mâhnire sf [At: (a. 1648) GCR I, 133/35 / V: (reg) măcn~, mâg~ / Pl: ~ri / E: mâhni] 1 Întristare. 2 (Înv) Enervare. 3 (Bis; înv) Pocăire.

măcnire sf vz mâhnire

mâgnire sf vz mâhnire

MÎHNIRE, mîhniri, s. f. Întristare; tristețe. Catrina sta cu buzele strînse... legănîndu-și, în umbletul rădvanului, amarele ei mîhniri. SADOVEANU, Z. C. 327. Avea multe cuvinte de mîhnire în ziua aceea. BASSARABESCU, S. N. 54. Scump suvenir de fericire, Cu.glasul tău de nălucire Alungi ades a mea mîhnire. ALECSANDRI, T. I 183.

măhníre f. Întristare adîncă.

mâhnire s. f., g.-d. art. mâhnirii; pl. mâhniri

mâhnire s. f., g.-d. art. mâhnirii; pl. mâhniri

mâhnire s. f., g.-d. art. mâhnirii; pl. mâhniri

MÂHNIRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scârbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mâhneală, mâhniciune, scârbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreală.

Mâhnire ≠ plăcere, veselie, voioșie

MÎHNIRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. durere, întristare, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud una ca asta de la tine!) 4. întristare, posomoreală, tristețe, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ i se vedea pe față.)

MĂCNÍRE s. f. v. mîhnire.

MÎHNÍRE s. f. Faptul de a (se) m î h n i și rezultatul lui; supărare, amărăciune, întristare, tristețe, (ieșit din uz) mîhniciune, (învechit, rar) mîhneală. Spartanii avea mâhnire multă pentru această, HERODOT (1 645), 490. Lucrurile ceale cu scîrbă ale ceștii vieți care aduc intristăciune și mîhnire (a. 1 648). GCR I, 133/35, cf. ST. LEX. 164^v/3, M. COSTIN, ap. GCR I, 205/23. Greul mîhnirii ce-i deateră cuvintele acealea. MINEIUL (1 776), 162^r1/20. Eu nu știam necazul, nu cunoșteam mîhnire. HELIADE, O. I, 166. Chibzuirile neîmplinite sau zădărnicite lasă după dînsele în inima noastră mîhniri. MARCOVICI, D. 8/15. Îți întoarsă mîhnirea în bucurie. GORJAN, I, 6/25. Cu mâhnire. . . se plînge. CONACHI, P. 267. Îi porunci să se tragă în episcopatul său, unde muri de mîhnire. BĂLCESCU, M. V. 406. Și de întîlnesc mâhnirea, eu rîd iar ea dispare. ALECSANDRI, T. II, 151. Binele ades vine pe urmele mîhnirei. ALEXANDRESCU, M. 3. Harap Alb ieșind plin de măhnire se duce în grajdiu. CREANGĂ, P. 233. S-a aflat cu mare mîhnire despre cele întîmplate. CARAGIALE, O. iII, 89. Aceasta va putea să-ți aline oarecum măhnirile. ISPIRESCU, L. .12. Mîhniri nedeslușite-i scapără în minte. PĂUN-PINCIO, P. 53. Se scoală-ntre dînșii Plin de mîhnire și ciudă. MURNU, I. 6. Avea multe cuvinte de mâhnire în ziua aceia. BASSARABESCU, S. N. 54. În sufletul meu, măhnirea neagră își făcea cuibar. SADOVEANU, O. II, 463, cf. id. Z. C. 327. Pogoară de undeva din cer o mîhnire adîncă și o tristețe adîncă. STANCU, R. A. III, 212. Mîhnirea omului, otrava vieții. ZANNE, P. VIII, 395. - Pl.: mîhniri. - Și: (regional) mîgníre (ALR II 3 704/836), măcníre (ib. 3 704/899) s. f. – V. mîhni.