28 de definiții pentru mârțoagă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂRȚOAGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână.

MÂRȚOAGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână.

mârțoa sf [At: PANN, P. V. III, 21/22 / V: (reg) măr~, ~rcio~, ~og sm, ~avă, mur~, smărțog sm, smâ~, smârțog sm / Pl: ~age, (reg) ~oji / E: Cf mărțână] 1 Cal slab, rău îngrijit Si: gloabă, (pop) mărțână (1), (reg) mânzoc (3), mârțogar, meleajă, melegar1, meliță (10), răpciugă. 2 (Rar) Bou slab, jigărit.

MÂRȚOAGĂ ~ge f. Cal slab și prăpădit; gloabă. /cf. mărțână

mârțoagă f. 1. cal prost, slab, stricat; 2. se zice de boul cu gâtul subțire, capul mare, cerbicea și bărbia nedesvoltată. [Derivat din marț cu sufixul peiorativ og (cf. bijoagă)].

smârțoa sf vz mârțoagă

MÎRȚOAGĂ, mîrțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. V. răpciugă. Năcazul meu părea a fi o mîrțoagă murgă. SADOVEANU, N. F. 88. Porunci să-i dea și lui o mîrțoagă de cal. ISPIRESCU, E. 169. [Căruța] înaintează încetinel... dupe bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III 16. Auzi, telegari? Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1584. – Variante: smîrțoa (CREANGĂ, A. 123) s. f., smîrțog (CREANGĂ, P. 203), mîrțog (PANN, P. V. III 21) s. m.

SMÎRȚOA s. f. v. mîrțoagă.

SMÎRȚOA s. f. v. mîrțoagă.

SMÎRȚOG s. m. v. mîrțoagă.

SMÎRȚOG s. m. v. mîrțoagă.

smârțog a. Mold. mârțoagă: cu smârțogul ăsta îți duc vergile CR.

mîrțoágă (oa dift.) f., pl. e (var. din zbîrcĭog, vsl. *smrŭčokŭ, rus. smorčók, zbîrcĭog, de unde și forma smîrțog. De la zbîrcĭog a evoluat înț. la „uscat, zbîrcit, slab, bătrîn”). Cal slab (gloabă, ghijog, hîrțoagă, drîglă). – În nord și mîrțog, smîrțog și zmîrțog, prost, bleg.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mârțoa s. f., g.-d. art. mârțoagei; pl. mârțoage

mârțoa s. f., g.-d. art. mârțoagei; pl. mârțoage

mârțoa s. f., g.-d. art. mârțoagei; pl. mârțoage

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂRȚOA s. (ZOOL.) gloabă, (pop.) dârloagă, mărțână, (reg.) bijoagă, drâglă, ghipcan, meliță, mânzoc, șarlă, talaniță, toroapă, (Transilv.) dabilă, (Mold.) dârdală, jărpan, (prin Munt.) meleajă, (prin Transilv.) melegar, (prin Ban.) mârțogariu, (prin Transilv. și Munt.) pârțotin, (prin Transilv.) ronghi, (prin vestul Transilv.) scârtoagă, (fam.) rablă. (Căruța era trasă de o ~.)

MÎRȚOA s. (ZOOL.) gloabă, (pop.) dîrloagă, mărțînă, (reg.) bijoagă, drîglă, ghipcan, meliță, mînzoc, șarlă, talaniță, toroapă, (Transilv.) dabilă, (Mold.) dîrdală, jărpan, (prin Munt.) meleajă, (prin Transilv.) melegar, (prin Ban.) mîrțogariu, (prin Transilv. și Munt.) pîrțotin, (prin Transilv.) ronghi, (prin vestul Transilv.) scîrtoagă, (fam.) rablă. (Căruța era trasă de o ~.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRȚOA s. f. v. mîrțoagă.

