12 definiții pentru lucrătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură.

lucrătu sf [At: BIBLIA (1688) 2472 / Pl: ~ri / E: lucra + -(ă)tură] 1 (Rar) Confecționare. 2 Fel de a fi realizat Si: execuție. 3 (Fig) Uneltire împotriva cuiva.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -ătură.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Felul cum este executat un lucru sau o lucrare făcută cu mîna; execuție. Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. 2. Fig. (Familiar) Uneltire (împotriva cuiva). Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.

lucrătúră f., pl. ĭ. Modu de a lucra: după lucrătură se cunoaște maestru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

lucrătu (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături

lucrătúră s. f. (sil. -cră-), g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LUCRĂTÚRĂ s. execuție. (O ~ artistică.)

LUCRĂTÚRĂ s. v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire.

LUCRĂTU s. execuție. (O ~ artistică.)

lucrătu s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire (îndreptată împotriva cuiva)

Intrare: lucrătură
lucrătură substantiv feminin
  • silabație: lu-cră- info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lucrătu
  • lucrătura
plural
  • lucrături
  • lucrăturile
genitiv-dativ singular
  • lucrături
  • lucrăturii
plural
  • lucrături
  • lucrăturilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lucrătu, lucrăturisubstantiv feminin

  • 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: execuție
    • format_quote Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. DLRLC
    • format_quote Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. DLRLC
  • 2. figurat familiar Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135. DLRLC
etimologie:
  • Lucra + sufix -ătură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.