALĂ ~eli f. v. A MĂGULI și A SE MĂGULI. * A umbla cu ~eli a căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe de laudă, atenții, servicii. /a măguli + suf. ~eală

măguleală f. vorbă amăgitoare: a început a-l lua cu măgulele CR.

măguleálă f., pl. elĭ. Măgulire. Vorbă măgulitoare.

măguleală s. f., g.-d. art. măgulelii; pl. măguleli

măguleală s. f., g.-d. art. măgulelii; pl. măguleli

măguleală s. f., g.-d. art. măgulelii; pl. măguleli

MĂGULEALĂ s. v. lingușire.

MĂGULEALĂ s. flatare, lingușeală, lingușire, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

MĂGULEÁLĂ s. f. Faptul de a m ă g u l i; vorbă, gest de măgulire ; lingușeală ; amăgeală (învechit, rar) măguliciune. Cf PONTBRIANT, D. Mama. . . crezîndu-le toate lăptoase, după răbuș, cum i le spusesem eu cu măgulele, m-a lăudat de vrednicia ce făcusem. CREANGĂ, A. 61. Iau mințile fetelor cu minciuni, cu măgulele. CONTEMPORANUL, V, 490, cf. VI₂, 6, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., TDRG. Trei zile se sfătuiră, Lui Iordachi să-l înșele, Trimițîndu-i măgulele. ALECSANDRI, P. P. 179. - Pl.: măguleli și (regional) măgulele. – Măguli + suf. -eală.