MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

mâț [At: ȚICHINDEAL, F. 20/5 / Pl: ~i / E: drr mâță] 1 sm (Pop) Mascul al pisicii Si: cotoi, (rar) mâțan (1), mâtoc (1), mâțoc (1), mâtârlan (1), motan, pisoi. 2 sm (Pgn) Pisică (Felis domestica). 3-4 sm (Prc) Pui (de sex masculin al) pisicii Si: (rar) mâțan (2-3), mâtoc (2-3), mâțoc (2-3), mâtârlan (2-3). 5 sm (D. oameni; îe) Ca un ~ plouat Fără chef, abătut. 6 av (Cu valoare de superlativ absolut; îs) Ud (sau udat) ~ Ud până la piele. 7-8 i (Reg) Strigăt cu care (se cheamă sau) se gonesc pisicile. 9 sm (Reg; dep) Cal slab, pricăjit Si: (reg) mâțoc (4). 10 sm (Reg) Pește cu mustăți, nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 12 sm (Bot; Trs; Buc) Răchită Si: (reg) mâțâieș. 13 sm (Reg) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâță (59). 14 sm Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului. 15 sm Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie.

MÂȚ, mâți, s. m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).

MÂȚ ~i m. 1) pop. Masculul pisicii. 2) Pui de mâță; pisoi. /Din mâță

MÎȚ, mîți, s. m. 1. Pisică sau pui de pisică. Smîrțoagele lui de cai erau... slabi și ogîrjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123. Ea o tot azvîrlit cu bolohani în mîț, doar s-ar întoarce înapoi, acasă. ȘEZ. I 185. 2. (Regional) Mîțișor (2).

mîț m. (V. mîță). Mold. Munt. Puĭ de mîță. – Și mîțan, mîțoĭ cînd e maĭ mare și mîțișor, mîțuc, mîțunc cînd e maĭ mic. În Ban.(?) mîț = „mîță”.

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

mâț (pop.) s. m., pl. mâți

mâț s. m., pl. mâți

MÂȚ s. v. ament, cotoi, motan, pisoi.

mîț s. v. AMENT. COTOI. MOTAN. PISOI.

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. ♦ (onom.) Mâț, Măț, nume de familie (177 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Mâți, poreclă pentru locuitorii din Mara (Papahagi, 1925; ALRRM, 1969) („Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi”), Buteasa și Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță (Scriban, DEX, MDA).

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. Mâț, poreclă pentru locuitorii din Mara (ALR 1969). „Crâceștenii îs mâț, dipce-s mulți oameni cu otii albi” (Papahagi 1925: 315); poreclă și pentru locuitorii din Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță.

aurul mâțului expr. (glum.) metal comun asemănător la aspect cu aurul

MÎȚ s. m., interj. I. 1. S. m. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Masculul pisicii, cotoi, motan, pisoi; p. g e n e r. pisică (Felis domestica) ; p. r e s t r. puiul (de sex masculin al) pisicii; (rar) mîțan, (regional) mîtoc (1), mîțoc (1), mîtîrlan. Trecind pre acolo noaptea, văd . . . vreun cîne sau mîț alergînd. ȚICHINDEAL, F. 20/5, cf. LB, COSTINESCU. Smírțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogărjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123, cf. DDRF, TDRG, H I 236. Tu bine n-ai văzut, Că nu e nici un drăguț, Ci-i a vecinului mîț, E mîțul vecinului, Șede-n vatra focului. MARIAN, SA. 117. Cum mergea pe cale, nimerește niște copii cari chinuiau un pisic (mîț). RETEGANUL PV, P. V, 3. Mîțul tăcu . . . de ciudă că fata l-a alungat cu bolohani. ȘEZ. I, 185. Cîtu-i fata d'e micuță, Săre-n danț ca o broscuță, Dacă-ș ved'e drăguțu, Dă d'in coadă ca mîțu. ib. VII, 163, cf. V, 91, DOINE, 54. În pod urducăie mîțul ceva. Com. LIUBA, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Ma hăt dăunăz o ișit un mîț tare rău și s-o tîlnit acolo cu un leu mîțu. CANDREA, Ț. O. 30. Cînd își vede drăguțu, Sare-n sus ca și mîțu. BÎRLEA, C. P. 319, cf. ARH. FOLK. III, 151. Mîț d-ăi mici. ALR I 1 134/24, cf. ib. 1 133/308, 424, 508, 512, 588, 1 134/35, 109, 268, 378, 526, 1 135/93, 752. Te-o umplut apa ca pi-un mîț. ALR SN III h 844/219. Am un mîț fără ochi, Fără picioare, iese pe cahla mare (Fumul). GOROVEI, C. 157. Lungu-i, șerpe nu-i; Unghii are, și mîț nu-i (Rugul), id. ib. 326. ◊ E x p r. (Rar) Ca un mîț plouat = (despre oameni) fără chef, abătut, descurajat. Ia-ți inima în dinți, bre Mirel, ce naiba ?! Nu mai umbla așa, ca un mîț plouat. GALAN, Z. R. 23. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivele „ud” sau „udat”, imprimă acestora valoare de superlativ absolut) Udat mîț. ZANNE, P. IX, 656, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. Interj. (Regional) Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc pisicile. Com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC și din SEBEȘ. 3. S. m. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal slab, pricăjit; (regional) mîțoc (2) (Lupeni). Cf. DR. V, 85. 4. S. m. (Regional) Nume dat unui pește „cu mustăți” nedefinit mai îndeaproape (Roșia-Beiuș). ALR II 6 239/310. 5. S. m. (Bot.) 1. (Transilv., Ban., nordul Mold. și Bucov.; mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Încă în ajunul Floriilor, sîmbăta lui Lazar, se taie mîțișorii (mîți) ce au să se distribuie la acest praznic. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/1, 63, 164, 387, 402, 552, 1907/63, 1926/370, 378, ALRM II 2 807/310, A II 12. 2. (Transilv., Bucov.) Nume dat mai multor varietăți de răchită; (regional) mîtîieș. Cf. ALR II 6 269/310, 6 341/130, 386. III. S. m. (Regional) 1. Cursă de șoareci (primitivă); (regional) mîță (III 1) (Nojorid-Oradea). ALR I 690/320. 2. Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului (Hangu-Piatra Neamț), GLOSAR REG. 3. Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie (Dumbrava-Tîrgu Ocna). Cf. CHEST. II 245/194. – Pl.: mîți. – De la mîță.