MÎRȚOA s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă, (popular) mărțînă (1), (regional) meleajă, melegar1, meliță (4), mînzoc (I 2), mîrțogariu. V. r ă p c i u g ă. Zece mîrțogi pot duce pe un armăsar. PANN, P. V. III, 21/22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1 584. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. Făt-Frumos călare pe o mîrțoagă șchioapă. ISPIRESCU, L. 155. Căruța. . . înaintează încetinel. . . după bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III, 16, cf. 77, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DR. V, 208, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cele trei mîrțoage băteau cu copitele în capacul ciuruit al canalului. REBREANU, NUV. 97, cf. 107. Nu poate călări cum se cuvine pe mîrțoaga asta fără șa. SADOVEANU, O. X, 24. Încalecă pe-o mîrțoagă. Să-i dai acolo, la moară, o mînă de tărîțe. id. M. C. 28, cf. id. N. F. 76. Mîrțoaga fornăia. LESNEA, C. D. 87, cf. id. I. 111. Clempăneau poticnit și mîrțoagele căruțelor. C. PETRESCU, A. R. 9. Mi-e sufletul ca o mîrțoagă de saca. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 165. Și-a legat caii de căruță, mîrțoage bune de zvîrlit în rîpă. STANCU, D. 43. Ni-s cotonoage mîrțoagele, domnule ofițer. CAMILAR, N. I, 308, cf. H I 34, 438, IV 53. La troaca . . . cu jar veni foarte încet o mîrțoagă. RETEGANUL, P. II, 9, cf. CHEST. V/76, ALR I 1 097/35, 932, 960, 1 156/56, A I 17, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Mîna cum știa el; căci smîrțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară. CREANGĂ, A. 86. De ce nu te duci la dînsul să ceri o mîrțoagă de iapă ? ISPIRESCU, L. 313. Cumpără o mîrțoagă de cal răpciugos și bubos. id. ib. 373, cf. 169. O cărucioară c-o mîrțoagă de cal. CONTEMPORANUL, V2, 524, cf. DDRF. (Rar, în legătură cu alt animal) O mírțoagă dă cîne. ALR I 1 156/56. ♦ (Rar) Bou slab, jigărit. Cf. DAMÉ, T. 28. - Pl.: mîrțoage și (regional) mîrțogi. – Și: (regional) mîrțoávă (DR. V, 210, ALR I 1 097/35), mîrcioa (DR. V, 210), mărțoágă (CIHAC, II, 187, ALEXI, W., H IV 53), murțoágă, smîrțoa s. f.; mîrțóg (DR. V, 210, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI), smîrțóg, smărțóg (CIHAC, II, 187, DDRF) s. m. – Cf. m ă r ț î n ă.

Intrare: mârțoagă
mârțoagă substantiv feminin
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mârțoa
  • mârțoaga
plural
  • mârțoage
  • mârțoagele
genitiv-dativ singular
  • mârțoage
  • mârțoagei
plural
  • mârțoage
  • mârțoagelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmârțog
  • zmârțogul
  • zmârțogu‑
plural
  • zmârțogi
  • zmârțogii
genitiv-dativ singular
  • zmârțog
  • zmârțogului
plural
  • zmârțogi
  • zmârțogilor
vocativ singular
plural
smărțog
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
murțoagă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mârțoavă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mârcioagă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mărțoagă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smârțoagă substantiv feminin
substantiv feminin (F6)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smârțoa
  • smârțoaga
plural
  • smârțoage
  • smârțoagele
genitiv-dativ singular
  • smârțoage
  • smârțoagei
plural
  • smârțoage
  • smârțoagelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smârțog
  • smârțogul
  • smârțogu‑
plural
  • smârțogi
  • smârțogii
genitiv-dativ singular
  • smârțog
  • smârțogului
plural
  • smârțogi
  • smârțogilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mârțog
  • mârțogul
  • mârțogu‑
plural
  • mârțogi
  • mârțogii
genitiv-dativ singular
  • mârțog
  • mârțogului
plural
  • mârțogi
  • mârțogilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mârțoa, mârțoagesubstantiv feminin

  • 1. Cal slab, rău îngrijit. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: gloabă antonime: bidiviu
    • format_quote Năcazul meu părea a fi o mîrțoagă murgă. SADOVEANU, N. F. 88. DLRLC
    • format_quote Porunci să-i dea și lui o mîrțoagă de cal. ISPIRESCU, E. 169. DLRLC
    • format_quote [Căruța] înaintează încetinel... dupe bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III 16. DLRLC
    • format_quote Auzi, telegari? Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1584. DLRLC
etimologie:
  • cf. mărțână DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.